Ce se întâmplă în creierul tău chiar acum? Probabil că ai experiența vizuală a acestor cuvinte din fața ta. Poate că poţi auzi sunetul traficului din depărtare sau plânsul unui copil din apartamentul vecin.

Poate că te simţi puţin obosit şi te chinui să te concentrezi asupra cuvintelor din această pagină. Sau poate că eşti încântat de perspectiva unei lecturi captivante.

Conform neuroștiinței, creierul uman este format din 86 de miliarde de neuroni, fiecare neuron fiind legat de alţi 10.000 de neuroni, producând trilioane de conexiuni.

Un neuron comunică cu un alt neuron vecin prin transformarea unui semnal electric într-un semnal chimic sub forma unui neurotransmițător care trece apoi prin spaţiul dintre neuroni (sinapsă) pentru a se lega de un receptor din neuronul vecin, înainte de a fi transformat din nou într-un semnal electric.

Prin intermediul acestor blocuri de bază se creează rețele uriașe de comunicare electrochimică.

Cum pot să fie adevărate, în același timp, două aspecte diferite cu privire la ceea ce se întâmplă în interiorul creierului uman?

Cum să împăcăm ceea ce știm despre noi înșine din interior cu ceea ce ne spune știința despre corpul și creierul nostru din exterior? Aceasta este ceea ce filosofii au numit, în mod tradițional, problema minte-corp.

În prezent există soluții pentru această problemă care nu impun existenţa a două lumi separate.

Dualismul

Probabil cea mai cunoscută soluție a problemei minte-corp este dualismul: presupunerea că mintea umană este de natură imaterială, în afara corpului sau a creierului.

Conform dualismului, sentimentele și experiențele pe care le avem provin dintr-un suflet imaterial, distinct de creier, deși strâns legat de acesta.

Relația dintre tine și corpul tău, potrivit dualismului, se aseamănă puțin cu relația dintre un pilot de drone și drona lui. Îți controlezi corpul și primești informații de la senzorii acestuia, dar tu și corpul tău nu sunteţi același lucru.

Dualismul pe scurt

Dualismul pe scurt. Credit: Halfpoint/Shutterstock

Dualismul susţine continuarea vieții după moarte. Corpul și creierul se descompun, dar sufletul poate trăi chiar şi atunci când trupul moare, la fel cum un pilot de drone trăiește chiar dacă drona lui este doborâtă.

Poate că acesta este cel mai firesc mod prin care ființele umane se pot gândi la relația dintre corp şi minte. Psihologul Paul Bloom a susținut că dualismul este integrat puternic în fiinţa umană și că încă de la o vârstă foarte fragedă copiii încep să distingă “lucrurile mentale” de “lucrurile fizice”.

Respectând acest principiu, majoritatea culturilor și religiilor par să fi adoptat de-a lungul istoriei un fel de dualism.

Problema este că dualismul nu se potrivește cu concluziile științei moderne. Deși dualiştii cred că mintea și creierul sunt distincte, ei presupun o relație de cauzalitate intimă între ele. Dacă sufletul ia decizia de a ridica un braț, acest lucru reușește cumva să influențeze creierul și, prin urmare, porneşte un lanț cauzal care va conduce în final la ridicarea brațului.

Rene Descartes, cel mai cunoscut adept al dualismului din istorie, a emis ipoteza că sufletul comunică cu creierul prin glanda pineală, o mică glandă, în formă de bob de mazăre, situată aproape de centrul creierului.

Cu toate acestea, neuroștiința modernă a pus sub semnul întrebării ideea că există o singură locație specială în creier unde mintea interacționează cu creierul.

Susţinătorii dualismului ar putea crede că sufletul acţionează în mai multe locuri ale creierului. Totuși, ne-am aştepta să observăm aceste semnale care sosesc în creier dintr-un suflet imaterial, așa cum putem observa într-o dronă unde ajung semnalele radio trimise de pilotul acesteia.

Din păcate pentru adepţii dualismului, oamenii de ştiinţă nu au observat acest lucru. Mai degrabă, investigația științifică ne arată că tot ceea ce se întâmplă în creier are o cauză fizică în interiorul acestuia.

Imaginați-vă că am găsit ceea ce am crezut că este o dronă, dar la o examinare ulterioară am descoperit că tot ceea ce face drona este consecinţa unor procese din interiorul ei. În acest caz, putem concluziona că acest lucru nu a fost controlat de un ”păpușar” extern, ci de procesele fizice din cadrul acesteia.

Cu alte cuvinte, nu am descoperit o dronă, ci un robot.

Mulți filosofi și oameni de știință sunt înclinați să creadă acelaşi lucru despre creierul uman.

Materialismul

Cea mai populară soluție a problemei minte-corp în rândul oamenilor de știință și filosofilor contemporani este, probabil, materialismul.

Materialiștii încearcă să explice sentimentele și experiențele noastre prin chimia creierului. Deşi nimeni nu are nici cel mai mic indiciu cum este posibil acest lucru, mulți oameni de ştiinţă sunt siguri că într-o zi vom afla.

Această încredere provine, probabil, din faptul că materialismul este considerat opțiunea științifică autentică. Ca urmare a succesului științei din ultimii 500 de ani, oamenii de ştiinţă sunt convinşi că utilizând metodele noastre standard de investigare a creierului vom reuşi într-o zi să rezolvăm această ghicitoare.

Așa cum susțin în cartea mea “Eroarea lui Galileo: Bazele pentru o nouă știință a conștiinței” (Galileo’s Error: Foundations for a New Science of Consciousness), problema o reprezintă faptul că abordarea noastră științifică standard a fost concepută excluzând conștiința.

Galileo a fost primul care a impus ca știința să fie matematică, deşi el a înțeles destul de bine că experiența umană nu poate fi descrisă în acești termeni. Aceasta pentru că experiența umană implică unele aspecte calitative, precum emoţia sau euforia iubirii, care nu pot fi surprinse în limbajul pur cantitativ al matematicii.

Galileo a ocolit această problemă adoptând o formă de dualism, conform căreia calitățile conștiinței pot fi găsite doar într-o “existenţă” imaterială a corpului, mai degrabă decât în ​​materia de bază asupra căreia se concentrează știința.

Doar după ce Galileo a separat conștiința de domeniul științei, a fost posibilă știința matematică.

Cu alte cuvinte, abordarea noastră științifică actuală se bazează pe separarea dintre lumea fizică cantitativă de realitatea calitativă a conștiinței.

Dacă în prezent dorim să readucem conștiința în povestea noastră științifică, atunci trebuie să refacem legătura dintre aceste două domenii.

Conștiința este fundamentală?

Materialiștii încearcă să reducă conștiința la materie fără a reuşi însă să explice cum apare conştiinţa.

Ne putem întreba: materia poate fi redusă la conștiință? Această perspectivă ne conduce la a treia opțiune: idealismul.

Adepţii idealismului cred că conștiința este tot ceea ce există la un nivel fundamental şi că lumea fizică este un fel de iluzie sau o construcție generată de propriile noastre minți.

Materialiștii consideră materia ca fiind baza a tot ce există, fără a putea explica conștiința, în timp ce idealiştii susţin aspectul fundamental al conştiinţei, fără a putea explica materia.

O altă abordare, care atrage atenţia unui număr tot mai mare de oameni de știință și filosofi contemporani, sugerează că materia provine din conștiință. Această ipoteză porneşte de la observația că știința se limitează să ne prezinte doar comportamentul materiei.

De exemplu, fizica este doar un instrument matematic care descrie cum interacționează particulele și câmpurile. Practic, fizica ne spune ce face materia şi nu ce este materia.

Dacă fizica nu ne spune ce sunt câmpurile și particulele, atunci se deschide posibilitatea ca acestea să fie forme de conștiință. Această teorie, cunoscută sub numele de panpsihism, consideră că atât materia fizică, cât și conștiința, sunt fundamentale, iar acest lucru este consecinţa faptului că particulele și câmpurile sunt, pur și simplu, forme de conștiință.

La nivelul fizicii de bază, găsim forme de conștiință foarte simple. Poate că quarcurile, particulele fundamentale care ajută la alcătuirea nucleului atomic, au un anumit grad de conștiință şi poate că toate aceste forme foarte simple de conștiință se pot combina în forme complexe de conștiință.

În concluzie, conform panpsihismului, experienţele personale (emoţii, sentimente) și procesele cerebrale corespunzătoare nu au loc în lumi separate. În timp ce Galileo a separat realitatea calitativă a experiențelor personale de viaţă de procesele cerebrale cantitative, panpsihismul ne oferă o modalitate de a le reuni într-o singură viziune unificată.

Conform panpsihismului, există o singură lume formată din conștiință, iar materia rezultă din conștiință.

Panpsihismul propune o imagine radical diferită a Universului şi o modalitate de a combina ceea ce știm despre noi înșine din interior cu ceea ce știința ne spune despre corpul și creierul nostru din exterior.

De asemenea, conform panpsihismului, materia și conștiința pot fi înţelese ca două părți ale aceleiași monede.

Poate fi testat panpsihismul?

Într-un anumit sens, da, deoarece toate celelalte opțiuni pe care le avem nu reușesc să țină cont de date importante. Dualismul nu reușește să țină cont de datele furnizate de neuroștiințe, iar materialismul nu reușește să ţină cont de realitatea conștiinței.

Având în vedere problemele cu care se confruntă dualismul și materialismul, panpsihismul mi se pare cea mai bună soluție la problema minte-corp.

După cum spunea faimosul Sherlock Holmes: „Odată ce am exclus imposibilul, ceea ce rămâne, oricât de improbabil, trebuie să fie adevărul”.

Traducere și adaptare după Consciousness: how can I experience things that aren’t ‘real’?