De ce iubim? În cel mai bun caz, iubirea este o binecuvântare, iar în cel mai rău caz un blestem. Dragostea îi face pe oamenii inteligenți să acționeze ca niște nebuni, provoacă dureri de inimă și suferinţă.

Uneori cei pe care îi iubim ne frâng inimile, familia ne dă motive de disperare, iar prietenii pot să ne trădeze încrederea. Cu toate acestea, suntem făcuţi să iubim.

Capacitatea noastră de a iubi a evoluat în decursul timpului, iar selecția naturală a intensificat grija pe care o avem unii faţă de alţii.

Sărut

Sărut. Credit: Gustav Klimt.

Fosilele sugerează că dragostea a evoluat cu sute de milioane de ani în urmă, ajutând strămoşii mamiferelor să supraviețuiască pe vremea dinozaurilor.

Oamenii sunt facuți să iubească

Oamenii sunt făcuţi să iubească. Credit: GOLFX/Shuttestock

Oamenii au o viaţă emoțională deosebit de complexă. Dragostea romantică, adică legătura pe termen lung între bărbați și femei, este neobișnuită în rândul mamiferelor.

Oamenii și toate celelalte mamifere împărtășesc un fel de iubire, legătura dintre mamă și urmașii ei sau dragostea maternă.

Universalitatea acestui atașament sugerează că aceasta este forma originală de iubire, ancestrală, din care au evoluat toate celelalte forme de iubire.

Dragostea maternă este universală în rândul mamiferelor

Dragostea maternă este universală în rândul mamiferelor. Credit: Orhan Cam/Shutterstock

Legătura puternică dintre mamă şi urmaşii săi este dovedită de fosile care datează din urmă cu aproximativ 200 de milioane de ani, din ultima perioadă a Triasicului și începutul Jurasicului.

Fosilele de Kayentatherium, un proto-mamifer din Jurassic, care au fost descoperite în Arizona, păstrează imaginea unei mame care a murit protejându-și cei 38 de urmaşi. Pentru ca acest comportament să existe, mai întâi au trebuit să evolueze instinctele mamei și ale urmașilor acesteia.

În cazul animalelor primitive, cum ar fi șopârlele, părinții nu sunt tocmai buni părinți.

O şopârlă mamă din specia Dragonul Komodo își abandonează ouăle, lăsându-şi puii abia ieşiţi din ou să se descurce singuri. Dacă aceasta se întâlnește vreodată cu un urmaş al ei, este foarte probabil să încerce să-l mănânce, deoarece dragonii Komodo sunt canibali.

Reptilele nu sunt părinți buni

Șopârlele nu sunt părinți buni. Credit: Anna Kucherova/Shutterstock

Păzirea puilor necesită o evoluţie a instinctelor mamei, astfel încât aceasta să fie preocupată de soarta lor, să-i protejeze şi să nu-i considere o pradă ușoară. De asemenea, instinctele urmașilor acestor animale primitive trebuie să evolueze astfel încât compania mamei lor să le inspire siguranţa și căldură, nu teamă.

Fosilele de Kayentatherium și a puilor săiFosilele de Kayentatherium și a puilor săi. Credit: University of Texas

În rocile din Tara Galilor, care provin din Triasicul târziu, s-au găsit dovezi pentru o formă mai avansată de grijă parentală. Aici, la proto-mamiferul Morganucodon s-a observat procesul de înlocuire a dinților, care este specific mamiferelor.

În loc ca dinţii proto-mamiferului Morganucodon să fie înlocuiţi, fără încetare, de la naștere până la moarte, ca la șopârle și rechini, cercetătorii au constatat că Morganucodon nu avea la început dinți, precum bebelușii, dar ulterior acestuia îi creşteau dinți ca cei de lapte de la copii şi apoi dinți pentru viaţa de adult.

Acest model de înlocuire a dinţilor este asociat cu lactația. Bebelușii, care sunt alăptaţi, nu au nevoie de dinți. În consecinţă, mamele Morganucodon îşi alăptau puii.

Morganucodon avea un număr mai mic de urmași faţă de care a manifestat mai multă grijă şi a stabilit o legătură mai puternică cu ei. Astfel, puiul care era complet dependent de mamă pentru hrană, a dezvoltat la rândul său un atașament emoțional mai puternic faţă de mamă.

Balene ucigașe într-un grup de familie

Balene ucigaşe într-un grup de familie. Credit: Elise Lefran/Shutterstock

În acest moment din istoria mamiferelor, relaţia dintre strămoșii mamiferelor a încetat să mai fie precum cea dintre șopârle, care genera doar emoții primitive precum frica, foame și poftă. În schimb, aceste proto-mamifere au început să aibă grijă unele de altele şi de-a lungul a milioane de ani instinctele lor de protecţie, schimb de căldură corporală, grijă reciprocă s-au amplificat.

Mamiferele au dezvoltat prin evoluţie capacitatea de a forma relații. Ulterior, această adaptare a fost utilizată pentru a forma grupuri sociale sofisticate: turme de elefanți, cete de maimuțe, grupuri de balene ucigașe, haite de câini, triburi umane.

În cazul unor specii, masculii și femelele au format perechi.

Elefanții trăiesc în grupuri sociale sofisticate

Elefanţii trăiesc în grupuri sociale sofisticate. Credit: Johan Swanepoel/Shutterstock

Dragostea romantică dintre bărbați și femei este o dezvoltare evolutivă recentă, asociată cu bărbații care îi ajută pe femei să aibă grijă de copii.

La majoritatea mamiferelor, masculii nu se implică în creşterea puilor, contribuţia acestora la urmașii lor limitându-se doar la furnizarea de gene. Chiar şi la rudele noastre cele mai apropiate, cimpanzeii, îngrijirea paternă este minimă.

În cazul câtorva specii, inclusiv castori, lupi, lilieci, şoareci și Homo sapiens, perechile stabilesc legături pe termen lung pentru a-şi crește, în mod cooperativ, urmaşii.

Perechile au evoluat cândva după ce strămoșii noștri s-au despărțit de cimpanzei, în urmă cu 6 milioane până la 7 milioane de ani, probabil înainte de separarea dintre oameni și neandertalieni.

Dragostea este în ADN-ul uman

Putem bănui că neandertalienii au format relații pe termen lung, deoarece ADN-ul lor se află în noi. Aceasta implică faptul că neandertalienii și oamenii au avut copii, care au devenit la rândul lor părinți și bunici.

Pentru ca urmaşii lor să supraviețuiască, să prospere și să se integreze în tribul lor, părinții lor s-au îngrijit de ei.

Nu toate întâlnirile dintre speciile noastre au fost pașnice sau frumoase, dar nici nu au fost exclusiv violente. Neandertalienii erau diferiți de Homo sapiens, dar totuşi suficient de asemănători cu noi pentru a-i putea iubi, chiar provenind din triburi diferite.

Aceasta este o poveste de dragoste, demnă de Jane Austen, care a fost scrisă literalmente în ADN-ul speciei noastre.

Îngrijirea parentală și legăturile pe termen lung caracterizează multe specii

Îngrijirea parentală și legăturile pe termen lung caracterizează multe specii. Credit: Julia Kuznetsova/Shutterstock

Există un beneficiu al iubirii. În prezent, ecosistemele sunt dominate de animalele care manifestă grijă parentală. Mamiferele, păsările și insectele, inclusiv furnicile, viespile, albinele și termitele, toate au grijă de puii lor şi astfel au ajuns să domine ecosistemele terestre.

Oamenii sunt specia terestră dominantă pe Pământ.

Grija parentală a condus la dezvoltarea familiilor de albine, furnici și termite

Grijă parentală a condus la dezvoltarea familiilor de albine, furnici și termite. Credit: rtbilder/Shutterstock

Chiar dacă grija parentală variază de la o specie la alta, stabilirea unor relaţii de durată a contribuit la evoluția instinctului de grup și a cooperării la o scară mai mare. Un exemplu în acest sens îl reprezintă familiile de albine, furnici sau termite.

Dragostea a ajutat la formarea societăților umane

Dragostea a ajutat la formarea societăților umane. Fotografie de nuntă. Credit: Shutterstock

Grija reciprocă ne-a ajutat să cooperăm, iar cooperarea ne-a ajutat să facem faţă concurentei reprezentată de alte specii.

Oamenii pot fi egoişti şi distructivi, dar am reuşit să fim specia dominantă a planetei doar ca urmare a capacităţii noastre inegalabile de a avea grijă unii de alţii, ceea ce a permis o cooperare, pe scară largă, care nu a mai fost niciodată observată în istoria vieții de pe Pământ.

Traducere şi adaptare după The origin and evolution of love