În ciuda numeroaselor progrese ale științei din secolul trecut, înțelegerea naturii este încă departe de a fi completă.

Nu numai că oamenii de știință nu au reușit să găsească Sfântul Graal al fizicii, adică să unifice cele două teorii de bază din fizica modernă, mecanica cuantică şi teoria relativităţii generale, dar încă nu știm din ce este formată marea majoritate a Universului.

Mult căutata teorie a totului continuă să ne eludeze. Există însă și alte puzzle-uri remarcabile, cum ar fi modul prin care conștiința apare din materia obişnuită.

Va putea vreodată ştiinţa să ne ofere răspunsul la toate întrebările despre Univers?

În opinia unor filosofi ai ştiinţei, creierul uman este produsul unei evoluții oarbe și fără ghid. Sarcina lui este să rezolve problemele practice de care depind supraviețuirea și reproducerea noastră şi nu de a dezlega misterele Universului.

Această concepţie a condus la apariţia unui ciudat pesimism științific conform căruia trebuie să acceptăm că unele lucruri nu le vom înțelege niciodată. Aşa cum a afirmat lingvistul și filosoful american Noam Chomsky, unele întrebări sunt condamnate să rămână la stadiul de mistere pentru totdeauna.

 

Inteligența umană permite înțelegerea Universului?

Inteligența umană permite înțelegerea Universului? Credit: Mike Ver Sprill/Shutterstock

În această perspectivă, ştiinţa umană va atinge într-o zi limita cunoaşterii și este posibil să fi ajuns deja la această limită.

Putem accepta că creierul uman nu va evolua pentru a-și descoperi propriile origini? Poate că pesimiştii pierd din vedere ceva important.

Argumente în favoarea tezei misterelor

Unii filosofi ai ştiinţei acordă un rol proeminent argumentelor și analogiilor biologice. În cartea sa de referință din anul 1983,”Modularitatea minții”, regretatul filosof Jerry Fodor a afirmat că există „gânduri care ne depăşesc puterea de înţelegere”.

Într-un mod similar, filosoful Colin McGinn a argumentat într-o serie de cărți și articole că mintea umană suferă de o ”închidere cognitivă” în ceea ce privește anumite probleme. La fel cum câinii sau pisicile nu vor înțelege niciodată numerele prime, creierul uman este incapabil să înţeleagă anumite aspecte ale Universului.

McGinn suspectează că motivul pentru care unele probleme filosofice, precum ar fi relaţia dintre minte şi materie sau modul prin care procesele fizice din creierul nostru conduc la apariţia conștiinței, se dovedesc a fi de nerezolvat este acela că adevăratele soluții sunt, pur și simplu, inaccesibile pentru mintea umană.

Dacă McGinn are într-adevăr dreptate că creierul uman nu este înzestrat cu capacitatea de a rezolva anumite probleme, atunci nici măcar nu are rost să mai încercăm să găsim răspunsul la anumite întrebări, deoarece în final vom fi dezamăgiţi de puterea noastră de înţelegere.

Cu toate acestea, McGinn era convins că, de fapt, există o soluție a unor astfel de probleme, inclusiv a relaţiei dintre minte şi materie sau corp, doar că creierul uman nu o va găsi niciodată.

Chiar și psihologul Steven Pinker susţine argumentul misterelor. Dacă strămoșii noștri nu au avut nevoie să înțeleagă Universul pentru a-și răspândi genele, susține el, de ce ne-ar fi oferit selecția naturală un creier capabil să facă acest lucru?

Teorii ale minţii

Susţinătorii misterelor prezintă, de obicei, problema limitelor cognitive în termeni stricţi: fie putem rezolva o problemă, fie aceasta ne va sfida pentru totdeauna.

La un moment dat, toate cercetările noastre se vor lovi de un “zid”, dincolo de care nu vom putea trece pentru a înţelege mai mult.

Teza misterelor pretinde că nu vom găsi niciodată adevărata teorie științifică a vreunui aspect al realității sau, alternativ, că putem găsi această teorie, doar că nu o vom înțelege cu adevărat.

Pentru a exemplifica, în seria de ficțiune “The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy” ne este prezentată o civilizație extraterestră care construiește un supercomputer pentru a calcula răspunsul la întrebarea finală privind viaţa, Universul, etc. Atunci când computerul anunță în sfârșit că răspunsul este „42”, nimeni nu înţelege ce înseamnă de fapt acest lucru.

În consecinţă, civilizația extraterestră construiește un alt supercomputer, mai puternic, care să răspundă la întrebarea ce înseamnă “42”.

Astfel, McGinn sugerează că problema minte-corp este inaccesibilă științei umane, chiar dacă presupunem că vom găsi o teorie științifică care să descrie relaţia dintre minte şi corp.

Acest lucru sugerează că putem ajunge la adevărata teorie științifică a acestei probleme, doar că aceasta va avea pentru noi un înţeles similar numărului 42 din exemplul de mai sus.

Unii cercetători susțin că acest lucru este deja adevărat în cazul unor teorii precum mecanica cuantică. Chiar şi fizicianul Richard Feynman a recunoscut că “pot spune în siguranță că nimeni nu înțelege mecanica cuantică”.

Conform tezei misterelor, rezultă că suntem ”închişi cognitiv” în raport cu lumea cuantică.

Conform mecanicii cuantice, particulele se pot afla în două locuri simultan sau pot apărea la întâmplare din spațiul gol. Deși acest lucru este extrem de greu de înțeles, teoria cuantică conduce la predicții incredibil de exacte. Ciudatele fenomene cuantice au fost confirmate de mai multe teste experimentale, iar oamenii de știință realizează în prezent aplicații  bazate pe această teorie.

Susţinătorii tezei misterele tind să uite cum au fost propuse iniţial anumite teorii și concepte științifice. Din punct de vedere cognitiv, nu am fost pregătiţi de la început pentru teoria relativității, biologia evolutivă sau heliocentrism.

Putem întelege Universul

Putem înţelege Universul? Credit: Mohamed Ali Elmeshad/Shutterstock

Aşa cum a scris filosoful Robert McCauley: „Primele sugestii că Pământul se mișcă, că organismele microscopice pot ucide ființele umane și că obiectele solide sunt în mare parte spațiul gol nu au fost mai puțin contrare intuiției decât fenomenele din lumea cuantică pe care le-am descoperit în secolul al XX-lea”.

Afirmaţia lui McCauley ne oferă un motiv de optimism, nu de pesimism.

Extensii ale minţii

Omul are într-adevăr inteligența necesară să găsească răspuns la toate întrebările imaginabile și să înțeleagă toate problemele?

Răspunsul depinde de modul cum ne folosim creierul. Există o mulțime de lucruri pe care nu le putem face doar cu ajutorul creierului. Din fericire Homo Sapiens este o specie care creează instrumente, iar printre acestea se numără o serie de instrumente cognitive.

De exemplu, organele noastre senzoriale nu pot detecta radiaţia ultravioletă, ultrasunetele, radiaţia X sau undele gravitaționale. Dacă însă dispunem de tehnologia adecvată, atunci putem detecta toate aceste lucruri.

Pentru a depăși limitările noastre perceptive, oamenii de știință au dezvoltat o serie de instrumente și tehnici: microscoape, contoare Geiger, detectoare de unde radio, etc.

Toate aceste dispozitive extind capacitatea minții umane prin ”conversia” unor procese fizice într-un anumit format pe care organele noastre de simț îl pot sesiza.

În consecinţă, putem spune că suntem ”limitaţi cognitiv” în ceea ce priveşte radiaţia ultravioletă? Într-un anumit sens, da, dar nu şi dacă ținem cont de toate echipamentele tehnologice și dispozitivele de măsurare pe care le-am inventat.

Într-un mod similar, folosim obiecte fizice, cum ar fi hârtia și creionul, pentru a crește mult capacitatea de memorare a creierelor noastre. Potrivit filosofului britanic Andy Clark, mințile noastre se “extind” în afara craniilor noastre sub formă de caiete, computere şi monitoare, hărți, etc.

Matematica este o altă modalitate fantastică de “extindere” a minții, deoarece ne permite să reprezentăm concepte la care altfel nu ne-am putea gândi.

De exemplu, niciun om de știință nu-şi poate reprezenta mental toate procesele complexe care formează sistemul climatic. Tocmai de aceea s-au conceput modele matematice și s-au construit calculatoare care să ne ajute în cazul unor astfel de sarcini foarte grele.

Cunoștințe cumulate

Cel mai important este că ne putem “extinde” mintea către minţile altor oameni. Din acest motiv specia umană este unică, fiind capabilă de cultură, în special pe baza unor cunoștințe cumulate.

O populație de creiere umane este mult mai inteligentă decât orice creier individual izolat.

Ştiinţa presupune prin excelență o activitate colaborativă. Este de la sine înțeles că niciun om de știință nu este capabil să dezvăluie singur misterele Universului. Descoperirile survin de obicei în urma unor activităţi colective.

Aşa cum scria Isaac Newton, el “vedea” mai departe “stând pe umerii uriașilor”. Colaborând cu alţi colegi, oamenii de știință îşi pot extinde sfera de cunoaștere și înțelegere mult mai mult decât ar putea în mod individual.

În prezent din ce în ce mai puțini oameni înțeleg ce se întâmplă la vârful fizicii teoretice, chiar și unii fizicieni. Unificarea mecanicii cuantice cu teoria relativității este, fără îndoială, o provocare şi o sarcină excepțională pentru toți oamenii de ştiinţă.

Același lucru este valabil şi în ceea ce priveşte înțelegerea modului prin care în creierul uman apar conștiința, înţelegerea și intenționalitatea.

Putem însă presupune că există într-adevar un motiv întemeiat pentru care toate aceste probleme vor rămâne pentru totdeauna un mister?

Filosoful Daniel Dennett a subliniat într-o dezbatere publică o obiecție foarte simplă la analogiile misterelor cu mintea animalelor: animalele nici măcar nu pot înțelege întrebările. Nu numai că un câine nu își va da seama niciodată dacă există cel mai mare număr prim, dar nici măcar nu va înțelege întrebarea.

În schimb, ființele umane își pot pune întrebări între ele și pentru ele însele pentru a reflecta asupra acestor întrebări și, în acest sens, să obţină versiuni tot mai bune și mai rafinate ale unor posibile răspunsuri.

Susţinătorii tezei misterelor ne sugerează existența unei clase de întrebări pentru care oamenii nu vor găsi niciodată un răspuns. Este această noțiune cu adevărat plauzibilă sau chiar coerentă?

Antropologul extraterestru

Pentru a înțelege aceste argumente, să ne imaginăm un experiment de gândire. Să presupunem că un ”antropolog” extraterestru a vizitat planeta noastră în urmă cu aproximativ 40.000 de ani pentru a pregăti un raport științific cu privire la potențialul cognitiv al speciei noastre.

Locuitorii planetei noastre ar putea afla vreodată ceva despre structura Sistemului Solar, curbura spațiu-timpului sau chiar despre propriile lor origini evolutive?

În acel moment, atunci când strămoșii noștri trăiau în mici grupuri de vânători-culegători, o astfel de posibilitate era destul de puțin probabilă. Deși oamenii de atunci dețineau cunoștințe despre animalele și plantele din mediul lor înconjurător și aveau unele informaţii privind natura obiectelor de zi cu zi, nu exista nimic asemănător unei activităţi științifice.

Nu exista scrisul, matematica şi nici dispozitivele artificiale pentru extinderea capabilităţilor organelor noastre de simț. În consecință, aproape toate cunoştinţele deținute de acei oameni despre natură la o scară mai mare erau complet greșite. Ființele umane de atunci nu aveau niciun indiciu despre adevăratele cauze ale dezastrelor naturale, bolilor, corpurilor cerești, ciclului anotimpurilor sau despre aproape orice alt fenomen natural.

În concluzie, antropologul nostru extraterestru ar fi putut raporta următoarele:

Evoluția le-a permis unor creaturi verticale, care se deplasează cu ajutorul unor organe de simț primitive, să obţină informații care sunt relevante la nivel local, cum ar fi vibrațiile din aer (cauzate de obiecte și persoanele din apropiere) și undele electromagnetice în intervalul 400-700 nanometri.

Evoluția omului

Evoluția omului. Credit: Iurii/Shuttestock

Cu toate acestea, aceste creaturi sunt complet ignorante cu privire la orice altceva se află în afara limitelor lor de percepție. Mai mult, nici măcar nu pot vedea cele mai multe forme de viață unicelulare din mediul lor înconjurător, deoarece acestea sunt, pur și simplu, prea mici pentru ca ochii lor să le poată detecta.

La fel, creierul lor a evoluat pentru a gândi doar la comportamentul unor obiecte de dimensiuni medii (în mare parte solide) în condiții de gravitație scăzută.

Niciunul dintre acești pământeni nu a ieşit vreodată din câmpul gravitațional al planetei lor pentru a experimenta imponderabilitatea şi nici nu a fost accelerat, în mod artificial, pentru a experimenta forțe gravitaționale mai puternice. Ei nu înţeleg curbura spațiu-timpului.

În concluzie, cu regret trebuie să raportăm că cea mai mare parte a Universului este, pur și simplu, în afara puterii lor de înţelegere”.

În prezent putem afirma că antropologul extraterestru din exerciţiul de imaginaţie de mai sus a greşit. Biologic, nu suntem diferiți faţă de cum eram în urmă cu 40.000 de ani, dar acum știm despre bacterii și virusuri, ADN și molecule, supernove și găuri negre, cunoaştem spectrul electromagnetic și o mulţime de alte lucruri ciudate despre Univers.

Știm, de asemenea, despre geometria non-euclidiană și despre curbura spațiu-timpului, datorită teoriei relativității generale a lui Einstein.

Ne putem gândi în prezent la obiecte cosmice aflate la milioane de ani-lumină distanță de planeta noastră și, de asemenea, la obiecte extrem de minuscule, mult sub limitele de percepţie ale organelor noastre de simț. Folosind diverse trucuri și instrumente, oamenii și-au extins mult înțelegerea asupra lumii.

Verdictul: biologia nu stabileşte destinul nostru

Experimentul de gândire de mai sus ar trebui să fie un sfat împotriva pesimismului cu privire la limitele cunoașterii umane. Cine știe ce alte mijloace de extindere a capacităţii minţii umane vom descoperi în viitor care ne vor permite să ne depășim limitările biologice?

Dacă recunoaştem ce am realizat deja în decursul câtorva secole, orice declarații cu privire la limitările noastre cognitive par extrem de premature.

McGinn a susţinut că problema relaţiei dintre minte şi corp este “misterul suprem” pe care nu îl vom “dezvălui” niciodată. În formularea unei astfel de afirmații, McGinn își asumă cunoașterea a trei lucruri: natura problemei minte-corp, structura minții umane și motivul pentru care niciodată nu vom putea înţelege relaţia dintre minte şi materie.

McGinn oferă doar o privire de ansamblu superficială asupra științei cogniției umane și nu acordă suficientă atenție diferitelor mijloace de extindere a capacităţii de înţelegere a creierului uman.

Dacă cineva susţine că o anumită problemă depăşeşte înțelegerea umană, trebuie să arate în detaliu de ce nicio combinație posibilă de dispozitive şi mijloace de extindere a capacităţii minții umane nu ne va apropia de găsirea unei soluții.

În opinia fostului secretar american al apărării, Donald Rumsfeld, există o distincție clară între două forme de ignoranță: „necunoscutele cunoscute” și „necunoscutele necunoscute”.

În prima categorie intră lucrurile despre care știm că nu le cunoaștem. Putem încadra aici întrebări corecte, dar la care nu am găsit încă răspunsurile. În a doua categorie intră lucrurile despre care „nu știm că nu le cunoaștem”. Aceste necunoscute nici măcar nu pot face obiectul unor întrebări.

Este foarte adevărat că nu putem exclude niciodată posibilitatea existenței unor astfel de necunoscute și că unele dintre ele vor rămâne pentru totdeauna nişte necunoscute, pentru că, din anumite motive (necunoscute), inteligența umană nu ne permite abordarea lor.

Este însă foarte important de remarcat că despre aceste necunoscute nu se poate spune nimic. A presupune de la bun început că unele necunoscute vor rămâne întotdeauna necunoscute, așa cum fac susţinătorii tezei misterelor, nu este modestie, este aroganță.

Traducere şi adaptare după Human intelligence: have we reached the limit of knowledge?