Fizicienii au detectat undele gravitaţionale generate de găurile negre!

Pentru prima dată, fizicienii au observat undele gravitaționale, adică „valurile” din continuumul spaţiu-timp care rezultă în urma unor evenimente violente din Cosmos.

Undele gravitaționale au fost prezise de Albert Einstein în anul 1916 pe baza teoriei relativității generale. Acesta a arătat că deplasarea unor obiecte masive provoacă „valuri” în spațiu-timp care se propagă cu viteza luminii. Odată cu deplasarea lor, undele gravitaţionale poartă informații cu privire la originea lor cataclismică, precum și indicii valoroase despre însăşi natura gravitației.

Undele gravitaţionale întind și comprimă obiectele în timp ce se propagă, deși la o scară subatomică. Prin urmare, oamenii de ştiinţă au încercat să demonstreze existența undelor gravitaționale analizând modul cum sunt afectate obiectele din apropiere de către undele gravitaţionale.

„Aceste perturbaţii din structura spațiu-timp sunt atât de mici încât numai accelerarea violentă a unor corpuri masive furnizează semnale pe care putem spera să le detectăm”, a declarat Dr. Phil Evans de la University of Leicester, Marea Britanie.

„Cea mai probabilă sursă a unor unde gravitaţionale detectabile ar fi coliziunea dintre două stele incredibil de dense, numite stele neutronice, dintre două găuri negre, sau, eventual, dintre o stea neutronică și o gaură neagră”.

S-au detectat undele gravitationale produse de găurile negre

Coliziunea dintre două găuri negre. Simulare computerizată. Credit: SXS.

Existența undelor gravitaționale a fost demonstrată pentru prima dată în anii 1970 și 1980 de către Joseph Hooton Taylor, Jr. şi colegii săi.

În anul 1974, Taylor și Russell Hulse au descoperit un sistem binar compus dintr-un pulsar aflat pe o orbită în jurul unei stele neutronice. În anul 1982 Taylor și Joel M. Weisberg au constatat că orbita pulsarului se micşora foarte lent în timp din cauza emisiei de energie sub formă de unde gravitaționale.

Hulse și Taylor au primit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1993 pentru descoperea lor și pentru faptul că au arătat că este posibilă detectarea acestor unde gravitaționale speciale.

Cercetătorii din cadrul LIGO Scientific Collaboration au anunţat că undele gravitaţionale au fost detectate, pentru prima dată, cu ajutorul LIGO (Laser Interferometer Gravitational-wave Observatory), cel mai mare observator pentru undele gravitaţionale din lume şi unul dintre cele mai sofisticate experimente din fizică.

LIGOO imagine de sus a detectorului LIGO din Livingston, Louisiana. Credit: LIGO

LIGO folosește un interferometru pentru a detecta fluctuațiile din spațiu-timp. În acest scop un fascicul laser este divizat pe două direcții perpendiculare care formează un „L”. Fiecare din cele 2 fascicule laser parcurge un tunel vidat având o lungime de 4 km. Cele două fascicule sunt apoi reflectate înapoi prin intermediul unor oglinzi până în punctul în care au fost separate. Undele gravitaţionale modifică distanţa parcursă de fasciculele laser pe cele două direcţii perpendiculare.

Pentru detectarea undelor gravitaționale, distanţele parcurse de fasciculele laser au fost măsurate cu o precizie de ordinul a 1/10.000 din diametrul unui proton, așa cum se arată în clipul video de mai jos.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că LIGO a detectat undele gravitaționale produse în urma fuziunii a două găuri negre masive. În urma acestui eveniment a rezultat o gaură neagră în rotaţie, mult mai masivă.

Evenimentul, denumit GW150914, a fost detectat în data de 14 septembrie 2015, la ora 09:50:45 UTC, de cele două detectoare gemene LIGO, situate în Livingston, Louisiana și în Hanford, Washington.

Pe baza semnalelor observate, cercetătorii au estimat că una din găurile negre implicate în acest eveniment ar fi avut o masă de aproximativ 29 de ori mai mare decât cea a Soarelui, iar cealaltă ar fi fost de 36 de ori mai masivă decât Soarele. În urma coliziunii a rezultat o singură gaură neagră având o masă de aproximativ 62 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Cercetătorii afirmă că evenimentul GW150914 s-ar fi produs la o distanţă aproximativă de 1,3 miliarde ani-lumină de Pământ. În urma acestuia o masă de trei ori mai mare decât cea a Soarelui a fost transformată în unde gravitaționale într-o fracțiune de secundă.

„Mai mult decât atât, am dedus că gaura neagră care a rezultat se roteşte. Găurile negre aflate în rotaţie au fost prezise teoretic pentru prima dată în anul 1963 de către matematicianul Roy Kerr”.

„În cele din urmă, rezultatele noastre indică faptul că evenimentul GW150914 a avut loc la o distanță mai mare de 1 miliard de ani-lumină. Detectoarele LIGO au observat un eveniment cu adevărat remarcabil care a avut loc cu mult timp în urmă într-o galaxie aflată departe, departe!”.

Sunetul produs de coliziunea dintre cele două găuri negre. Credit: LIGO

„Detecţia undelor gravitaționale îndeplinește un obiectiv ambițios stabilit în urmă cu mai mult de cinci decenii: observarea în mod direct a acestui fenomen evaziv și o înțelegere mai bună a Universului”, a declarat Prof. David H. Reitze, Director Executiv al proiectului LIGO și unul dintre cercetătorii de la California Institute of Technology.

„Detecţia undelor gravitaționale deschide o nouă eră în astronomie. Astronomia pe baza undelor gravitaționale este acum o realitate”, a declarat Prof. Gabriela Gonzalez de la Louisiana State University, un membru al echipei de cercetători.

„Undele gravitaţionale sunt descrise în teoria relativităţii generale a lui Einstein care a fost formulată în urmă cu 100 de ani și reprezintă un test al acestei teorii. Ar fi fost minunat să putem vedea reacţia lui Einstein la aflarea acestei veşti”, a declarat Prof. Rainer Weiss de la Massachusetts Institute of Technology.

„Einstein credea că undele gravitaționale sunt prea slabe pentru a fi detectate și nu a crezut în existenţa găurilor negre. Dar nu cred că ar fi fost deranjat să afle că a greșit”, a spus Dr. Bruce Allen, directorul general al Max Planck Institute for Gravitational Physics.

Detectarea undelor gravitaţionale deschide noi perspective privind studiul Universului.

„Detectoarele LIGO reprezintă un vârf al științei și tehnologiei. Detectarea undelor gravitaţionale a fost posibilă datorită efortului depus de o echipă internațională, formată din tehnicieni, ingineri și oameni de știință, cu adevărat excepțională”, a declarat Dr. David Shoemaker, conducătorul de proiect pentru Advanced LIGO și un cercetător de la Massachusetts Institute of Technology.

Rezultatele au fost publicate online în revista Physical Review Letters.

Puteți urmări mai jos o prezentare a modului prin care detectorul LIGO detectează undele gravitaţionale.

Surse: LIGO, Physical Review Letters, Sci-news

One thought on “Fizicienii au detectat undele gravitaţionale generate de găurile negre!

  • 15 august 2016 la 21:42
    Permalink

    Mă bag în seamă cam târziu pe tema acestui subiect, dar nu mă pot abţine să nu comentez, deoarece mi se pare exagerată ideea că detectarea acestor unde gravitaţionale (de fapt nişte ecouri în eter) ar certifica valabilitatea teoriei relativiste generalizate (TRG). Pretenţia relativistă că gravitaţia ar influenţa spaţiul fizic şi că planetele se mişcă pe aceste curburi (geodezice) este o aberaţie şi teoria lui Einstein a ţinut fizica gravitaţiei pe loc timp de un secol (mă refer la teoria generalizată, pe cea restrânsă o consider validă, fiind o simplă corectare a informaţiei ce nu poate călătorii decât cu viteze finite, în universul nostru viteza maximă fiind aceea a luminii).

    Eu am dezvoltat o teorie proprie (Gravitodinamica) aplicabilă în spaţiul firesc tridimensional şi care este mai generalizatoare decât TRG pentru că regăsesc unele ecuaţii relativiste ca pe nişte cazuri particulare ale gravitodinamicii (de ex: TRG rămâne validă doar la nivelul orbitei lui Mercur. De aceea s-a şi potrivit predicţia avansului de periheliu. Eu găsesc, ca şi I. N. Popescu în teoria gravitovortex, un avans unghiular de 45 sec per secol, în timp ce relativiştii consecvenţi TRG mizează pe 43 sec per secol pentru avansul punctului de periheliu. Observaţii relativ recente arată că viteza unghiulară de avans a periheliului variază, la fel şi unghiul de curbură a unei raze luminoase ce trece prin vecinătatea Soarelui, iar relativitatea nu poate explica aceste variaţii. În schimb gravitodinamica chiar prevede o dependenţă a influenţei Soarelui funcţie de dinamica locală din materia solară, asociată şi cu petele solare, dar şi diferită în zonele polare faţă de zona ecuatorială).
    Gravitodinamica conduce şi la situaţia relevată de mecanica invariantivă a lui Octav Onicescu (aceea a scăderii masei cu viteza până la anulare pentru v = c). Mai mult decât atât, în baza teoriei mele nu mai este necesară ipoteza lui Plank, a oscilatorilor atomici, căci numărul de cuantificare (n) rezultă direct din electrodinamică, aceasta păstrând o simetrie perfectă cu gravitodinamica (corecţiile aplicate în raport cu electrostatica şi cu teoria newtoniană fiind echivalente). Prin simetrie cu electromagnetismul pot dovedi (matematic) faptul că şi orbitele planetelor sistemului solar sunt cuantificate, iar cuantificarea are legătură cu proprietăţile inerţiale ale particulelor materiale. De fapt teoria mea răstoarnă unul dintre principiile de bază ale TRG şi anume principiul echivalenţei. Masa inertă nu este egală cu masa grea (sarcina gravitaţională) în orice condiţii şi acest fapt îl pot dovedi în cazul mişcărilor de precesie şi evidenţiez chiar o precesie a planelor orbitale planetare, despre care TRG nu poate spune nimic, iar rezultatele obţinute teoretic sunt în acord cu observaţiile. În fizica actuală este o bulibăşeală totală când se fac referiri la masele corpurilor, în diferitele ecuaţii acestea substituindu-se oricum, în ideea echivalenţei, deşii sunt două calităţi fizice diferite; inerţia pe de o parte, şi capacitatea corpurilor de a interacţiona gravitaţional, pe de altă parte. Chiar legea lui Newton, (aceea a gravitaţiei) conţine în cadrul ei masa inertă a corpului de probă şi nu masa grea, cum ar fi normal, fapt considerat şi de Einstein o „nesimetrie internă a teoriei” clasice (nota bibliografică 1). Deci legea gravitaţiei universale ar trebui corectată, ceea ce gravitodinamica chiar face, aplicând o corecţie ale cărei efecte sunt evidente pentru mase mari, de domeniul celor galactice.

    Nu insist totuşi pe această latură tehnică, deşii se desprinde cu evidenţă superioritatea Gravitodinamicii, dezvoltată de mine, în raport cu abstracta TRG, deoarece ar trebui să scriu prea mult şi esenţa problemei este alta. Vedeţi d-stră, atunci când în ştiinţă hălăduieşti pe cărări neumblate (păstrând totuşi „bunul simt” ca busolă) faci descoperiri la tot pasul. Ei bine, ca orice teorie, „Gravitodinamica” îşi etalează constantele fundamentale specifice. Una dintre ele am numit-o „constanta gravitodinamică de cuplaj”, fiind similara, la nivel gravific, a constantei electromagnetice de cuplaj sau, cum se mai numeşte, constanta de structură fină. Evidenţiez şi multe constante (noi) ale sistemului solar, ale Soarelui şi constante noi specifice „abisurilor negre” (prefer denumirea dată de M. Drăgănescu, căci în centrul acestor corpuri misterioase se creează deschideri abisale spre profunzimea lumii materiale. (Denumirea de gaură neagră este improprie, ca şi cele de materie neagră sau energie neagră, de care gravitodinamica nu are nevoie, ele fiind înlocuite prin efecte dinamice imposibil de evidenţiat în baza teoriilor prezente). Se prevede (deocamdată teoretic) chiar posibilitatea generării de câmp gravific prin inducţie şi deci posibilitatea anulării câmpului gravific terestru prin crearea unui câmp de polaritate contrară. (Da, câmpul gravific trebuie să prezinte două forme contrare, chiar dacă în universul nostru corpurile au doar sarcină gravitaţională negativă (prin convenţie) în ideea că energia potenţială este negativă, sensul forţei fiind exclusiv atractiv).

    Ca o paranteză, în lumina gravitodinamicii, abisurile negre devin mult mai complexe în raport cu tratarea TRG, care este supersimplistă. Spre exemplu, rezultă (matematic) faptul că aceste corpuri cosmice au în centrul lor (de inerţie!) o „tornadă gravitodinamică”, adică un tub filamentar care uneşte cei doi poli şi care este golit de materie. Mai exact, acest turbion (de genul unei tornade sau nucleu de vârtej) se comportă ca un accelerator liniar şi emite radiaţie şi particule prin zonele polare, aşa cum se observă la unele nuclee de galaxii. Chiar şi rotaţia Soarelui întreţine în miezul său un fir de tornadă, care uneşte zonele polare (văzute la propriu din exterior ca nişte pâlnii) având diametrul minim în planul ecuatorului solar de 159,2 Km (calcul teoretic).
    Deci abisurile negre gravitodinamice (cu rotaţie) pierd masă şi emit materie prin zonele polare. Numai un abis negru fără rotaţie este o capcană în care materia va fi desublimată, prăbuşindu-se în ea însăşi până la homeomerii greu de înţeles, dar culmea, în univers pare că nu există corpuri fără rotaţie proprie.

    Nu insist nici pe această latură inedită, căci revelaţia adusă de gravitodinamică bate orice imaginaţie. Şi iată de ce. Întâmplător am observat că acea „constantă gravitodinamică de cuplaj”, de care aminteam mai sus, este înscrisă în orbita satelitului marţian Deimos. Apoi am descoperit-o şi în măsurile Soarelui şi chiar în parametri orbitali ai Pământului. Şi atunci mi-am pus întrebarea: este acest fapt o întâmplare? Dacă nu, atunci cine a înscris în măsurile astrelor constante fizice? Căutând metodic în această direcţie am descoperit că întreg sistemul solar poartă în măsurile sale multe constante gravitodinamice. E ca şi cum o „Inteligenţă cosmică” a „amenajat” sistemul solar şi a înscris în măsurile sale nişte numere, ca o semnătură inteligentă. Apoi fantasticul a luat proporţii, căci toate aceste constante (numere sacre) le-am găsit încifrate în Marea Piramidă (zisă) a lui Keops, dar (surprinzător!) unele dintre ele şi în Sanctuarul-Calendar dacic de la Sarmisegetuza. Toate acestea sunt măsurabile, deci verificabile la modul concret şi nu sunt aberaţii. Atunci am înţeles de ce Hermes Trismegistul spune că „lucrarea soarelui” a fost pecetluită, adică i s-a pus peceţi (semne), de ce Isaia (profetul) spune despre Piramidă că este „un stâlp de aducere aminte pentru Domnul”[Isaia, 19/19] (egiptenii o numeau „stâlpul lui Enoh”) şi de ce Enoh vorbea despre o „ştiinţă a semnelor” învăţată de la Veghetori. Această ştiinţă a semnelor divine chiar este reală. Eu am numit-o astroinfologia (informaţia subiacentă din astre). Dar cine putea pune aceste SEMNE unor astre şi mai ales asupra Soarelui? Să „fabrici” o stea nu cred că stă în putinţa oamenilor. Acel „Agent Inteligent”, cum îi spunea Newton, capabil să creeze stele şi să le dea măsurile dorite, încifrând subiacent şi numerele sacre, nu poate fi decât Dumnezeul acestui univers.
    Şi atunci se înţelege de ce Iov îl numea pe Creator „Cel ce îşi pune pecetea peste stele” [Iov, 9/7]. Aceste semne sau peceţi inteligente (teribil de ştiinţifice) arată că gravitodinamica ar putea fi calea ce trebuie urmată spre descifrarea universului, iar TRG rămâne doar un drum închis.

    Dar revelarea pe calea ştiinţei a SEMNELOR DIVINE mai arată că se apropie vremea revenirii lui Iisus, căci El a prevăzut că puţin înainte de acest eveniment epocal „vor fi SEMNE în lună, în stele şi în soare…” [Luca, 21/25].

    Vedeţi cum ştiinţa se conectează cu religia? Cu siguranţă că în viitor acestea chiar vor fuziona, iar adevărul gravitodinamic va fi liantul de legătură.
    Părintele Arsenie Boca a afirmat explicit că aceste „SEMNE specifice, care vor depăşii cu mult concepţia materialistă despre lume”, vor fi revelate din România.

    Nici Nostradamus nu a trecut cu vederea acest moment important din evoluţia omenirii (evidenţierea SEMNELOR din astre) moment dat ca reper temporal ce anunţă un grav accident la acceleratorul de particule de la CERN. El spune explicit într-un catren:

    „Fugiţi, fugiţi din Geneva cu toţii
    Saturn din aur în fier se va transforma
    Raza contra-pozitivă va extermina totul
    Vor fi SEMNE în cer înainte de aceasta”

    Şi, deoarece ştiu (cu precizie) că aceste „semne din cer” sunt o certitudine, cred că ceea ce afirmă Nostradamus se va împlini. E un mare risc să scormoneşti (ca maimuţa) în profunzimea particulelor materiei pe baza unor teorii greşite. Şi nu ştim cu certitudine dacă Dumnezeu-Creatorul va permite omului, ateu şi tehnocrat, să afle ADEVĂRUL. Numai oamenii evoluaţi spiritual au liber acces la Adevăr, cei aflaţi pe „contrasens” în raport cu credinţa, vor avea acces doar la frânturi de adevăr, deoarece există riscul ca ei (întunecaţii) să folosească informaţia în scopuri distructive.
    Atlantida a fost unul dintre exemple, când omul a descifrat taine ale materiei pe care nu a fost capabil să le gestioneze.

    În concluzie se pare că adevărul gravitodinamic este mult mai vast şi mai complex decât cel relativist, denumit pompos generalizat. De aceea cred că ancorarea ştiinţei pe calea TRG este doar o încercare disperată a „întunecaţilor” de a-L elimina pe Dumnezeu din ecuaţia universului şi consider că acest fapt este o mare eroare.
    În mileniul 3 nu vor progresa decât popoarele cu mare deschidere spirituală!
    Multe adevăruri şi taine vor fi revelate prin poporul român, continuator al dacilor (atlanţi) care se considerau „fii luminii”. De aceea Mântuitorul va reveni (după cum prevestesc SEMNELE din astre, despre care am făcut vorbire în cele de mai sus) chiar pe plaiurile noastre, aşa cum scrie şi pe una din plăcuţele dacice de la Sinaia: „Domnul Magnific ca mâine va poposi pe pământul nostru ca să audă şi să vadă ce au făcut fii luminii” (nota bibliografică 2).
    Dar vom mai avea de luptat cu fii întunericului, ce vor să ne ţină departe de adevăr prin teorii absurde precum TRG şi „bing-banguri” cosmice, care nu explică nimic.

    Bibliografie
    1. A. Einstein, „Cum văd eu lumea”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, pag. 167, rândul 16;
    2. Adrian Bucurescu, „Tainele tăbliţelor de la Sinaia”, Ed. Arhetip, Bucureşti, 2005, pag. 172.

    Cu respect
    Dorel Bîrsan-Aeleden

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.