Teoria evoluției afirmă că viața organică de pe planeta noastră s-a schimbat pe parcursul unor lungi perioade de timp și continuă să se schimbe printr-un proces cunoscut sub numele de selecție naturală.

Charles Darwin, un naturalist din secolul al XIX-lea, este creditat pentru teoria evoluţiei şi nu pentru că a fost primul care a sugerat evoluția speciilor, ci pentru că a propus într-o lucrare din anul 1859, intitulată On the Origin of Species (Despre originea speciilor), un mecanism care să explice cum se produce acest proces biologic.

Teoria evoluției conține în însăşi numele ei doi termeni controversaţi. Primul este „teorie”, care în vorbirea de zi cu zi poate însemna ceva diferit decât în ​​știință, iar al doilea este „evoluție”, deoarece există voci care susțin că nu avem dovezi insuficiente pentru a susține ideea că speciile se schimbă în timp.

Teorie

Majoritatea oamenilor folosesc cuvântul „teorie” cu sensul de presupunere sau de ipoteză.

În această interpretare cineva ar putea propune o teorie despre faptul că o echipă de fotbal a pierdut un meci, ceea ce ar putea conduce la o dezbatere aprinsă cu alți fani ai fotbalului, tocmai pentru că teoriile discutate derivă din simple speculații și ipoteze netestate.

Atunci când oamenii de știință folosesc cuvântul teorie, ei se referă la un grup de principii sau legi dezvoltate de-a lungul multor ani prin testarea riguroasă a ipotezelor. Aceste teorii sunt susținute cu formule matematice și dovezi care explică o serie de observații.

De exemplu, teoria gravitaţiei descrie un fenomen real şi se bazează pe o serie de observații care pot fi făcute de oricine. Deşi există numeroase teorii diferite ale gravitaţiei, precum teoria gravitaţiei a lui Newton, teoria relativității a lui Einstein și, mai recent, teoria câmpului cuantic, nimeni nu poate afirma că gravitaţia nu există.

În mod similar, evoluția biologică este susținută de atât de multe dovezi din diferite discipline științifice încât este un fapt la fel de adevărat precum gravitaţia. Prin urmare, obiectul teoriei evoluției îl reprezintă prezentarea modului cum are loc evoluţia speciilor şi nu găsirea răspunsului la întrebarea dacă evoluția speciilor este o realitate sau nu.

La fel cum concepţia noastră cu privire la gravitaţie s-a schimbat în timp, înțelegerea procesului de evoluție biologică s-a modificat de-a lungul timpului și continuă să se schimbe.

Selecția naturală

Teoria evoluţiei speciilor se bazează pe două principii fundamentale. Primul dintre acestea este mecanismul de selecție naturală care a fost propus, în mod independent, de Charles Darwin și de Alfred Russell Wallace în anul 1858.

Aşa cum selecția artificială se produce atunci când cultivatorii aleg semințele potrivite pentru a îmbunătăți calitatea generaţiei următoare de plante, selecția naturală este un proces de sortare a organismelor vii în funcție de cât de bine sunt acestea adaptate la mediul înconjurător.

În cazul selecției artificiale, oamenii aleg care sunt trăsăturile biologice dorite. În cazul selecției naturale, trăsăturile biologice care măresc probabilitatea supraviețuirii și reproducerii speciilor vor deveni mai frecvente în timp în cadrul unei populații sau specii.

În trecut, selecția naturală a fost interpretată greșit, ea fiind considerată supraviețuirea celui mai bine adaptat.

Adevărul este că membrii unei specii nu supravieţuiesc niciodată. Ceea ce supraviețuiește este procesul prin care apar noi reprezentanţi ai unei specii și acest lucru se întâmplă datorită genelor ce se găsesc în cadrul unei populații.

Teoria evoluţiei

Credit: Kaptain Kobold

Selecția naturală se referă mai mult la reproducerea diferențiată decât la supraviețuire, iar mecanismul de selecţie se bazează pe genele din genom care codifică trăsăturile sau caracteristicile dorite.

Interacțiunea dintre membrii unei specii și mediul înconjurător reprezintă mecanismul de sortare a trăsăturilor biologice, şi nu a indivizilor, care vor fi transmise generației următoare.

Natura eredităţii

Cel de-al doilea principiu fundamental al teoriei evoluţiei speciilor este ereditatea, care a fost descoperită în urma cercetărilor efectuate de Gregor Mendel în 1865. De atunci ştiinţa eredităţii a progresat considerabil datorită înțelegerii genomului, ADN-ului și proceselor moleculare ale vieții.

Atunci când Darwin a formulat, pentru prima dată, selecția naturală, natura eredităţii nu era înțeleasă. Între timp înţelegerea eredităţii a progresat, astfel încât genetica include în prezent mecanismele exacte de transmitere a genelor către următoarea generație, modul cum se modifică genele prin mutații și modul cum genele sunt partajate între diferite specii.

În prezent oamenii de ştiinţă pot prezice, cu precizie, frecvenţa variaţiilor unor gene în decursul timpului folosind formule matematice din genetica populaţiilor, dacă există suficiente cunoştinţe despre o anumită genă și diferitele sale variaţii.

Modificările genetice au un caracter subtil și, la prima vedere, nu par să fie responsabile de ceea ce înţelegem în prezent prin termenul evoluție. Dar tocmai aceste mici schimbări la nivel genetic au condus la schimbări majore în cadrul organismelor.

Soarta populațiilor depinde de selecţia genelor din genom: populațiile tind să se îndepărteze și să devină specii, iar speciile se diferențiază pentru a crea grupuri întregi de plante sau animale care domină mediul înconjurător timp de milioane de ani.

Diversitatea incredibilă a vieții de pe planeta noastră se datorează complexităţii proceselor celulare.

Teoria evoluției include schimbări majore, care se desfăşoară pe o lungă perioadă de de timp, și schimbări minore, precum divizarea unei singure celule, dar toate aceste procese biologice formează un continuum care reprezintă însăşi istoria vieții pe Pământ.

Traducere şi adaptare după Explainer: Theory of evolution