O ciudată afecțiune neurologică, „vederea oarbă”, ar putea ajuta la explicarea conștiinței

Imaginați-vă că există nevăzători care totuşi pot „vedea”. Pare imposibil? Ei bine, chiar se întâmplă.

În urmă cu câțiva ani, un bărbat (să-i spunem Barry) a suferit două accidente vasculare cerebrale într-un interval scurt de timp şi, prin urmare, Barry a orbit și a fost nevoit să se deplaseze cu ajutorul unui baston.

Într-o zi medicii i-au luat bastonul și i-au cerut să meargă pe un coridor plin de obstacole, precum cutii și scaune. Rezultatul acestui experiment simplu a pus sub semnul întrebării actuala înţelegere a conștiinței.

Barry s-a putut deplasa în jurul obstacolelor, fără să se împiedice, de unul singur.

Barry suferă de o afecțiune neurologică, extrem de rară, denumită „vedere oarbă”. Persoanele cu această afecţiune nu conştientizează obiectele din fața lor, dar sunt capabile de acţiuni uimitoare, care demonstrează că, într-un anumit sens, le pot vedea.

Într-un alt caz, un bărbat cu „vedere oarbă” (să-i spunem Rick) a fost pus în fața unui ecran și i s-a cerut să ghicească, din mai multe opțiuni, ce obiect era pe ecran. Rick a insistat că nu știe ce este acolo și că doar ghicea, dar ghicea cu o precizie de peste 90%.

În creier

„Vederea oarbă” rezultă ca urmare a deteriorării unei regiuni a creierului numită cortexul vizual primar. Aceasta este una dintre regiunile creierului responsabile pentru vedere. Deteriorarea cortexului vizual primar poate duce la orbire, uneori totală, uneori parțială.

Deci, cum se produce „vederea oarbă”?

Ochii primesc lumină și o transformă în informații care sunt apoi transmise în creier. Aceste informații călătoresc apoi printr-o serie de căi prin creier pentru a ajunge, în cele din urmă, la cortexul vizual primar.

În cazul persoanelor care suferă de „vedere oarbă” această regiune a creierului este deteriorată și nu poate procesa corect informațiile primite, astfel încât aceste informaţii nu produc o stare de conștienţă vizuală.

Cu toate acestea, informațiile sunt procesate în continuare de alte zone ale sistemului vizual care sunt intacte, permițând persoanelor cu „vedere oarbă” să îndeplinească o serie de sarcini, aşa cum s-a constatat în cazul lui Barry și Rick.

Se pare că unii nevăzători pot „vedea”. Credit: Akemaster/Shutterstock

„Vederea oarbă” este un exemplu elocvent cu privire la cât de puţin înţeleasă este originea conştiinţei.

Cum putem explica „vederea oarbă”?

„Vederea oarbă” a generat multe controverse. Unii filosofi și psihologi au susținut că persoanele cu „vedere oarbă” ar putea fi conștiente de ceea ce se află în faţa lor, deși într-un mod vag și greu de descris.

Această sugestie prezintă o dificultate, deoarece verificarea dacă cineva este conștient de un anumit lucru este o sarcină complicată și extrem de delicată. Nu există un „test” pentru starea de conștienţă.

Nu putem pune o sondă lângă capul cuiva pentru a testa dacă este conștient de ceva, deoarece această stare este o experiență complet privată.

Desigur, putem întreba. Dar interpretarea a ceea ce spun oamenii despre propriile experiențe poate fi o sarcină la fel de dificilă.

Câteodată, relatările oamenilor care suferă de „vedere oarbă” par să indice că nu sunt conştienţi deloc asupra obiectelor din fața lor (Rick chiar a insistat că nu credea că există cu adevărat obiecte acolo).

Alți indivizi cu „vedere oarbă” au raportat că au simțit „înțepături vizuale” sau „umbre întunecate”, ceea ce indică posibilitatea că mai au o anumită formă de conștientizare vizuală.

Frontierele conştiinţei

Deci, ce ne spune „vederea oarbă” despre conștiinţă?

Modul cum răspundem la această întrebare depinde, în mare măsură, de interpretarea pe care o acceptăm.

Cei care au „vedere oarbă” sunt, într-un anumit sens, conștienți de ceea ce se află în faţa lor?

Cortexul vizual. Credit: Geyer S, Weiss M, Reimann K, Lohmann G și Turner R/wikipedia, CC BY-SA

Dacă presupunem că nu sunt conştienţi, atunci „vederea oarbă” ne oferă un instrument interesant pe care îl putem folosi pentru a afla exact la ce servește conștiința.

Observând ce poate face creierul în starea de inconştienţă, putem încerca să stabilim ce sarcini necesită, în cele din urmă, conștiința. Astfel am putea afla care este funcția evolutivă a conștiinței, despre care trebuie să recunoaştem că nu ştim prea multe.

Dacă putem demonstra că oamenii cu „vedere oarbă” sunt conștienți de ceea ce se află în fața lor, atunci acest lucru ridică întrebări cel puţin la fel de interesante despre limitele conștiinței.

Cum este de fapt conștiința acestor oameni? Cum se deosebește de formele obişnuite de conștiință?

Unde începe şi unde se termină conștiința în creier?

Dacă aceste persoane sunt conștiente, în ciuda deteriorării cortexului lor vizual, ce ne spune asta despre rolul acestei zone cerebrale în generarea conștiinței?

În cercetările mele studiez modul cum „vederea oarbă” dezvăluie limitele vederii și conștiinței.

Cazurile de „vedere oarbă” evidenţiază limitele conceptelor noastre de „percepție”, „conștiință” sau „vedere” în a descrie și explica, în mod adecvat, ceea ce se întâmplă cu adevărat cu acești oameni.

Scopul meu este de a dezvolta puncte de vedere mai nuanțate ale percepției și conștiinței care ne pot ajuta să le înțelegem mai bine frontierele lor distincte.

Pentru a înțelege, în cele din urmă, aceste cazuri, trebuie să reflectăm atent asupra conceptelor pe care le folosim și a presupunerilor pe care le facem şi să ne bazăm pe o analiză științifică aprofundată a minții.

Traducere şi adaptare după Blindsight: a strange neurological condition that could help explain consciousness