În ciuda tuturor cercetărilor de până acum, se cunosc relativ puține lucruri despre modul cum funcționează creierul uman, iar conștiința este în continuare un mister pentru oamenii de ştiinţă.

Chiar dacă cercetătorii au studiat legătura dintre minte şi lumea cuantică, ei nu au reuşit să înţeleagă care este originea conştiinţei.

Conștiința cuanticăCredit: shutterstock

În trecut, filozofii idealişti au sugerat că conştiinţa este baza a tot ceea ce există şi nu materia. În prezent, unii fizicieni caută originea conştiinţei în lumea cuantică.

Această abordare se datorează, probabil, modului prin care „efectul de observator“ a schimbat unul dintre cele mai fundamentale principii ale științei, care afirmă că există o realitate obiectivă, observabilă, indiferent dacă ne uităm la ea sau nu. Ştim însă din fizica cuantică că prin observarea și măsurarea proceselor cuantice se schimbă starea sistemelor cuantice, iar această constatare sugerează că conștiința în sine este o parte a lumii cuantice.

Fizicianul britanic Roger Penrose a arătat că conştiinţa poate face obiectul fizicii cuantice, chiar dacă nu ţinem cont de existenţa efectului de observator. Mai precis, Penrose afirmă că descoperirea unor vibraţii cuantice în „microtubulii” din neuroni susţine teoria Orch OR (orchestrated objective reduction), ceea ce înseamnă că fenomenele cuantice pot provoca modificarea structurilor moleculare din creier şi implicit funcţionarea neuronilor şi a creierului în ansamblu.

Creierul uman are „slăbiciunilor” sale și existența conștiinței cuantice este, probabil, una dintre ele. Dispunem de un intelect superior deoarece creierul nostru are abilităţi avansate de interpretare a modelelor. Se ştie, de asemenea, că creierul uman este predispus să găsească modele chiar dacă acestea nu există în realitate.

Rezultă din toate acestea că ar putea exista o legătură între conştiinţă şi lumea cuantică, care ar fi sugerată printre altele şi de dificultăţile noastre privind înțelegerea lumii cuantice şi a conştiinţei?

Universul participativ

Dacă există într-adevăr o legătură între mecanica cuantică și conștiința umană, atunci orice progres major privind înţelegerea mecanicii cuantice sau a conștiinței ne-ar putea ajuta să le înţelegem pe amândouă.

De exemplu, progresele în calculul cuantic ne-ar putea ajuta să îmbunătăţim performanţele creierului sau chiar ne-ar putea permite încărcarea conștiinței într-un computer, ceea ce deschide perspective privind obţinerea unei forme de nemurire. De asemenea, o înţelegere mai bună a fenomenului de superpoziție cuantică ne-ar putea ajuta să învăţăm cum poate fi folosit acesta pentru a construi calculatoare cuantice ce pot rezolva simultan mai multe probleme.

Poate că totuşi interpretarea noastră este greșită. Atunci când ne gândim la mecanica cuantică, ne întrebăm dacă procesele cuantice sunt perturbate datorită măsurătorilor noastre sau dacă însăşi intenţia noastră de a măsura provoacă o schimbare la nivelul conştiinţei care cauzează perturbarea proceselor cuantice.

Este oare posibil ca printr-un anumit mod de gândire, care ne activează conștiința cuantică, să putem înţelege într-adevăr lumea cuantică pentru prima dată? Într-un anume sens, cu toţii facem parte din universul participativ al lui Wheeler, care sugerează că fiecare dintre noi își creează propriul Univers.

Pentru moment, cea mai mare parte a comunității științifice este sceptică cu privire la existenţa unor procese cuantice în creier care să stea la baza conştiinţei, deoarece fenomenele cuantice studiate în laborator necesită medii controlate în condiţii cu totul speciale: temperaturi foarte scăzute şi utilizarea unui număr redus de atomi.

Indiferent dacă conştiinţa influențează sau nu lumea cuantică și indiferent dacă avem nevoie sau nu de teoria cuantică pentru a înțelege pe deplin cum funcţionează creierul, fizica cuantică ne-a forţat să ne reconsiderăm modul de gândire pentru a încerca să înţelegem ciudăţeniile lumii cuantice și a schimbat lumea în care trăim prin aplicatiile sale în viaţa de zi cu zi.

Sursă: Futurism