Putem presupune că simțurile noastre umane ne înșală şi că existența şi realitatea sunt doar iluzii?

Ideea că tot ceea ce știm nu este decât o construcție a minții noastre a fost investigată într-un episod al serialului american de televiziune “Through the Wormhole” (Prin Gaura de Vierme), difuzat de Science Channel şi găzduit de Morgan Freeman.

„Ce este real? Cum putem fi siguri că Universul într-adevăr există? Cum putem şti că lumea pe care o vedem se potrivește cu ceea ce percepe altcineva?”, se întreabă Freeman în emisiune.

Simțurile umane pot fi înşelătoare. Ceea ce oamenii cred că percep este de fapt rezultatul unui proces de filtrare al creierului uman care construieşte o imagine utilă a lumii înconjurătoare.

În mod normal această filtrare este necesară, deoarece ne permite să ne concentrăm pe informațiile importante din volumul uriaş de date pe care îl primim, în permanenţă, din mediul înconjurător.

Testarea realității

Credit: © Bruce Rolff, Shutterstock

Această capacitate de filtrare poate deveni însă o slăbiciune, așa cum se întâmplă adesea atunci când urmărim un iluzionist.

„Un iluzionist bun se foloseşte de procesele cerebrale universale care stau la baza percepției.

De exemplu, un iluzionist direcționează adeseori privirea publicului către o mână a sa, în timp ce cu cealaltă mână face altceva”, a declarat Lawrence Rosenblum, psiholog la University of California, Riverside.

Rosenblum nu consideră această tendință umană de a cădea în capcana unor iluzii o dovadă că realitatea există doar în mintea noastră.

„Sistemul nostru de percepţie poate fi păcălit, dar nu consider că asta înseamnă că ne construim realitatea”, a declarat Rosenblum pentru LiveScience.

Totul este în minte

Oamenii îşi creează o formă de realitate colectivă, deoarece trăiesc în societate.

„Toți facem parte dintr-o comunitate de minți”, afirmă Freeman în emisiune.

De exemplu, banii sunt doar nişte bucăți de hârtie, dar aceste hârtii au o valoare mult mai mare.

Chiar dacă puterea banilor în societatea umană este evidentă, Freeman afirmă că aceste bucăți de hârtie nu ar valora nimic dacă oamenii nu ar crede în puterea lor.

Banii sunt doar o ficțiune, dar o ficțiune utilă.

O altă ficțiune în care oamenii se angajează, în mod colectiv, este optimismul.

Neurologul Tali Sharot de la University College London studiază ”prejudecata optimismului”, adică tendința oamenilor de a supraestima probabilitatea evenimentelor pozitive din viața lor și de a subestima probabilitatea celor negative.

În cadrul unui experiment, Sharot a monitorizat activitatea cerebrală a unui participant căruia i-a cerut să evalueze probabilitatea apariţiei unui eveniment negativ, precum cancerul pulmonar, iar ulterior i-a comunicat care este probabilitatea reală.

Atunci când probabilitatea reală a fost diferită faţă de cea estimată, activitatea cerebrală în lobii frontali s-a amplificat. Această zonă a creierului reacţionează foarte repede la o astfel de discrepanță, mai ales atunci când probabilitatea reală a fost mai bună decât cea intuită, a spus Sharot.

Acest lucru arată că oamenii sunt predispuşi cumva să fie optimiști. Acest lucru nu este surprinzător, deoarece optimismul este asociat cu tendinţa obţinerii unor rezultate pozitive”, a declarat Sharot pentru LiveScience.

Studiile au arătat că oamenii optimişti au tendinţa să trăiască mai mult, să fie mai sănătoşi, să aibă succes în viaţă, iar gândirea pozitivă poate fi o profeţie care se împlineşte de la sine.

„Dacă credeți că aveți șanse să fiţi promovat, atunci este probabil să depuneți mai mult efort și să obţineţi rezultate mai bune”, a declarat Sharot.

Această viziune ușor denaturată asupra lumii poate fi și o slăbiciune, deoarece o persoană ar putea continua să fumeze, deoarece nu se așteaptă să sufere într-o zi de cancer pulmonar.

În unele cazuri este mai important să fim realişti, a avertizat Sharot.

Realitatea fizică

Fizicienii privesc dincolo de mintea umană spre realitatea externă, dar chiar și această realitate nu este adevărul absolut.

Realitatea fundamentală, așa cum o înțeleg oamenii de știință, se bazează pe mecanica cuantică, un tărâm în care apar tot felul de lucruri ciudate.

De exemplu, un electron se poate comporta fie ca o particulă, fie ca o undă, în funcție de modul cum este măsurat (dualismul undă-corpuscul).

Mai mult, oamenii de știință pot măsura poziția unei particule sau impulsul acesteia, la un moment dat, dar niciodată ambele cu o precizie suficient de bună (Principiul de incertitudine).

„Mecanica cuantică este, pur și simplu, cea mai bună teorie pe care am dezvoltat-o vreodată, dar o mare parte din această realitate este, prin definiție, necunoscută”, a declarat fizicianul teoretician David Tong de la Cambridge University.

„În opinia mea realitatea este un lucru real, dar asta nu înseamnă că o înțelegem”, a declarat Steven Nahn, un fizician de la MIT care a făcut parte din echipa de oameni de știință care a descoperit bosonul Higgs (particula care stă la originea masei quarcurilor care formează protonii şi neutronii) în anul 2012.

S-ar putea ca Universul să aibă mai multe dimensiuni decât știm, în care forțele fundamentale se comportă diferit faţă de cum le percepem.

De exemplu, gravitația este cea mai slabă dintre cele 4 forțe fundamentale, dar în alte dimensiuni ale Universului s-ar putea să fie la fel de puternică.

Mai mult, Universul ar putea fi un fel de hologramă. Cantitatea de informații care poate fi stocată într-o regiune a spațiului este proporțională mai degrabă cu suprafața regiunii decât cu volumul acesteia, o proprietate cunoscută sub numele de principiul holografic.

O posibilă implicație a acestei ipoteze este că realitatea este de fapt bidimensională, iar lumea tridimensională este doar o iluzie, ceea ce ar explica o parte din ciudăţeniile mecanicii cuantice.

Toate aceste detalii, cele pe care le percepem în mintea noastră și cele pe care fizicienii le descoperă în Univers, sunt doar diferite aspecte ale realității.

În final, ceea ce percepem ca realitate s-ar putea să fie doar o iluzie, dar poate că acest lucru nu contează pentru viaţa noastră de zi cu zi.

Sursă: LiveScience