Cultură

Există o ecuație a fericirii?

Majoritatea oamenilor şi-ar dori să fie mai fericiți, deşi nu este întotdeauna ușor să știm cum să atingem acest obiectiv.

Există o ecuație pentru fericire? Au fost sugerate mai multe „formule” în acest sens: să dormim suficient de mult, să practicăm exerciții fizice, să medităm, să-i ajutăm pe cei din jurul nostru, să petrecem mai mult timp cu prietenii și familia.

În medie, toate aceste recomandări sunt legate de fericire, dar nu funcţionează pentru toată lumea.

Fericirea e foarte complicată. Se poate schimba rapid și diferă de la o persoană la alta în moduri pe care oamenii de știință nu le înțeleg.

Ecuația fericirii

Ce ne face fericiți? Credit: Monkey Business Images/Shutterstock

În cercetarea noastră, aflată în curs de desfășurare, am încercat să evidenţiem această subiectivitate și să obținem o imagine mai completă a ceea ce este fericirea.

Sondajele privind fericirea rezumă, pe baza a câtorva întrebări, cum se simt oamenii în general. Nu știm ce făceau cu câteva minute mai devreme, chiar dacă știm că acest lucru ar putea fi important pentru înțelegerea răspunsurilor lor.

În consecinţă, am apelat la la ajutorul smartphone-urilor pe care miliarde de oameni le folosesc aproape constant. Adeseori oamenii cred că smartphone-urile nu sunt bune pentru fericire, dar mulți dintre noi se bucură de jocuri populare, inclusiv Candy Crush Saga, Fortnite și Among Us, pe dispozitivele lor mobile.

Modul cum ne simțim se poate schimba rapid în timp ce ne jucăm, ceea ce ne oferă oportunitatea de a aduna informații detaliate despre complexitatea fericirii.

Recent am lansat o aplicație pentru smartphone, The Happiness Project, pe care oricine o poate descărca gratuit. În mai puțin de cinci minute puteți juca unul dintre cele patru jocuri și să contribuiți la cercetarea fericirii.

Până în prezent, mii de oameni au utilizat această aplicaţie răspunzând la întrebarea „Cât de fericit ești acum?” de peste un milion de ori.

Aşteptările

Până acum am reușit să ne dăm seama că așteptările contează foarte mult. În cazul a 18.420 de persoane, care au jucat un joc simplu de decizii riscante pe telefoanele lor, am arătat că fericirea nu depinde de cât de bine s-au descurcat, ci dacă s-au descurcat mai bine decât s-au așteptat.

Cercetările noastre arată că așteptările mari pot fi o problemă. În mod evident, nu este o idee bună să-i spui unui prieten că îi va plăcea cadoul pe care urmează să i-l oferi. Așteptările mici cresc probabilitatea unei surprize plăcute.

Problema cu utilizarea acestui truc pentru a spori starea de fericire este că așteptările cu privire la evenimentele viitoare pot influenţa, de asemenea, fericirea. Dacă vă faceți planuri să vă întâlniţi cu un prieten după programul de muncă, atunci este posibil să fiți nemulțumit dacă acesta anulează brusc întâlnirea.

Aşteptându-te ca prietenul să anuleze întâlnirea nu te va face fericit, deşi s-ar putea să fii puțin mai fericit toată ziua aşteptând cu nerăbdare să-l vezi, chiar dacă există riscul ca lucrurile să nu meargă aşa cum îţi doreşti.

Așteptările sunt foarte importante în luarea deciziilor. Dacă vă așteptați întotdeauna la ce este mai rău, atunci este dificil să faceți alegeri bune. Atunci când lucrurile merg mai bine decât ne așteptăm, avem așteptări mai mari şi este posibil să facem alegeri mai bune în viitor.

Așteptările realiste sunt, în general, cele mai bune.

Există momente, cum ar fi în vacanță, atunci când scăderea așteptărilor s-ar putea să nu fie o idee rea. În fond, așteptările noastre s-ar putea să fie un pic nerealiste dacă ne-am ales destinația de vacanță pe baza unei recenzii exagerat de bune a unui prieten. S-ar putea să ne distrăm mai mult dacă nu ne așteptăm ca totul să meargă perfect.

Instrument versus obiectiv

O altă lecție dedusă din jocurile noastre pentru smartphone-uri este că majoritatea evenimentelor nu afectează fericirea pentru mult timp. Aţi putea crede că este ceva în neregulă cu voi dacă nu simţiţi o fericire de durată în legătură cu o promovare, dar bucuria limitată în timp este o adaptare care ne ajută creierul să se adapteze noilor condiții, astfel încât să fim pregătiţi pentru următoarea decizie.

În anumite circumstanţe schimbătoare, inclusiv cele din jocuri, cât și din viața reală, ceea ce s-a întâmplat cu câteva minute în urmă este adesea irelevant pentru ceea ce avem de făcut în prezent.

The Happiness Project

Jocurile de pe smartphone pot dezvălui cum funcționează fericirea. Credit: Robb Rutledge

Natura efemeră a fericirii sugerează că ar fi mai bine să ne gândim la fericire într-un mod diferit.

Fericirea este un instrument, nu un scop în sine. Ea ne poate ajuta să înțelegem mai bine ce ne pasă, ce prețuim. Ne poate spune dacă lucrurile merg bine în ceea ce ne priveşte, ceea ce ne-ar putea motiva să continuăm în acelaşi fel în momentele cheie.

Atunci când fericirea scade, poate că ar trebui să încercăm ceva nou.

Pandemia COVID-19 a avut un impact major asupra sănătății mintale.

Nu a fost niciodată mai important să înțelegem fericirea și starea de bine. Nu știm de ce unii oameni stau supărați mai mult decât alții. Nu știm de ce incertitudinea este foarte stresantă pentru unii oameni, dar nu și pentru alții.

Jocurile noastre au scopul de a afla aceste lucruri. Fiecare dintre cele patru jocuri se concentrează pe ceva despre care oamenii de știință știu că este important pentru fericire: incertitudine, gândire despre viitor, învățare și efort. Într-un joc puteți utiliza informații despre viitor pentru a lua decizii diferite, în funcție de cum se prezintă lucrurile (bune sau rele) pentru voi. În alt joc sunteți un pescar care trebuie să decidă cât de mult efort este dispus să facă pentru a prinde mai mult pește.

Întrebând despre fericire în timp ce vă jucați aceste jocuri, ne putem da seama de factorii care contează într-adevăr pentru toată lumea.

Miile de oameni care joacă jocurile din The Happiness Project îi vor ajuta pe oamenii de știință să scrie ecuațiile fericirii. Nu va exista niciodată o formulă pentru fericire, dar știința poate ajuta la explicarea diferiților factori care contează pentru fericire în fiecare dintre noi.

Traducere după Is there a happiness equation? Here’s how we’re trying to find out

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *