Legile fizice dovedesc existenţa lui Dumnezeu?
Nu este de mirare că evenimentele tragice, cum ar fi pandemiile, îi determină adeseori pe multi dintre noi să pună la îndoială existența lui Dumnezeu: dacă există un Dumnezeu milostiv, de ce se întâmplă astfel de catastrofe?
Ideea că Dumnezeu ar putea avea legătură cu legile fizice care guvernează, printre altele, chimia și biologia și, astfel, limitele științei medicale este interesantă de explorat.
Dacă Dumnezeu nu ar putea să încalce legile fizice, atunci ar fi ceva la care nu ne-am aştepta de la o ființă supremă. Dar însă ar putea, de ce nu am văzut nicio dovadă a încălcării legilor fizice în univers?
Pentru a aborda problema, să încercăm să exemplificăm.
În primul rând, poate Dumnezeu să călătorească mai repede decât lumina?
Lumina se deplasează cu o viteză aproximativă de 3 x 105 kilometri în fiecare secundă. La şcoala am învăţat că nimic nu poate călători mai repede decât viteza luminii, nici măcar USS Enterprise din Star Trek, atunci când cristalele sale de dilitiu sunt setate la maxim.
Dar este adevărat că nimic nu poate călători mai repede decât viteza luminii? Cu câțiva ani în urmă, un grup de fizicieni a afirmat că anumite particule, denumite tahioni, s-ar putea deplasa cu o viteză mai mare decât viteza luminii.
Din fericire, existența acestora ca particule reale este considerată foarte puțin probabilă. În cazul în care acestea au existat, atunci ele ar avea o masă imaginară și continuumul spaţiu-timp ar deveni distorsionat, ceea ce ar conduce la încălcări ale cauzalităţii și la alte probleme pentru Dumnezeu.
Până în prezent se pare că niciun obiect nu a fost observat deplasându-se mai repede decât viteza luminii. Acest lucru în sine nu ne spune nimic despre Dumnezeu, doar întărește cunoașterea faptului că într-adevăr lumina călătorește foarte repede.
Lucrurile devin un pic mai interesante atunci când ne gândim la cât de departe a călătorit lumina de la începutul universului. Presupunând cosmologia tradițională Big Bang și o viteză a luminii de 3 x10 5 km/s, atunci putem calcula că lumina a parcurs aproximativ 1023 km în cei 13,8 miliarde de ani de existență a universului. Sau, mai degrabă, existența universului observabil.
Universul se extinde cu o viteză de aproximativ 70 km/s pe Mpc (1 Mpc = 1 Megaparsec ~ 3 x 1019 km), astfel încât estimările actuale sugerează că distanța până la marginea universului este de 46 miliarde de ani-lumină. Pe măsură ce trece timpul, volumul spațiului crește, iar lumina trebuie să călătorească mai mult timp pentru a ajunge la noi.
Cel mai îndepărtat obiect pe care l-am văzut este galaxia GN-z11, care a fost observată de telescopul spațial Hubble. Aceasta se află la aproximativ 1023 km sau 13,4 miliarde de ani-lumină distanță, ceea ce înseamnă că a fost nevoie de 13,4 miliarde de ani pentru ca lumina de la această galaxie să ajungă la noi. Atunci când această lumină s-a „aprins”, galaxia era la doar 3 miliarde de ani-lumină distanță de galaxia noastră, Calea Lactee.
Nu putem observa sau vedea întregul univers care s-a extins după Big Bang, deoarece a trecut un timp insuficient pentru ca lumina din primele fracțiuni de secundă ale universului să ajungă la noi.
Din acest motiv, unii susţin că nu putem fi siguri că legile fizicii n-ar putea fi încălcate în alte regiuni cosmice, dar probabil că acestea sunt doar legi locale, accidentale. Și asta ne conduce la ceva chiar mai mare decât universul.
Multiversul
Mulți cosmologi cred că universul ar putea face parte dintr-un cosmos mai extins, un multivers, în care mai multe universuri diferite coexistă, dar nu interacționează.
Ipoteza multiversului este susținută de teoria inflației cosmice, ideea că universul s-a extins enorm înainte de a avea vârsta de 10-32 secunde. Inflația este o teorie importantă, deoarece poate explica de ce universul are forma și structura pe care le vedem în jurul nostru.
Dar dacă inflația s-a întâmplat o dată, de ce nu s-ar putea întâmpla de mai multe ori?
Știm din experimente că fluctuațiile cuantice pot da naștere la perechi de particule care apar doar pentru a dispărea câteva momente mai târziu. Dacă astfel de fluctuații pot produce particule, de ce nu ar putea rezulta atomi sau chiar universuri?
S-a sugerat că inflația cosmică nu s-a produs în același ritm peste tot şi că fluctuațiile cuantice ale expansiunii cosmice ar fi putut produce bule care au explodat pentru a deveni universuri de sine stătătoare.
Trăim într-un multivers? Credit:Geralt
Cum se încadrează Dumnezeu în ideea de multivers?
O problemă fără răspuns pentru cosmologi a fost faptul că universul pare perfect reglat pentru ca viața să apară. Particulele fundamentale create în Big Bang au avut proprietățile potrivite pentru apariţia hidrogenului și a deuteriului, care la rândul lor au produs primele stele.
Legile fizice care guvernează reacțiile nucleare în aceste stele au permis ulterior apariţia elementelor chimice care stau la baza vieţii: carbon, azot și oxigen.
Cum putem explica faptul că toate legile și parametrii fizici din univers au valorile care au asigurat apariţia stelelor, planetelor și, în cele din urmă, a vieții?
Unii susțin că aceasta este doar o coincidență norocoasă. Alții spun că nu ar trebui să fim surprinși să observăm legile fizice sub această formă. Până la urmă ele ne-au produs, deci ce altceva am putea vedea?
Unii teiști susțin că legile fizice indică existența unui Dumnezeu care creează condiții favorabile. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este o explicație științifică validă.
În schimb, teoria multiversului rezolvă misterul pentru că permite diferitelor universuri să aibă legi fizice diferite. Deci, nu este surprinzător faptul că existăm într-unul dintre puținele universuri care ar putea susține viața. Desigur, nu putem infirma ideea că Dumnezeu ar fi putut crea multiversul.
Toate acestea sunt foarte ipotetice, iar una dintre cele mai importante critici ale teoriilor multiversului este că noțiunea de multivers nu poate fi testată direct, deoarece se pare că nu au existat interacțiuni între universul nostru și alte universuri.
Ciudățenii cuantice
Acum să ne gândim dacă Dumnezeu poate fi în mai multe locuri în același timp.
O mare parte din știința și tehnologia pe care o folosim în știința spațială se bazează pe teoria contraintuitivă a lumii minuscule a atomilor și particulelor cunoscută sub numele de mecanica cuantică.
Această teorie permite existenţa unui fenomen numit inseparabilitate cuantică. Două particule aflate într-o stare de inseparabilitate cuantică păstrează între ele o conexiune fundamentală prin care la orice acțiune efectuată asupra unei particule, cealaltă particulă pereche va răspunde instantaneu.
Să ne imaginăm o particulă care se dezintegrează în două subparticule, A și B. Proprietățile subparticulelor trebuie să se adauge proprietăților particulei originale, conform principiului conservării.
De exemplu, toate particulele au o proprietate cuantică numită spin, ceea ce înseamnă, cu aproximaţie, că se mișcă ca și cum ar fi nişte mici ace de busolă. Dacă particula originală are spinul zero, atunci una dintre cele două subparticule trebuie să aibă spinul pozitiv, iar cealaltă spinul negativ, ceea ce înseamnă că fiecare dintre particulele A și B are o șansă de 50% de a avea spinul pozitiv sau negativ.
Conform mecanicii cuantice, particulele se află, prin definiție, într-un amestec de stări diferite până când le măsurăm efectiv.
Proprietățile lui A și B nu sunt independente între ele, ci sunt corelate, chiar dacă particulele se află în laboratoare separate pe planete separate.
Deci, să presupunem că măsurăm spinul particulei A și îl găsim pozitiv. Imaginați-vă că un prieten a măsurat spinul particulei B exact în același timp în care am măsurat spinul particulei A. Pentru ca principiul conservării să funcționeze, trebuie ca spinul particulei B să fie negativ.
Iată când lucrurile devin cu adevărat tulburi. La fel ca subparticula A, subparticula B a avut o șansă de 50:50 de a avea spinul pozitiv, astfel încât spinul său a devenit negativ în momentul în care spinul lui A a fost măsurat ca fiind pozitiv.
Cu alte cuvinte, informațiile despre starea de spin cuantic au fost transferate instantaneu între cele două subparticule. Un astfel de transfer de informații cuantice se pare că se întâmplă mai repede decât viteza luminii. Având în vedere că Einstein însuși a descris înseparabilitatea cuantică ca fiind o „acțiune înfricoșătoare la distanță”, cred că este de înţeles de ce acest efect este atât de bizar.
În concluzie, se pare că există ceva mai rapid decât viteza luminii: transferul informațiilor cuantice.
Acest lucru nu dovedește şi nici nu infirmă existenţa lui Dumnezeu, dar ne poate ajuta să ne gândim la Dumnezeu în termeni fizici. Poate ca la o mulţime de particule inseparabile cuantic care transferă informații cuantice între ele și care ocupă mai multe locuri în același timp?
Inseparabilitatea cuantică. O acţiune înfricoşătoare la distanţă. Credit: Lawrence Berkeley National Laboratory
A răspuns acest eseu la întrebarea din titlu? Bănuiesc că nu.
Dacă credeţi în Dumnezeu (ca și mine), atunci ideea că Dumnezeu este legat de legile fizice este un nonsens, pentru că Dumnezeu poate face totul, chiar să călătorească mai repede decât lumina.
Dacă nu credeţi în Dumnezeu, atunci întrebarea este la fel de lipsită de sens, pentru că nu există Dumnezeu și nimic nu poate călători mai repede decât lumina. Poate că întrebarea este într-adevăr una pentru agnostici, care nu știu dacă există Dumnezeu.
Știința cere dovezi, iar religia necesită credință.
Oamenii de știință nu încearcă să dovedească sau să infirme existența lui Dumnezeu pentru că știu că nu există un experiment care să-L poată detecta vreodată pe Dumnezeu. Și dacă credeți în Dumnezeu, nu contează ce descoperă oamenii de știință despre univers, orice cosmos poate fi gândit ca fiind în concordanță cu Dumnezeu.
Opiniile despre Dumnezeu depind, în cele din urmă, de perspectiva noastră.
Să încheiem cu un citat dintr-o sursă cu adevărat autoritară. Nu, nu e Biblia. Nici nu este un manual de cosmologie. Este din Reaper Man de Terry Pratchett:
„Lumina crede că călătorește mai repede decât orice, dar greşeşte. Indiferent cât de repede călătorește lumina, ea constată că întunericul a ajuns întotdeauna primul și o așteaptă”.
Traducere după Can the laws of physics disprove God?