Universul este inimaginabil de mare și în aparenţă ar trebui să găzduiască un număr uriaş de planete capabile să susţină viața.

În pofida faptului că numai în galaxia Calea Lactee există miliarde de stele, ca să nu mai vorbim de cele din afara acesteia, oamenii de ştiinţă nu au descoperit nicio dovadă privind existenţa vreunei civilizații extraterestre.

Paradoxul lui Fermi se referă la contradicţia aparentă între probabilitatea de existenţă a unor civilizaţii extraterestre şi lipsa oricăror dovezi privind existenţa acestora.

Generații întregi de oameni de știință au încercat să găsească o explicaţie plauzibilă a paradoxului lui Fermi, care a fost formulat în urmă cu zeci de ani.

S-a sugerat că civilizaţiile extraterestre s-ar putea afla în hibernare, că ceva misterios (Marele filtru) îi împiedică să se răspândească în galaxie sau că acestea ar fi dispărut de mult.

O altă explicaţie propusă pentru paradoxul lui Fermi o reprezintă ipoteza Zoo conform căreia, pur și simplu, civilizaţiile extraterestre nu vor să intre în legătură cu noi.

Paradoxul lui Fermi

Unde sunt civilizațiile extraterestre? Credit: Grandfailure/iStock.

Recent, fizicianul teoretician Alexander Berezin de la National Research University of Electronic Technology (MIET) din Rusia a propus o nouă explicație pentru paradoxul lui Fermi.

Conform lucrării lui Berezin, care nu a fost încă analizată de alți cercetători, există o „explicaţie simplă a paradoxului lui Fermi care nu necesită ipoteze controversate, dar care se poate dovedi greu de acceptat”.

În opinia lui Berezin, problema cu unele soluții propuse la Paradoxul lui Fermi o reprezintă modul cum este definită viața extraterestră.

„Răspunsul la paradoxul lui Fermi nu ar trebui sa depindă de caracteristicile civilizațiilor care apar la nivel interstelar.

Aceste civilizaţii ar putea fi reprezentate de organisme biologice ca noi înșine, de o inteligenţă artificială care s-a răzvrătit împotriva propriilor creatori sau chiar de o conştiinţă extinsă la o scară planetară precum oceanul descris de Stanislaw Lem în nuvela Solaris”, afirmă Berezin.

În opinia lui Berezin singurul parametru care ar trebui să ne preocupe în ceea ce privește definirea vieții extraterestre este limita fizică de la care este posibilă observarea acesteia.

„Singura variabilă pe care o putem măsura obiectiv este probabilitatea ca viața extraterestră să devină detectabilă de pe Pământ.

Pentru simplitate, să denumim această variabilă „parametrul A”, explică Berezin.

Dacă o civilizație extraterestră nu atinge un stadiu de dezvoltare caracterizat de parametrul A, prin călătorii interstelare, comunicații radio sau prin alte mijloace, atunci aceasta ar putea exista fără ca noi să ştim acest lucru.

„Cum ar fi dacă prima civilizaţie care are capacitatea de a efectua călătorii interstelare îşi elimină contracandidaţii pentru a-și proteja propria extindere în spaţiul cosmic?”, se întreabă Berezin.

Aşa cum explică Berezin, această ipoteză nu înseamnă neapărat că o civilizație extraterestră extrem de avansată va distruge, în mod conștient, alte forme de viață. Poate că „pur și simplu nu vor observa că fac acest lucru, la fel cum constructorii distrug, fără ştiinţa lor, muşuroaiele de furnici în timp ce ridică un imobil nou, deoarece nu sunt preocupaţi de protejarea acestora”.

Putem înţelege de aici că Berezin sugerează că noi suntem precum furnicile din exemplul de mai sus și că motivul pentru care nu am descoperit civilizaţii extraterestre este acela că nu am fost încă distruşi de o civilizaţie extraterestră foarte evoluată?

Nu. Berezin crede că, cel mai probabil, noi suntem tocmai cei care vom distruge eventualele civilizaţii extraterestre pe care le-am căutat în tot acest timp.

„Presupunând că această ipoteză este corectă, ce înseamnă acest lucru pentru viitorul speciei umane?

Singura explicație posibilă rezultă pe baza principiului antropic: noi suntem primii care vom ajunge în etapa călătoriilor stelare și, cel mai probabil, vom fi şi ultimii”, afirmă Berezin.

Berezin susţine că acest scenariu distructiv nu se desfăşoară cu bună intenţie, în urma unor acţiuni planificate. Ca exemple în acest sens, Berezin indică capitalismul pieței libere, dar şi pericolul reprezentat de o inteligența artificială care nu urmăreşte neapărat dobândirea controlului asupra mediului înconjurător.

„O inteligenţă artificială distructivă ar putea popula un supercluster stelar cu diferite copii ale sale, transformând fiecare sistem solar într-un supercomputer și nimeni nu ar putea spune de ce face acest lucru.

Tot ceea ce contează este că poate face acest lucru”, afirmă Berezin.

Ipoteza lui Berezin reprezintă o soluţie terifiantă a paradoxului lui Fermi. În principiu, am putea fi câștigătorii unei curse mortale despre care nici măcar nu am știut.

Chiar și Berezin admite că speră că se înșeală cu privire la acest lucru și merită remarcat faptul că mulți alți oameni de știință sunt mult mai optimişti cu privire la perspectiva descoperirii unor civilizaţii extraterestre.

Lucrarea este disponibilă la arXiv.org

Sursă: Science Alert