Pentru a adăuga câțiva ani la speranţa de viaţă ar fi bine să încercăm să mergem mai repede. Acesta este sfatul cercetătorilor din Australia care au constatat că pe baza ritmului de mers se poate prezice riscul de deces în urma unor boli cardiovasculare, dar şi riscul de apariţie a numeroase alte probleme de sănătate.

Nu este o noutate faptul că pentru a ne bucura de sănătate este bine să alegem un stil de viaţă activ. Astfel, experţii în sănătate ne recomandă o jumătate de oră de activitate fizică moderată în fiecare zi.

„Ritmul de mers este un indicator al riscului de mortalitate, dar până în prezent înţelegerea rolului său specific, independent de activitatea fizică a unei persoane, nu a beneficiat de suficientă atenție din partea cercetătorilor“, a declarat Emmanuel Stamatakis de la Charles Perkins Centre al University of Sydney.

Un studiu realizat de University of Sydney din Australia prezintă date importante care arată că există o diferență semnificativă între o plimbare liniștită până la stația de autobuz și un mers vioi în jurul blocului.

Mergeţi mai repede

Credit: UberImages/istock

Pentru a afla ce ritm de mers poate fi asociat cu o activitate fizică sănătoasă, cercetătorii au analizat răspunsurile a mai mult de 50.000 de persoane la 11 sondaje efectuate în Marea Britanie între anii 1994 și 2008.

Pe baza acestor informaţii cercetătorii au stabilit relațiile dintre viteza de mers şi rata mortalităţii generale, dintre viteza de mers şi riscul de deces în urma cancerului, precum şi dintre viteza de mers şi riscul de deces în urma unor boli cardiovasculare.

Vestea bună este ca un ritm mediu de mers scade riscul de deces prematur cu 20% în comparaţie cu un ritm lent, în timp ce în cazul bolilor cardiovasculare mersul pe jos într-un ritm mediu sau mai rapid reduce riscul de deces cauzat de insuficienţa cardiacă congestivă sau de un accident vascular cerebral cu aproape 25%.

„În general, un ritm rapid de mers înseamnă o viteză de deplasare de aproximativ 5…7 km pe oră, dar acesta depinde de pregătirea fizică a fiecăruia.

Un ritm rapid de deplasare poate fi apreciat şi în funcţie de frecvenţa respiratorie sau de gradul de transpiraţie”, a declarat Stamatakis.

În cazul persoanelor peste 60 de ani, un ritm mediu de mers a fost asociat cu o scădere cu 46% a riscului de deces în urma unor boli cardiovasculare, în timp ce un ritm alert de mers a fost asociat cu o scădere a acestui risc cu 53%.

Interesant, cercetătorii nu au descoperit indicii conform cărora ritmul de mers ar avea vreo influenţă asupra riscului de cancer, deşi cercetătorii au sugerat că aceasta este doar o constatare preliminară care s-ar putea schimba în anumite circumstanţe.

De exemplu, ar trebui să se țină cont de faptul că răspunsurile la sondaje au provenit în urma unor declaraţii personale despre care cercetătorii au presupus că au fost sincere.

De asemenea, ne putem întreba dacă un ritm alert de mers ajută într-adevăr la îmbunătățirea stării generale de sănătate sau dacă mersul alert este o caracteristică a oamenilor sănătoşi.

„Înţelegerea efectului asupra sănătăţii a unei anumite activități fizice și asocierea acesteia cu un potenţial risc de deces prematur reprezintă o sarcină complexă“, a declarat Stamatakis.

Cu toate acestea, studiile de acest tip reprezintă un memento important cu privire la rolul benefic al unor activităţi fizice frecvente asupra sănătăţii.

Această cercetare a fost publicată în British Journal of Sports Medicine.

Sursă: Science Alert