În anul 2019 oamenii de știință din întreaga lume au reuşit câteva realizări impresionante: prima imagine a unei găuri negre supermasive, două noi tratamente împotriva virusului Ebola sau propulsia unei sonde spațiale prin intermediul presiunii radiaţiei solare.
De asemenea, în decursul anului 2019 cercetătorii au descoperit un continent ascuns, au filmat un calamar uriaș în habitatul său din adâncul mării și au lansat o sondă spaţială către un asteroid aflat la 5,5 milioane de mile de Pământ.
Toate aceste realizări au condus la o mai bună înțelegere a planetei noastre și a Cosmosului în ansamblu.
În continuare sunt prezentate, pe scurt, unele dintre cele mai importante descoperiri științifice din anul 2019.
New Horizons a realizat această imagine detaliată a obiectului spațial MU69 sau ”Arrokoth” în data de 1 ianuarie 2019. Credit: NASA/JHUAPL/SwRI
Obiectul, denumit MU69, a fost poreclit „Arrokoth”, care înseamnă „cer” în limba Powhatan/Algonquian. Acesta a fost cunoscut anterior sub numele de Ultima Thule şi este cel mai îndepărtat obiect la care a ajuns vreodată o sondă spaţială.
Sonda New Horizons a realizat sute de fotografii în timp ce a trecut pe lângă această stâncă spațială cu o viteză de 32.200 mile pe oră.
Imaginile au dezvăluit că Arrokoth este mai degrabă plat, ca o clătită, decât sferic.
Datele ce vor fi transmise în continuare de sonda spaţială New Horizons vor dezvălui, cel mai probabil, noi indicii despre trecutul Sistemului Solar și modul cum se formează planete precum Pământul.
Robotul Yutu-2 lansat de Chang’e-4 pe suprafaţa Lunii. Credit: CNSA
Înainte de succesul misiunii Chang’e-4, nicio țară sau vreo agenție spațială nu a reuşit să trimită o sondă spaţială pe faţa îndepărtată a Lunii.
Numele ”Chang’e” este al unei zeităţi mitice a Lunii, iar ”4” indică faptul că aceasta este a patra misiune robotizată din programul de explorare lunară al Chinei.
Robotul (roverul) misiunii Chang’e-4 a ajuns în bazinul Aitkeni de la polul sud al Lunii, care este locul unei coliziuni cataclismice care a avut loc în urmă cu aproximativ 3,9 miliarde de ani.
Bazinul Aitken este imens. Acesta are un diametru de 2.500 km şi o adâncime de 13 km, fiind unul dintre cele mai mari cratere de impact din Sistemul Solar.
Din acest motiv, aselenizarea unei nave spațiale în acest crater le-ar permite oamenilor de știință să studieze unele dintre cele mai vechi roci ale Lunii.
Seismograful misiunii InSight, cunoscut sub numele de SEIS, pe suprafața lui Marte. Credit: NASA/JPL-Caltech/AP
Robotul misiunii InSight (Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport), lansată de NASA, a ajuns pe Marte în noiembrie 2018 şi le-a oferit oamenilor de știință posibilitatea să detecteze și să monitorizeze cutremurele de pe planeta Marte.
Seismograful SEIS transportat de robotul misiunii InSight a detectat primul cutremur de pe Marte în aprilie. De atunci, cercetătorii au înregistrat peste 100 de evenimente seismice, dintre care 21 au fost, cel mai probabil, cutremure.
Oamenii de știință speră să înţeleagă interiorul planetei Marte din analiza undelor seismice.
Asteroidul Ryugu fotografiat de sonda spaţială Hayabusa-2. Credit: JAXA
Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia (JAXA-Japan Aerospace Exploration Agency) a lansat sonda spaţială Hayabusa-2 în decembrie 2014.
Hayabusa-2 a ajuns la Ryugu în iunie 2018, dar nu a aterizat pe suprafața asteroidului până în acest an.
Pentru a colecta probe din adâncul asteroidului, Hayabusa-2 a creat un crater artificial pe suprafaţa asteroidului prin detonarea unei mici bombe.
Planul misiunii prevede ca Hayabusa-2 să aducă pe Pământ aceste mostre.
Oamenii de știință speră să înţeleagă cum ar fi putut ajunge ingredientele cheie ale vieţii pe Pământ, în urmă cu miliarde de ani, studiind rocile interioare ale asteroidului Ryugu.
Sonda spaţială Voyager 2, lansată de NASA în urmă cu 41 de ani, a depăşit marginea exterioară a heliosferei.
Heliosfera protejează Sistemul Solar de mediul interstelar. Aceasta este practic o bulă creată de Soare în jurul Sistemului Solar unde se manifestă vântul solar, care este format din particule încărcate electric şi câmpuri magnetice complexe.
Heliopauza este zona de tranziţie unde vântul solar fierbinte întâlneşte mediul interstelar rece și dens.
O ilustrație care arată sondele spaţiale Voyager 1 și Voyager 2, lansate de NASA, în afara heliosferei, o bulă protectoare creată de Soare care se întinde cu mult dincolo de orbita lui Pluto. Credit: NASA/JPL-Caltech
Voyager 2 a transmis date importante privind heliopauza care sugerează existenţa unor regiuni de tranziție de la heliosferă către spațiul interstelar despre care oamenii de ştiinţă nu aveau suficiente informaţii.
O imagine artistică cu planeta K2-18b, singura exoplanetă cunoscută pe care există apă și a cărei temperatură poate susține viața. În imagine este prezentată steaua gazdă şi o altă planetă din sistem. Credit: ESA/Hubble, M. Kornmesser
În septembrie, oamenii de știință au anunțat că au detectat, pentru prima dată, vapori de apă pe o planetă potențial locuibilă. Planeta, denumită K2-18b, este un super-Pământ care orbitează o stea pitică roșie aflată la o distanţă de 110 ani-lumină.
K2-18b este singura planetă cunoscută din afara Sistemului Solar cu apă, atmosferă și un interval de temperatură care ar putea susține apa lichidă pe suprafața sa. Din acest motiv este ”cel mai bun candidat pentru găzduirea vieţii extraterestre”, a declarat un cercetător.
O imagine artistică a telescopului spațial CHEOPS deasupra Pământului. Credit: ESA / ATG medialab
Telescopul spațial CHaracterizing ExOPlanets (CHEOPS) a fost special proiectat pentru a studia mărimea și masa exoplanetelor mai mici decât Saturn.
CHEOPS va căuta, de asemenea, atmosfera pe acele lumi îndepărtate, o caracteristică fundamentală pentru orice planetă care găzduiește viața.
Kate Isaak, fizician în cadrul echipei CHEOPS, a declarat într-un comunicat de presă că telescopul CHEOPS ne va ajuta să fim „cu un pas mai aproape de răspunsul la una dintre cele mai profunde întrebări ale omenirii: Suntem singuri în Univers?”
Astronomii au dezvăluit prima imagine a orizontului evenimentelor unei găuri negre supermasive din centrul unei galaxii gigantice eliptice, denumită M87, aflată la o distanţă de 55 milioane ani-lumină.
Oamenii de știință au obținut prima imagine a unei găuri negre din centrul galaxiei M87 utilizând Telescopul Orizontul Evenimentelor (Event Horizon Telescope).
Imaginea arată un inel strălucitor format pe măsură ce traiectoria razelor de lumină se curbează sub efectul gravitației din jurul găurii negre.
Credit: Event Horizon Telescope Collaboration
Fotografia inedită arată gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei Messier 87, aflată la aproximativ 54 de milioane de ani-lumină de Pământ. Masa găurii negre este echivalentă cu 6,5 miliarde de mase solare.
Deși imaginea este oarecum neclară, ea arată că, așa cum s-a prevăzut teoretic, găurile negre sunt precum nişte sfere întunecate înconjurate de un inel strălucitor.
În centrul imaginii se observă umbra găurii negre. Nu putem vedea gaura neagră propriu-zisă, deoarece gravitaţia ei uriaşă nu permite evadarea unor radiaţii detectabile în exteriorul orizontului evenimentelor, aşa încât gaura neagră apare ca un spaţiu opac.
În jurul găurii negre se află discul de acreţie sau discul de acumulare a materiei reţinute de gravitaţia găurii negre.
Reprezentarea artistică a coliziunii dintre o gaură neagră şi o stea neutronică. Credit: Carl Knox, OzGrav ARC Centre of Excellence
În august, astrofizicienii au detectat efectele coliziunii dintre o gaură neagră și o stea neutronică (rămășița super densă a unei stele masive care la finalul vieţii a suferit o explozie de supernovă).
Aceasta coliziune catastrofală din urmă cu aproape un miliard de ani a creat ondulări în spațiu-timp, cunoscute și sub denumirea de unde gravitaționale, care au trecut prin Pământ anul acesta.
Acesta a fost al treilea eveniment de acest gen observat cu ajutorul detectoarelor de unde gravitaționale.
În anul 2015, cercetătorii au detectat undele gravitaţionale produse în urma coliziunii a două găuri negre, iar în anul 2017 au observat undele gravitaţionale produse de două stele neutronice care s-au contopit.
Albert Einstein a prezis existența undelor gravitaționale în anul 1915, dar a crezut că acestea sunt mult prea slabe pentru a fi vreodată detectate pe Pământ.
Nava spațială Crew Dragon. Credit: Kennedy Space Center/SpaceX via Flickr
Zborul inaugural al Dragon Crew a marcat prima dată când o navă spațială comercială, concepută pentru oameni, a părăsit Pământul.
De asemenea, a fost pentru prima dată în opt ani când o navă spațială americană destinată astronauţilor a fost lansată pe orbită.
Succesul zborului de test Crew Dragon a fost deosebit de important pentru SUA, care de când NASA și-a retras flota de navete spațiale în anul 2011 s-a bazat doar pe rachetele și navele spaţiale rusești pentru a-i transporta pe astronauți către și dinspre Staţia Spaţială Internaţională.
Imagine artistică cu LightSail 2 deasupra Pământului. Credit: Josh Spradling/The Planetary Society
În această vară, Planetary Society, condusă de Bill Nye, a lansat pe orbită satelitul LightSail 2 propulsat de presiunea radiaţiei solare prin intermediul unei vele solare de 344 de metri pătrați.
O navă spațială propulsată de o velă solară dispune de o sursă aproape nelimitată de energie.
Prin această tehnologie de propulsie s-ar putea ca într-o bună zi navele spațiale să ajungă la sistemele stelare din apropiere care nu sunt accesibile în prezent ca urmare a cantităților insuficiente de combustibil pe care le pot transporta navele spaţiale actuale.
O cavitate gigantică de aproape 300 de metri înălțime a fost observată în partea de jos a ghețarului Thwaites din Antarctica de Vest în data de 30 ianuarie 2019. Credit: NASA/OIB/Jeremy Harbeck
În aprilie, cercetătorii au dezvăluit într-un studiu că stratul de gheață al Groenlandei scade, în medie, cu 286 miliarde de tone de gheață pe an. Cu două decenii în urmă, media anuală era de doar 50 de miliarde.
În anul 2012, Groenlanda a pierdut peste 400 de miliarde de tone de gheață.
Între timp, Antarctica a pierdut, în medie, 252 miliarde tone de gheață pe an în ultimul deceniu. În anii 1980, prin comparație, Antarctica a pierdut 40 de miliarde de tone de gheață anual.
Mai mult, părți din ghețarul Thwaites din Antarctica de Vest se retrag cu până la 800 de metri pe an, contribuind cu până la 4% din creșterea nivelului mării la nivel mondial.
Într-un studiu publicat în iulie s-a sugerat că topirea gheţarului Thwaites ar putea ajunge într-un punct ireversibil după care întregul ghețar s-ar putea prăbuși în ocean. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci nivelul global al mării ar crește cu peste 1,5 metri.
O imagine din satelit, realizată în martie 2016, care prezintă bazinele fluviale, inundate sezonier, din regiunea Sundarbans, Bangladesh. Credit: Agenția Spațială Europeană
Un raport din septembrie al Grupului Interguvernamental al Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice prevede că nivelul mării ar putea crește cu peste 0,9 metri până la sfârșitul secolului.
Nivelul în creştere al oceanelor ar putea afecta sute de milioane de oameni care trăiesc pe insule mici și în regiunile de coastă.
Un alt studiu a sugerat că numărul de persoane strămutate ca urmare a creșterii nivelului mării ar putea ajunge la 630 de milioane până în anul 2100, dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească.
Lupii roșii sunt pe cale de dispariție. Credit: Rebecca Bose
Într-un raport ONU, care a fost publicat în aprilie, se estimează că 40% din speciile de amfibieni, mai mult de 33% dintre toate mamiferele marine și coralii care formează recifele și cel puțin 10% din speciile de insecte sunt amenințate cu dispariţia, în mare parte ca urmare a acțiunilor umane.
De asemenea, cercetătorii au descoperit că peste 500.000 de specii terestre nu au suficient habitat natural care să le asigure supraviețuirea pe termen lung.
Această constatare se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi că Pământul este în mijlocul celei de-a șasea extincții în masă din istoria planetei.
Un calamar uriaș atacă un calamar momeală în apropierea insulelor Ogasawara, la sud de Tokyo. Credit: Tsunemi Kubodera cercetător al Muzeului Național de Științe din Japonia, HO/AP
Calamarul uriaș, care a inspirat legenda monstrului Kraken, a mai fost filmat o singură dată. Aceste creaturi nu părăsesc aproape niciodată adâncurile înghețate ale habitatului lor, aflate la o adâncime de până la 1.000 de metri sub apă.
În anul 2012, oamenii de știință de la Muzeul Național al Naturii și Științei din Japonia au filmat un calamar uriaș în habitatul său natural din arhipelagul Ogasawara.
O hartă a locului unde în urmă cu 140 de milioane de ani se afla continentul denumit Greater Adria (Adria Mare). Credit: Douwe van Hinsbergen
Cu sute de milioane de ani în urmă, Pământul avea un supercontinent uriaș, denumit Pangea, din care, în cele din urmă, s-au format actualele continente.
Într-un studiu recent cercetătorii au arătat că în urmă cu aproximativ 120 de milioane de ani un al optulea continent a alunecat sub ceea ce este acum sudul Europei .
Cercetătorii au denumit acest continent Adria Mare. Regiunile sale cele mai înalte au format lanțuri montane în toată Europa, cum ar fi Alpii.
Antropologul Yohannes Haile-Selassie ne arată craniul unui Australopithecus anamensis, cunoscut sub numele de ”MRD”. Credit: Muzeul de Istorie Naturală din Cleveland
Craniul, care a aparținut speciei Australopithecus anamensis, are o vechime de 3,8 milioane de ani.
Fosila, poreclită ”MRD”, a dezvăluit că acești strămoşi umani aveau frunți proeminente, la fel ca și alte specii de australopitec.
Vechimea fosilei MRD a sugerat, de asemenea, că acești strămoși umani au trăit alături de o altă specie de primate asemănătoare omului, Australopithecus afarensis, timp de cel puțin 100.000 de ani.
Scheletul aproape complet „Lucy” a aparţinut unui membru al acestui din urmă grup care a cutreierat prin Africa în urmă cu 3 – 3,9 milioane de ani.
Dinții unui reprezentant al unei noi specii hominide denumită Homo luzonensis. Credit: Callao Cave Archaeology Project
Noua specie, denumită Homo luzonensis după insula filipineză unde a fost descoperită, a trăit în urmă cu 50.000…67.000 de ani.
Oamenii de ştiinţă au descris trăsăturile în comun pe care acest strămoș uman le avea cu unii strămoși umani mai vechi, cum ar fi Australopithecus, Homo erectus, precum și cu oamenii moderni.
Credit: Shutterstock
Într-un studiu din luna octombrie cercetătorii au sugerat că oamenii moderni provin dintr-o femeie care a trăit într-o regiune din Botswana modernă, la sud de fluviul Zambezi, cu aproximativ 200.000 de ani în urmă.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie după analiza genetică a ADN -ului pe linie feminină.
Această constatare susține teoria că strămoșii umani moderni au migrat din Africa şi apoi au populat alte teritorii, în loc să evolueze în diferite locuri de pe Pământ.
Arheologii îndepărtează capacul unui sicriu pictat descoperit în necropola al-Asasif din Valea Regilor, Luxor, în data de 19 octombrie 2019. Credit: REUTERS/Mohamed Abd El Ghany
Într-un sit din necropola Asasif din Egipt, unde se afla odinioară orașul Teba, arheologii au descoperit 30 de sarcofage din lemn antice cu mumii perfect conservate în interior.
Sarcofagele au o vechime de aproximativ 3.000 de ani și au fost destinate, probabil, preoților și copiilor.
Inseparabilitatea cuantică este un fenomen din fizica cuantică în care particulele elementare se corelează reciproc şi interacţionează într-un mod previzibil între ele, indiferent de cât de departe se află unele faţă de altele.
Din acest motiv, Albert Einstein a descris inseparabilitatea cuantică drept o ”acţiune înfricoșătoare la distanță”.
Administrarea vaccinului împotriva Ebola unui copil. Credit: Olivia Acland/Reuters
În iulie 2019, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că epidemia de Ebola din Africa este o situație de urgență la nivel mondial. Din fericire, două tratamente experimentale şi-au dovedit eficienţa în creşterea şanselor de supraviețuire.
Cele două tratamente, denumite REGN-EB3 și mAb-114, constau în amestecuri de anticorpi injectate în sângele oamenilor. Aceste terapii au salvat aproximativ 90% din pacienții noi infectați cu Ebola din Congo.
„De acum încolo, nu vom mai spune că Ebola este incurabilă”, a declarat Jean-Jacques Muyembe, directorul general al Institut National de Recherche Biomedicale din Republica Congo, pentru Wired.
O nouă terapie genică experimentală a vindecat bebelușii născuți cu sindromul XSCID. Credit: Sf. Jude
Bebelușii care se nasc cu imunodeficiență combinată severă X sau sindromul XSCID nu au celule imunitare de combatere a bolilor. Pentru ei lumea exterioară este un loc extrem de periculos.
Sindromul XSCID a fost poreclit boala „băiatului cu bulă” din cauza unui tânăr pe nume David Vetter, care şi-a trăit întreaga viață într-o bulă de protecție din plastic. Vetter a murit în urmă cu mai bine de 30 de ani, la vârsta de 12 ani, după un tratament eșuat.
În aprilie, oamenii de știință din cadrul spitalului St. Jude, SUA, au anunțat că au vindecat copii cu sindromul XSCID folosind o nouă terapie genică experimentală.
Traducere şi adaptare după The most mind-boggling scientific discoveries of 2019
Vezi comentarii
Nu stiu de ce s-a considerat in topul celor mai senzationale descoperiri din 2019, inregistrarile cutremurelor de pe Marte ! Evident, din punct de vedere al posibilitatii crearii unui camp magnetic gigant, care sa poata etine admosfera planetei Marte, descoperirea e uriasa: ea arata ca planeta are activitate seismica si ca are structura asemanatoare cu Terra. Ciudat este ca miscarile seismice seamana cu niste contractii in toata masa planetei, ca niste convulsii...! [sursa Discovery]