Sonda spaţială Voyager 2, lansată de NASA în urmă cu 41 de ani, a depăşit marginea exterioară a heliosferei.

Heliosfera protejează Sistemul Solar de mediul interstelar. Aceasta este practic o bulă creată de Soare în jurul Sistemului Solar unde se manifestă vântul solar, care este format din particule încărcate electric şi câmpuri magnetice complexe.

Heliopauza este zona de tranziţie unde vântul solar fierbinte întâlneşte mediul interstelar rece și dens.

Sonda spaţială Voyager 1 a depășit marginea exterioară a heliosferei în anul 2012, iar acum a venit lui Voyager 2 să depășească această limită.

Sonda spațială Voyager 2 este echipată cu instrumente de măsură care vor oferi observații de mare importanță privind heliopauza, “poarta” de trecere în spațiul interstelar.

Voyager 1 și Voyager 2 în spațiul interstelar

Sondele spațiale Voyager 1 și Voyager 2 în spațiul interstelar. Credit: NASA / JPL-Caltech.

Cea mai convingătoare dovadă cu privire la ieşirea sondei spaţiale Voyager 2 din heliosferă a fost furnizată de instrumentul Plasma Science Experiment (PLS) aflat la bordul acestei sonde spaţiale.

Până de curând, plasma provenită de la Soare, care formează vântul solar, era predominantă în spaţiul din jurul lui Voyager 2.

Instrumentul PLS efectuează măsurători asupra plasmei pentru a detecta viteza, densitatea, temperatura, presiunea și direcţia vântului solar.

Din data de 5 noiembrie 2018, oamenii de ştiinţă care analizează datele transmise de instrumentul PLS au constatat o scădere semnificativă a vitezei particulelor din vântul solar.

Practic, de la această dată nu s-a mai observat vântul solar în mediul cosmic din jurul lui Voyager 2, ceea ce reprezintă o dovadă pentru oamenii de știință implicaţi în misiunea spațială Voyager 2 că sonda spaţială a părăsit heliosfera.

În afară de datele cu privire la plasma din vântul solar, furnizate de instrumentul PLS, oamenii de ştiinţă au studiat şi datele provenite de la alte trei instrumente de la bordul sondei spaţiale.

Instrumentul CRS ( Cosmic Ray Subsystem) analizează razele cosmice, instrumentul LECP (Low-Energy Charged Particle) analizează particulele încărcate electric de joasă energie, iar magnetometrul MAG (Voyager Magnetometer Experiment ) analizează câmpurile magnetice.

Datele transmise de instrumentele de la bordul lui Voyager 2 dovedesc că sonda spațială a intrat în spațiul interstelar în data de 5 noiembrie 2018. Credit: NASA / JPL-Caltech. 

Toate aceste date confirmă faptul că sonda spațiala Voyager 2 traversează heliopauza.

„Mai avem multe de învățat despre regiunea spațiului interstelar aflată imediat după heliopauză”, a declarat Dr. Ed Stone, cercetător în cadrul Caltech.

Voyager 2 se află la o distanţă de Pământ puțin mai mare de 18 miliarde de kilometri.

Oamenii de ştiinţă din cadrul misiunii pot comunica în continuare cu Voyager 2 pe măsură ce sonda spaţială intră într-o nouă etapă a călătoriei sale, dar informațiile transmise de instrumentele aflate la bordul acesteia ajung pe Pământ după aproximativ 16,5 ore, chiar dacă se deplasează cu viteza luminii.

„Sondele spaţiale Voyager 1 şi Voyager 1 au o importanţă deosebită pentru heliofizică.

Studiile noastre încep de la Soare și se extind în heliosferă până la marginea acesteia, heliopauza.

Sondele spaţiale Voyager transmit informații despre heliopauză care ne furnizează o imagine fără precedent asupra unui teritoriu cu adevărat necunoscut”, a declarat Dr. Nicola Fox, director în cadrul Heliophysics Science Division (NASA).

La bordul sondelor spaţiale Voyager se află şi un disc de gramofon din aur care conţine sunete și imagini menite să ilustreze diversitatea vieții și culturii de pe Pământ. Acesta a fost trimis cu intenția de a fi descoperit de eventuale ființe extraterestre inteligente sau de oamenii din viitor.

Sursă: Sci-News