Unii dintre cei mai renumiți oameni de știință se întreabă dacă Universul are o viață proprie, similară cu a noastră.

De-a lungul secolelor oamenii de știinţă au evidenţiat legătura dintre om și restul Universului, de la Isaac Newton care a arătat că aceeaşi lege a gravitaţiei descrie, în egală măsură, căderea merelor pe Pământ şi mişcarea planetelor până la Carl Sagan care a afirmat că suntem cu toţii formaţi din “praf de stele”, din moment ce atomii corpurilor noastre au fost produşi în reactoarele nucleare ale altor stele.

Chiar și în acest context, ideile lui Gregory Matloff sunt şocante. Fizicianul de la New York City College of Technology a publicat recent o lucrare în care susţine că oamenii şi restul Universului sunt uniţi prin intermediul unui “câmp de proto-conștiință” care s-ar extinde prin tot spațiul cosmic.

În viziunea lui Gregory Matloff stelele ar putea fi entități gânditoare care își controlează deliberat traiectoriile prin Univers. Mai mult, întregul Univers ar fi conștient.

Universul conștient

Conceptul de Univers conștient face parte din teoria panpsihismului care are susținători proeminenți dintr-o mare varietate de domenii ale ştiinţei.

Filosoful David Chalmers din cadrul New York University, neurologul Christof Koch din cadrul Allen Institute for Brain Science, precum şi fizicianul britanic Sir Roger Penrose, renumit pentru lucrările sale privind gravitația și găurile negre, sunt doar câţiva oameni de știință ale căror studii au legătură cu panpsihismul.

Aşa cum afirmă Matloff, panpsihismul este mult prea important pentru a fi ignorat.

„Totul este la nivel speculativ, dar este ceva ce putem valida sau nu”, a declarat Matloff.

Cu trei decenii în urmă, Penrose a introdus un element cheie al panpsihismului prin teoria sa care afirmă că conștiința poate fi descrisă de regulile statistice ale fizicii cuantice, atunci când acestea sunt aplicate în spațiile microscopice dintre neuronii din creier.

În opinia fizicianului german Bernard Haisch, cunoscut pentru studiile sale asupra stelelor, câmpurile cuantice care pătrund în spațiul gol (așa-numitul “vid cuantic”) produc și transmit conștiința, care apare ulterior în orice sistem suficient de complex. Haisch nu se referă aici doar la creier, ci la orice structură fizică.

Intrigat, Matloff s-a întrebat dacă există vreo modalitate de a testa aceste afirmaţii.

Una dintre caracteristicile vieții este capacitatea formelor de viaţă de a-și modifica comportamentul ca răspuns la un stimul.

Matloff a început să caute obiecte astronomice care prezintă, în mod neașteptat, un astfel de comportament. Recent, el a atras atenţia asupra unei anomalii mai puțin studiate din mișcarea stelelor, cunoscută sub numele de “Discontinuitatea lui Paranego”.

În medie, stelele reci orbitează galaxia Calea Lactee mai repede decât stelele calde. Majoritatea astronomilor atribuie acest efect interacțiunilor dintre stele și norii de gaze din galaxie.

Matloff a propus o altă explicație. El a arătat că această anomalie apare în cazul stelelor care sunt destul de reci pentru a avea molecule în atmosferă, ceea ce le măreşte considerabil complexitatea chimică.

De asemenea, Matloff a semnalat faptul că unele stele par să emită jeturi predominant într-o anumită direcție, un proces care poate modifica traiectoria stelelor prin galaxie.

„Poate fi acest lucru un proces intenționat? Există vreo modalitate de a afla acest lucru?”, se întreabă Matloff.

Dacă “Discontinuitatea lui Paranego” este cauzată de anumite condiții din galaxie, atunci ar trebui ca aceasta să fie diferită de la o locație la alta. Dacă aceasta reprezintă o proprietate intrinsecă a stelelor, cum ar fi conștiința, atunci ar trebui să fie aceeași peste tot.

„Se pare că datele din cataloagele stelare susțin această viziune”, susține Matloff.

Chiar dacă Matloff nu crede că colegii săi vor fi convinși de argumentele sale, el rămâne totuşi optimist:

„Nu ar trebui cel puțin să verificăm? Poate putem transfera panpsihismul de la filosofie la astrofizica observațională”, a declarat Matloff.

Mintea în afara materiei

În timp ce Matloff privește spre stele pentru a verifica panpsihismul, Christof Koch se concentrează asupra oamenilor. În opinia sa, existența unei conștiințe omniprezente este strâns legată de actuala înțelegere asupra originilor neurologice ale minții.

„Principala teorie pe care o avem despre conștiință susţine că aceasta este asociată cu complexitatea, cu capacitatea unui sistem de a acționa asupra stării sale conform propriului interes.

Teoria afirmă că această caracteristică poate fi comună şi sistemelor foarte simple. În principiu, unele sisteme pur fizice, care nu sunt biologice sau organice, pot fi, de asemenea, conștiente”, afirmă Koch.

Koch este inspirat de teoria informației integrate (IIT-Integrated information theory), un subiect de interes printre neurologi, care susține că conștiința este definită de capacitatea unui sistem de a fi influențat de starea sa anterioară și de a influența starea sa ulterioară.

Creierul uman este doar un exemplu extrem al acestui proces, explică Koch:

„Noi oamenii avem o structură complexă , mai multă conștiință de sine, dar și alte sisteme au conștiință. Conştiinţa este abilitatea de a experimenta orice şi aceasta este o trăsătură comună”, afirmă Koch.

Koch este sceptic în ceea ce priveşte existenţa unor stele cu “voinţă”, aşa cum sugerează Matloff. Conform teoriei sale, complexitatea reprezintă caracteristica distinctivă pentru viaţă.

Deși Soarele este mult mai mare decât o bacterie, din punct de vedere matematic este mult mai simplu. Koch sugerează că o stea poate avea o viață proprie care îi permite să “simtă”, dar oricare ar fi acel sentiment, acesta este mult mai puțin profund decât sentimentul de a fi al unei bacterii E. coli.

„Chiar şi sistemele pe care nu le considerăm vii ar putea avea puțină conștiință, care este o parte integrantă a lumii materiale”, afirmă Koch.

Universul participativ

Teoriile lui Roger Penrose leagă conștiința de mecanica cuantică. Deşi Penrose nu se declară un adept al panpsihismului, în opinia sa conștiința de sine și libera voință au la baza procesele cuantice din creier, ceea ce leagă, în mod inevitabil, mintea umană cu Universul.

„Legile fizicii produc sisteme complexe și aceste sisteme complexe conduc la conștiință, care la rândul ei generează concepte matematice, care apoi codifică, într-un mod succint și inspirator, legile fundamentale ale fizicii care i-au dat naștere”, susţine Penrose.

Chiar dacă este un fizician celebru, teoria conștiinței pe care a propus-o Penrose nu a fost susţinută de colegii săi, care au acceptat mult mai uşor implicațiile surprinzătoare ale mecanicii cuantice.

Încă din anii 1920, fizicienii au remarcat rolul ciudat al observatorului în teoria cuantică. O particulă există într-o stare de incertitudine, dar numai până când este observată. De îndată ce cineva se uită la ea și efectuează măsurători asupra ei, particula pare să se “prăbușească” (colapsul funcţiei de undă) într-o locație definită.

Fizicianul John Wheeler a concluzionat că aparenta ciudăţenie a mecanicii cuantice are la bază o caracteristică fundamentală. Universul în ansamblul său se află într-o stare de incertitudine și se manifestă doar atunci când este observat de o ființă conștientă.

Dacă această ipoteză este corectă, atunci Universul este conștient, dar într-un mod aproape opus celui în care şi-l imaginează Matloff: numai prin acțiunea unei minți conștiente Universul există cu adevărat. Acesta este principiul antropic participativ al lui Wheeler.

Este greu de imaginat cum ar putea oamenii de știință să testeze empiric principiul antropic participativ, pentru a înțelege dacă realitatea depinde într-adevăr de prezența conștiinței.

Chiar dacă nu se poate testa, principiul antropic participativ se adaugă eforturilor de unificare din știința modernă, evocând cu putere sentimentul de legătură dintre om şi Univers pe care Albert Einstein l-a denumit sentimentul religios cosmic.

„În opinia mea, cea mai importantă funcție a artei și a științei este de a trezi acest sentiment și de a-l păstra în cei care sunt receptivi la el”, a scris Einstein într-un editorial din New York Times în anul 1930.

Poate că într-o zi vom afla dacă mințile noastre umane sunt doar mici componente ale unui creier cosmic mult mai mare, aşa cum sugerează panpsihismul.

Traducere și adaptare după Could the Universe Be Conscious?