Pământul va avea un singur continent

Stratul exterior al Pământului, crusta solidă pe care ne deplasăm, este fragmentat în părţi solide, fiind asemănător cu coaja unui ou spart. Aceste părţi solide, plăcile tectonice, se mişcă în jurul planetei cu o viteză de câțiva centimetri pe an.

De multe ori plăcile tectonice se întâlnesc și formează un supercontinent care se menţine timp de câteva sute de milioane de ani înainte de a se rupe. Ulterior, plăcile tectonice se împrăștie și se îndepărtează unele de altele până ce, după încă 400-600 milioane de ani, se unesc din nou.

Ultimul supercontinent al Terrei, Pangeea, s-a format cu aproximativ 310 milioane de ani în urmă și a început să se fragmenteze în urmă cu 180 milioane de ani.

Oamenii de ştiinţă sugerează că următorul supercontinent se va forma peste 200-250 milioane de ani.

Cum se va forma şi cum va arăta următorul supercontinent?

În funcţie de modul de formare al următorului supercontinent şi de forma pe care ar putea să o aibă acesta, cercetătorii au denumit viitorul supercontinent Novopangea, Pangea Ultima, Aurica și Amasia.

Toate aceste scenarii depind de modul cum Pangeea s-a separat și de cum se mişcă plăcile tectonice din prezent.

Fragmentarea ultimului supercontinent, Pangeea, a condus la formarea Oceanului Atlantic, care în prezent continuă să se mărească, spre deosebire de Oceanul Pacificul care se micşorează.

Oceanul Pacific găzduiește Cercul de foc al Pacificului, un inel format din zone de subducție de-a lungul marginilor sale, care este cea mai întinsă şi activă zonă vulcanică de pe Terra.

În Cercul de foc al Pacificului se află 62% din vulcanii activi existenţi în prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi), formarea acestor vulcani fiind o consecinţă a faptului că fundul oceanului intră sub plăcile tectonice continentale.

Oceanul Atlantic găzduieşte Dorsala Atlantică, care este cel mai lung și mai întins lanț montan de pe planetă ce străbate Oceanul Atlantic de la nord la sud şi separă placa tectonică nord-americană de placa tectonică eurasiatică.

În Oceanul Atlantic există doar două zone de subducție: arcul vulcanic din Antilele Mici, Caraibe, și arcul vulcanic dintre America de Sud și Antarctica.

1. Novopangea

Dacă presupunem că condițiile actuale se menţin, adică Oceanul Atlantic va continua să se mărească, iar Oceanul Pacificul se va micşora, atunci America de Nord şi America de Sud se vor ciocni cu Antarctica, care se deplasează spre nord, în timp ce Africa se va uni cu Eurasia.

Supercontinentul care s-ar putea forma în acest fel a fost denumit Novopangea sau Novopangaea.

Novopangea

2. Pangea Ultima

În acest scenariu, Oceanul Atlantic nu se va mai mări, ci se va micşora. Toate continentele se vor uni din nou ca în vremea supercontinentului Pangeea, formând astfel un nou supercontinent, denumit Pangea Ultima, înconjurat de Oceanul Pacific

Pangea Ultima

3. Aurica

Dacă în Oceanul Atlantic vor apărea noi zone de subducţie, ceva ce este posibil să se întâmple deja, atunci Oceanul Atlantic, dar şi Oceanul Pacific, se vor micşora. În consecinţă, se va forma un nou bazin oceanic.

În acest scenariu, riftul pan-asiatic care traversează în prezent Asia, din vestul Indiei până în zona arctică, se va deschide şi se va forma un nou ocean. Rezultatul este apariţia unui nou supercontinent, denumit Aurica.

4. Amasia

Al patrulea scenariu prezice o soartă complet diferită pentru viitorul Pământ.

Mai multe plăci tectonice se deplasează în prezent spre nord, inclusiv Africa și Australia, iar oamenii de ştiinţă cred că această deplasare este provocată de efectele provocate de continentul Pangeea în interiorul Pământului, mai exact în manta.

Actuala deplasare a continentelor spre nord sugerează că este posibil ca acestea să-şi continue această mişcare, cu excepția Antarcticii, ceea ce înseamnă că, în cele din urmă, toate continentele se vor uni în jurul Polului Nord într-un nou supercontinent, denumit Amasia.

Amasia

Dintre aceste patru scenarii, Novopangea este cel mai probabil.

Novopangea ar fi o consecinţă logică a derivei actuale a plăcilor continentale, în timp ce celelalte trei scenarii presupun noi procese tectonice. Apariţia unor noi zone de subducție atlantică, pentru Aurica, micşorarea Oceanului Atlanticului şi nu mărirea acestuia aşa cum se constată în prezent, pentru Pangea Ultima, sau apariţia unor efecte din interiorul Pământului provocate de Pangeea, pentru Amasia.

Cercetarea proceselor tectonice care se vor manifesta în viitor vor extinde limitele cunoașterii și vor ridica noi întrebări cu privire la procesele care modelează planeta Pământ pe o perioadă lungă de timp.

Cum va fi climatul pe următorul supercontinent? Cum se va modifica circulaţia apei oceanice? Cum va evolua și se va adapta viața la aceste schimbări?

Toate acestea sunt întrebări care extind limitele imaginației noastre şi, în consecinţă, limitele științei.

Traducere şi adaptare după What planet Earth might look like when the next supercontinent forms – four scenarios