Specia noastră va dispărea? Răspunsul scurt este da. Înregistrările fosile arată că toate speciile dispar până la urmă. Aproape toate speciile care au trăit vreodată pe Pământ, peste 99,9%, au dispărut.

Acest lucru este valabil și pentru specia umană. Neandertalianul, denisovanul, homo erectus au dispărut, în timp ce Homo sapiens a rămas singura specie umană de pe Pământ.

Oamenii se îndreaptă, inevitabil, spre dispariție. Întrebarea nu este dacă vom dispărea, ci când.

Titluri alarmiste din presă prezintă adeseori această dispariție ca fiind iminentă. Pintre posibilele cauze sunt menţionate, cu predilecţie, asteroizii, erupţiile vulcanice sau schimbările climatice.

Se știe că specia umană este vulnerabilă în fața dezechilibrelor ecologice.

Ţestoasele mici și șerpii cu sânge rece pot trăi luni de zile fără mâncare, așa că au supraviețuit. Animalele mari cu un metabolism rapid necesită multă mâncare, în mod constant. Acest lucru le face vulnerabile chiar la scurte întreruperi în lanțul alimentar, cauzate de catastrofe, cum ar fi vulcanii, încălzirea globală, erele glaciare sau impactul unor asteroizi cu Pământul.

Tiranozaurii

Tiranozaurii au dispărut rapid atunci când, ca urmare a impactului unui asteroid/cometă cu Pământul, sursele lor de hrană s-au împuţinat.

Reproducerea lentă şi numărul mic de urmaşi fac dificilă recuperarea unor specii după o reducere a populațiilor și încetinesc selecția naturală, ceea ce îngreunează adaptarea la schimbările rapide de mediu.

Mamiferele mari, precum mamuţii, s-au reprodus prea încet pentru a rezista sau a se adapta în fața acţiunilor oamenilor (vânătoarea excesivă).

Chiar dacă suntem vulnerabili, avem motive să credem că vom supravieţui pe termen lung, deoarece suntem o specie răspândită, numeroasă şi extrem de adaptabilă.

Mulţi şi peste tot

În primul rând, oamenii sunt peste tot. Organismele larg răspândite din punct de vedere geografic sunt mai rezistente în timpul unor catastrofe, cum ar fi impactul unui asteroid, sau în perioadele dintre două evenimente de extincție în masă.

O răspândire geografică mare înseamnă că o specie își protejează mai bine urmașii. Dacă un habitat este distrus, această specie poate supraviețui în altul.

Urşii polari și ursii panda, care au o arie de răspândire mică, sunt pe cale de dispariție. În schimb, urșii bruni și vulpile roșii, care au o răspândire geografică mult mai mare, nu sunt în pericol de dispariție.

Oamenii au cea mai mare răspândire geografică din rândul mamiferelor, locuind pe toate continentele, în insulele oceanice îndepărtate şi în habitate diverse precum deșert, tundră și pădurea tropicală.

Răspândirea oamenilor pe glob

Oamenii sunt răspândiţi pe toată planeta. Credit: Wikipedia

Nu doar că suntem peste tot, dar suntem şi numeroşi. Biomasa umană, reprezentată de o populaţie de 7,8 miliarde de oameni, o depășește pe cea a tuturor mamiferelor sălbatice.

Chiar dacă presupunem că o pandemie sau un război nuclear ar elimina 99% din populație, milioane de oameni ar putea supraviețui.

Speciile care au supraviețuit asteroidului care a provocat dispariţia dinozaurilor nu s-au bazat pe o singură sursă de hrană. Ele erau mamifere omnivore sau prădători, precum aligatorii și broaștele țestoase, care mănâncă orice.

La rândul lor, oamenii mănâncă mii de specii de animale și plante. În funcție de ce este disponibil, suntem erbivori, piscivori, carnivori sau omnivori.

Cel mai important este că ne adaptăm mai bine decât orice altă specie, prin comportamente învățate, prin cultură şi nu prin ADN. Suntem mamifere, dar suntem niște mamifere speciale. Suntem diferiți.

În loc ca schimbarea genelor să dureze generații întregi ca la alte specii, oamenii îşi folosesc inteligența, cultura și instrumentele pentru a-şi adapta comportamentul în ani sau chiar minute.

Balenele au avut nevoie de milioane de ani pentru a evolua aşa cum le ştim în  prezent. Oamenii au avut nevoie de milenii pentru a inventa cârligele de pescuit şi bărcile. Evoluția culturală depășește chiar evoluția virală.

Evoluția culturală nu este doar mai rapidă decât evoluția genetică, ci este diferită. Prin selecția naturală omul şi-a dezvoltat inteligența de a nu se adapta orbește la mediul înconjurător, ci să-l remodeleze, în mod conștient, la nevoile sale.

Caii şi-au dezvoltat molarii şi gâturile complexe pentru a mânca plante. Oamenii au domesticit plantele, apoi au curățat pădurile pentru recolte. Gheparzii şi-au dezvoltat o viteză ridicată de alergare pentru a-și putea urmări prada. Noi am domesticit vaci și oi care nu aleargă repede.

Suntem atât de adaptabili, încât am putea supraviețui unui eveniment de extincție în masă. În ipoteza în care am avea la dispoziţie un deceniu înainte de impactul unui asteroid, oamenii ar putea, probabil, să stocheze suficientă hrană pentru a supraviețui anilor de frig și întuneric care ar putea urma, salvând o mare parte sau cea mai mare parte a populației.

O eventuală eră glaciară ar putea provoca conflicte și reducerea populației umane, dar civilizațiile ar putea supraviețui.

Din păcate, această adaptabilitate ne face uneori proprii noștri dușmani, prea deștepți pentru binele nostru. Schimbarea lumii înseamnă uneori schimbarea ei în rău prin crearea de noi pericole: arme nucleare, poluare, suprapopulare, schimbări climatice, pandemii.

Prin urmare, am atenuat aceste riscuri prin tratate nucleare, controlul poluării, planificarea familială, energie solară ieftină, vaccinuri. Am scăpat de fiecare capcană pe care ne-am întins-o singuri.

Până acum.

Război nuclear

Scenariile pesimiste sugerează un sfârşit al civilizației umane.

 O lume interconectată

Civilizația noastră globală a inventat, de asemenea, modalități de sprijin reciproc. Oamenii dintr-o parte a lumii pot oferi hrană, bani, educație și vaccinuri persoanelor vulnerabile din altă parte a lumii. Dar interconectivitatea și interdependența creează, de asemenea, vulnerabilități.

Comerțul internațional, călătoriile și comunicațiile leagă oameni din întreaga lume. Așadar, jocurile financiare de pe Wall Street pot distruge economiile europene, violența dintr-o țară inspiră extremismul ucigător de cealaltă parte a globului, iar un virus dintr-o peșteră din China se răspândește ameninţând viețile și mijloacele de trai a miliarde de oameni.

Acest lucru sugerează un optimism limitat. Homo sapiens a supraviețuit deja mai mult de 250.000 de ani în faţa unor ere glaciare, erupții vulcanice, pandemii și războaie mondiale. Am putea supraviețui cu ușurință încă 250.000 de ani sau mai mult.

Oamenii vor dispărea

Oamenii vor dispărea? Credit: RomanRaD/Shutterstock

Scenariile pesimiste prezintă o perspectivă în care dezastrele naturale sau cele provocate de om conduc la prăbuşirea pe scară largă a ordinii sociale, a civilizației și la pierderea majorității populației umane, într-o lume sumbră, post-apocaliptică.

Chiar și așa, oamenii ar supraviețui, în stilul Mad Max, revenind, poate, la agricultura de subzistență şi devenind chiar vânători-culegători.

Întrebarea nu este dacă oamenii vor supraviețui în următoarele câteva mii sau sute de mii de ani, ci dacă putem face mai mult decât să supraviețuim.

Sursă: Science Alert