În general, se consideră că speranţa de viață depinde de moştenirea genetică. Cu toate acestea, deşi factorul genetic are, cu siguranță, un rol important în longevitate, acesta nu este la fel de important cum s-a presupus până acum.

Un studiu recent asupra a mai mult de 400 milioane de persoane a relevat că influența genetică asupra speranței de viață este cu mult mai mică decât estimările anterioare. În schimb, studiul sugerează existenţa unui alt factor care are un rol la fel de important în longevitate ca și moștenirea genetică sau mediul în care trăim.

Acest factor reprezintă o alegere. Mai exact, prin alegerea unor parteneri care arată și acționează similar cu noi înşine, transferăm factori culturali și genetici care sunt strâns legați de durata vieții.

„Putem învăţa multe lucruri cu privire la îmbătrânire din genetica umană, dar dacă influența factorului genetic asupra duratei de viaţă este scăzută, atunci aceasta nu ne ajută foarte mult la înţelegerea longevităţii la oameni.

În schimb putem deduce care sunt într-adevăr întrebările la care oamenii de știință, care studiază îmbătrânirea, pot spera să găsească un răspuns”, a declarat cercetătorul Graham Ruby, care studiază procesul de îmbătrânire la om, în cadrul companiei Calico Life Sciences.

Atunci când se referă la modul cum sunt transmise anumite trăsături de la o generaţie la alta, oamenii de știință folosesc un instrument de măsurare denumit heritabilitate.

Heritabilitatea este un termen din genetică care reprezintă gradul în care un caracter al unui organism este mai degrabă moştenit decât atribuit unor factori din mediul intern sau extern care ar putea provoca modificări non-ereditare.

Heritabilitatea estimează gradul de variație a unei trăsături, cum ar fi durata vieții, prin compararea efectelor provocate de factorii genetici şi de factorii non-genetici, cum ar fi stilul de viață, influențele socioculturale sau chiar accidentele.

Studiile anterioare au estimat că heritabilitatea speranţei de viaţă în cazul omului este de 15…30%. Noul studiu sugerează că această estimare este mult prea mare.

„Parteneriatul cu Ancestry ne-a permis să obținem informații mai aprofundate prin utilizarea unui set de date mult mai amplu decât în orice alt studiu anterior cu privire la longevitate”, a declarat Ruby.

Cercetătorii au studiat un set de arbori genealogici pentru mai mult de 400 milioane de oameni născuți în secolele XIX și XX, aceștia fiind conectați între ei printr-o relație de tipul părinte-copil sau soț- soție.

Pe baza acestor date, cercetătorii au creat un model unde au observat o caracteristică neobișnuită, care nu a mai fost evidenţiată în studiile anterioare.

Se pare că durata de viață a soților este neobișnuit de asemănătoare, mai asemănătoare, de fapt, decât în ​​cazul unor frați de sex opus care au mult mai multe gene în comun. Acest lucru se poate datora şi faptului că soții trăiesc în aceeaşi locuinţă, dar cercetătorii au descoperit un indiciu care a sugerat o altă cauză.

Oamenii de știință au observat corelaţii asemănătoare privind durata vieţii între frați și verii primari, dar şi în cazul unchilor şi mătușilor.

Toate aceste tipare sugerează că mai există un factor care influenţează longevitatea și anume împerecherea selectivă. Acesta este fenomenul prin care oamenii tind să-şi aleagă parteneri cu trăsături asemănătoare cu ale lor.

„Împerecherea selectivă presupune că factorii importanți pentru durata vieții tind să fie foarte asemănători între partenerii de viaţă”, a declarat Ruby.

Desigur, acest lucru nu înseamnă că oamenii au un al șaselea simț care le permite să înţeleagă cât timp vor trăi partenerii lor. În schimb, autorii studiului afirmă că oamenii preferă să-şi aleagă parteneri cu caracteristici similare, atât genetice, cât și socioculturale, care influenţează longevitatea.

De exemplu, dacă averea conduce la o viață mai lungă și oamenii tind să se căsătorească cu cei care sunt la fel de bogați, atunci aceasta ar conduce la o speranţă de viață similară în cazul familiilor având aceeaşi avuţie.

Acest lucru este valabil și în cazul unor trăsături care sunt determinate de genetică. Dacă oamenii înalți îşi aleg ca parteneri tot oameni înalți, atunci vom găsi acelaşi model: o speranţă de viață similară în cazul familiilor formate din persoane înalte.

Ţinând cont de împerecherea selectivă, cercetătorii au descoperit că heritabilitatea speranţei de viaţă în cazul omului nu este mai mare de 7%, poate chiar mai mică.

Această valoare este jumătate din estimările anterioare, ceea ce înseamnă că o viață lungă depinde mult mai puţin de factorii genetici decât s-a crezut până acum.

Studiul a fost publicat în Genetics.

Sursă: Science Alert