Economie

Inteligenţa artificială va provoca disponibilizarea a 40% dintre muncitorii din prezent în următorii 15 ani, avertizează un dezvoltator al inteligenţei artificiale

Inteligenţa artificială, indiferent că este vorba de învăţarea maşină, învățarea profundă sau de o nouă tehnologie, va schimba radical economia globală în următorii 15 ani.

Acesta este avertismentul lansat de Kai-Fu Lee, un investitor în fondurile de tip venture capital care a dezvoltat inteligența artificială atât pentru Microsoft, cât și pentru Google.

Kai-Fu Lee a declarat pentru CBS că 40% dintre muncitorii din prezent vor fi forţaţi să-şi schimbe locul de muncă în următorii 15 ani ca urmare a dezvoltării inteligenţei artificiale şi impactului acestei tehnologii asupra economiei globale.

Inteligența artificială

Credit: BigStock Photography

„Cred că inteligenţa artificială va schimba lumea mai mult decât orice în istoria omenirii. Chiar mai mult decât electricitatea„, a declarat Lee pentru CBS.

O schimbare diferită în economia globală

O nouă tehnologie a condus întotdeauna la pierderea unor locuri de muncă şi la o redistribuire a forţei de muncă către alte ramuri industriale.

Până în prezent muncitorii disponibilizaţi ca urmare a creşterii productivităţii muncii au avut, teoretic, posibilitatea să ocupe alte locuri de muncă care au fost create prin introducerea unor noi tehnologii inovatoare.

Cu toate acestea, aşa cum avertizează Lee în cea mai recentă carte a sa intitulată “AI Superpowers: China, Silicon Valley, and the New World Order”, inteligenţa artificială va provoca o schimbare diferită în economia globală.

Într-un interviu acordat pentru Futurism, Lee a explicat că toate industriile noi care vor fi create vor fi dezvoltate pe baza inteligenţei artificiale şi a automatizării.

În opinia lui Lee, noile tehnologii bazate pe utilizarea inteligenţei artificiale se vor dovedi mai ieftine decât cele care se bazează pe forţa de muncă umană, iar multe dintre noile locuri de muncă pe care le vor crea vor face parte dintr-un proces industrial automatizat.

O perioadă de pregătire

Lee a declarat pentru CBS că disponibilizarea forţei de muncă şi automatizarea locurilor de muncă se vor produce mult mai repede decât în trecut, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în momentul inventării motorului cu aburi.

Acest lucru se datorează şi faptului că introducerea algoritmilor inteligenţei artificiale în economie nu necesită o infrastructură nouă. Nu trebuie construite căi ferate, autostrăzi sau rețele electrice, aşa cum s-a întâmplat atunci când s-a introdus o nouă tehnologie inovatoare în economie.

Rămâne de văzut cine va avea cel mai mult de câştigat de pe urma inteligenţei artificiale, SUA care găzduiește majoritatea dezvoltatorilor de top din domeniul inteligenţei artificiale sau China, acolo unde aplicațiile destinate telefoanelor inteligente, precum WeChat, oferă date despre aproape toate aspectele vieții utilizatorilor, a declarat Lee.

Sursă: Futurism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *