Astronomie

Faţa ascunsă a Lunii şi Pământul într-o imagine spectaculoasă surprinsă de satelitul lunar chinez Longjiang-2

Deşi a mai fost fotografiată în cursul altor misiuni spaţiale, niciodată faţa ascunsă a Lunii nu a fost observată într-o imagine atât de clară ca cea transmisă de satelitul lunar chinez DSLWP-B (Longjiang-2).

Fața ascunsă sau fața invizibilă a Lunii este emisfera Lunii opusă celei care este vizibilă în permanență de pe Pământ. Uneori aceasta este denumită impropriu şi „fața întunecată” a Lunii.

Pentru prima dată, satelitul lunar Longjiang-2 a fotografiat întreaga faţă ascunsă a Lunii și Pământul într-o singură imagine având mărimea de 16 kilobyte.

Cu ajutorul telescopului Dutch Dwingeloo Radio Telescope, imaginea a fost descărcată pe Pământ în aproximativ 20 minute.

Fața ascunsă a Lunii și Pământul

Faţa ascunsă a Lunii şi Pământul. Credit: CAMRAS/CNSA

Deşi imagini cu Luna şi Pământul au mai fost transmise în cursul lunii octombrie a anului trecut, această imagine este prima în care se poate vedea faţa ascunsă a Lunii în întregime.

Fotografiile anterioare, în care se poate vedea Luna în prim-plan şi Pământul în fundal, amintesc de misiunile Apollo ale NASA.

Luna și Pământul

Luna şi Pământul. Credit: CAMRAS/CNSA

Satelitul chinez Longjiang-2 a intrat pe o orbită în jurul Lunii în iunie 2018, alături de un alt satelit denumit Queqiao.

Satelitul lunar Queqiao a avut un rol esențial în misiunea sondei spaţiale Chang’e-4, care a aterizat cu succes pe faţa ascunsă a Lunii în data de 2 ianuarie 2019.

Chang’e-4 este a doua sondă spațială chineză care a aterizat pe singurul satelit natural al planetei noastre, după misiunea robotului (rover) Yutu din anul 2013.

Sateliţii Queqiao și Longjiang-2 se află încă pe o orbită în jurul Lunii, astfel încât ne putem aştepta să mai vedem şi alte imagini uimitoare ale Lunii.

Sursă: Science Alert

One thought on “Faţa ascunsă a Lunii şi Pământul într-o imagine spectaculoasă surprinsă de satelitul lunar chinez Longjiang-2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *