Între diferite ţări ale lumii se poartă în prezent un război ascuns, facilitat de noua tehnologie informaţională cu ajutorul căreia atacurile reciproce sunt posibile în mediul virtual. La fel ca în cazul Războiului Rece, conflictul se desfăşoară în mod indirect, neexistând declarații oficiale de război. Chiar dacă până în prezent acest război nu a provocat victime, el are potențialul de a provoca o suferință similară cu cea cauzată de explozia unor bombe. Acesta este războiul cibernetic.

Războiul ciberneticUn nou Război Rece a început în spațiul virtual. Credit: Shutterstock

În general, atunci când auzim de atacuri cibernetice de cele mai multe ori ne gândim la hackeri care urmăresc să preia controlul asupra unor conturi bancare sau să spargă anumite site-uri guvernamentale. Mai nou, în afară de aceştia au apărut şi agenți ai unor guverne care lansează atacuri cibernetice.

Tensiunile dintre SUA, Rusia și într-o mai mică măsură China rămân ridicate datorită anumitor decizii contestate. Deşi aceste state nu sunt în mod oficial în război, există atacuri cibernetice între acestea care se desfăşoară de cele mai multe ori în anonimitate. Astfel, aceste state pot obţine în secret anumite avantaje, dar o acţiune greșită din partea lor ar putea însemna un dezastru, ceea ce ne aminteşte de operațiunile submarinelor nucleare din timpul Războiului Rece.

Atacurile cibernetice pot lua numeroase forme. Malware-ul este un program informatic nociv care acţionează de obicei sub forma unui „cal troian” sau a unui „vierme” care se instalează pe un computer și preia controlul asupra acestuia, de cele mai multe ori fără știrea victimei. Alte atacuri informatice pot perturba sistemele informatice acţionând prin forţa brută. De exemplu, un atac cibernetic de tip DDOS trimite către un computer un număr imens de cereri de accesare a unui site web până când provoacă blocarea serverului care găzduieşte site-ul respectiv.

Din acest motiv, statele lumii încearcă să se protejeze de atacurile cibernetice. Multe sisteme informatice, cum ar fi cele care controlează funcţionarea centralelor electrice, de exemplu, au fost deconectate fizic de la Internet. Alte mijloace de apărare, cum ar fi firewall-urile și programele de securitate, sunt implementate în toate sistemele informatice guvernamentale pentru a preveni hacking-ul lor din surse externe.

Războiul cibernetic este la fel de periculos ca un „război adevărat”

Unii susțin că ideea de război cibernetic a fost promovată exagerat, deoarece atacurile cibernetice nu provoacă consecințele unor războaie „reale”. Cu toate acestea, atacurile cibernetice din prezent pot cauza pagube economice importante care pot pune în pericol proprietatea și chiar viața umană. Astfel, în anul 2007, oamenii de ştiinţă de la Idaho National Laboratory din SUA au demonstrat că un atac cibernetic asupra unui generator de energie electrică poate provoca o explozie. Acest lucru dovedeşte pericolul real pe care îl reprezintă atacurile cibernetice, nu doar asupra infrastructurii de securitate națională, ci și pentru spitale, școli și locuințe.

Anul 2007 a fost crucial în istoria războiului cibernetic, deoarece a marcat momentul în care un stat a fost atacat în spaţiul virtual. După ce Estonia a încercat să mute un monument dedicat eroilor sovietici, Rusia a fost acuzată că a lansat o serie de atacuri DDOS pe site-urile estone, inclusiv site-urile guvernamentale și bancare. Aceste atacuri au afectat activitatea instituţiilor statului estonian și activitatea economică a țării.

Cu toate că nu a fost descoperit până în anul 2010, viermele informatic Stuxnet a reprezentat prima armă cibernetică americană care a fost folosită pentru a întârzia programul nuclear iranian. Virusul a fost proiectat pentru a împiedica Iranul să producă uraniu pentru armele nucleare. Acesta a fost ascuns pe un stick USB și ulterior a virusat sistemele de control ale instalației de îmbogățire a uraniului. Deoarece centrifugele acesteia au funcționat în afara parametrilor de siguranță, s-au produs numeroase defecțiuni şi astfel programul nuclear iranian a întârziat.

Avioane militare de atacAtacurile cibernetice pot declanşa atacuri aeriene în lumea reală. Credit: EPA

Unitatea 8200 a armatei israeliene, cea care şi-a adus contribuţia la proiectarea virusului Stuxnet, a fost, de asemenea, implicată în anul 2007 la scoaterea din funcţiune a unor radare în timpul unui atac aerian asupra unor instalații nucleare din Siria în Operațiunea Orchard. Atacurile cibernetice, care au provocat oprirea radarelor, au permis avioanelor militare israeliene să bombardeze regiunea Deir-ez-Zor din Siria.

Exemplul israelian arată modul prin care atacurile cibernetice vor începe să devină parte a operațiunilor militare standard. Unităţile militare din SUA și China specializate în războiul cibernetic sunt părţi componente ale structurilor militare convenționale ale celor două țări. Iar ambele state au precizat că nu vor exclude utilizarea atacurilor cibernetice pentru protejarea intereselor naționale de securitate.

Atacuri cibernetice în perfectă siguranţă

Atacurile cibernetice reprezintă un pericol pentru toată lumea și nu doar pentru că acestea ar putea conduce la explozia unor elemente de infrastructură. Stuxnet a fost descoperit pentru că a ajuns pe Internet și a cauzat probleme la zeci de mii de PC-uri din întreaga lume. Nu este greu să ne imaginăm ce daune economice și personale ar putea provoca un software chiar mai nociv. Stuxnet ne arată, de asemenea, că deconectarea de la Internet a infrastructurii critice nu este o măsură suficientă pentru protejarea de viruşii informatici.

Un alt aspect deosebit de îngrijorător al războiului cibernetic este acela că acesta le permite statelor să acționeze fără teama de consecinţe. Datorită tehnologiilor avansate de criptare, este aproape imposibil de dovedit cine este responsabil pentru un anume atac cibernetic. Ca urmare, în prezent statele pot acționa în mod unilateral fără să se teamă de represalii. De exemplu, în ciuda faptului că există un acord bilateral între SUA și China privind interzicerea hacking-ului pentru obţinerea unor avantaje economice, hackerii chinezi au continuat să atace sistemele de siguranţă din SUA.

Pe de altă parte, unii susțin că atacurile cibernetice le permit statelor să-şi urmărească obiectivele de politică externă fără a utiliza acțiuni militare convenționale. De exemplu, prin întârzierea programului nuclear al Iranului, SUA a considerat că nu este necesar un atac militar asupra Iranului.

În condiţiile în care tensiunile dintre superputerile lumii se menţin la cote ridicate, iar riscul unui război mondial este încă relativ scăzut, atacurile cibernetice sunt susceptibile să devină o modalitate prin care unele ţări ale lumii urmăresc să câştige avantaje în detrimentul altora.

Traducere și adaptare după The next Cold War has already begun – in cyberspace