Tehnologie

Primul vehicul spaţial, destinat turismului suborbital, cu pasager la bord a fost lansat de Virgin Galactic

Virgin Galactic, compania lui Richard Branson, a lansat cu succes primul vehicul spaţial, cu pasager la bord, destinat turismului spaţial.

Acest zbor de test se înscrie în eforturile mai multor companii, desfăşurate pe parcursul a zeci de ani, de promovare a turismului spațial suborbital.

Vehiculele utilizate în acest scop vor atinge o altitudine suficient de mare pentru a oferi pasagerilor posibilitatea de a trăi experienţa imponderabilităţii timp de câteva minute şi vor reveni la sol în siguranţă.

Naveta VSS Unity a companiei Virgin Galactic a fost ridicată de la sol de o aeronavă cu fuselaj dublu, denumită WhiteKnightTwo şi la o altitudine de aproximativ 13,7 km s-a desprins de aceasta pentru a fi propulsată de propriul motor rachetă.

Potrivit Virgin Galactic, vehiculul VSS Unity a atins o altitudine de 89,9 km, aproximativ de 10 ori mai mare decât altitudinea de croazieră a unui avion comercial de pasageri şi o viteză de 3 ori mai mare decât cea a sunetului.

Naveta VSS Unity a companiei Virgin Galactic

Naveta VSS Unity a companiei Virgin Galactic

Acesta a fost al doilea zbor de test până la marginea spațiului cosmic, aşa cum este considerată de autorităţile aeronautice din SUA.

Primul pasager al lui VSS Unity nu a fost un turist care a cumpărat un bilet de 250.000 dolari SUA, ci Beth Moses, instructorul principal al astronauților companiei Virgin Galactic, care a testat cabina echipajului și a experimentat câteva minute de imponderabilitate în interiorul lui VSS Unity.

Beth Moses în cabina VSS Unity

Beth Moses în cabina VSS Unity. Credit: Virgin Galactic

Compania Virgin Galactic a declarat că Moses este prima persoană care a zburat ca pasager (nu ca pilot) la bordul unui vehicul spaţial comercial.

„Pasagerul s-a bucurat de o priveliște extraordinară a Pământului din spațiul cosmic și de câteva minute de imponderabilitate… Beth a plutit liber şi a efectuat o serie de teste ale cabinei VSS Unity.

Validarea datelor colectate anterior prin intermediul senzorilor și testarea în timp real a unor elemente constructive ale cabinei sunt fundamentale pentru asigurarea unei experiențe sigure şi plăcute de călătorie pentru clienți”, a declarat Virgin Galactic într-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, un alt miliardar interesat de turismul spațial, Jeff Bezos, care este fondatorul companiei Amazon și al companiei aeronautice Blue Origin, a pus la îndoială capabilitatea Virgin Galactic de efectuare a unor călătorii, în scop turistic, în spaţiul cosmic.

„Una dintre problemele pe care Virgin Galactic va trebui să le rezolve este aceea că vehiculul dezvoltat de ei nu zboară deasupra liniei Kármán”, a declarat Bezos.

Ce este Linia Kármán?

În prezent nu există o limită oficială, recunoscută la nivel global, care să delimiteze atmosfera Pământului de spațiul cosmic.

Recent, cercetătorii au declarat că marginea atmosferei Pământului se întinde cu mai mult de 240.000 km dincolo de Lună.

NASA și Forțele Aeriene ale SUA consideră că Linia Kármán, care este utilizată pentru a stabili granița dintre atmosfera Pământului și spațiul cosmic, se află la o altitudine de 50 mile (80,5 km).

Cu toate acestea, Bezos a declarat în timpul unei conversații moderate de Jeff Foust de la Space News că „pentru cea mai mare parte a lumii, marginea spațiului se află la o altitudine de 100 km sau 62 mile”.

Bezos a declarat că Virgin Galactic trebuie să găsească o soluţie pentru ca vehiculul său să zboare deasupra liniei Kármán.

„Vehiculul nostru spaţial a atins o altitudine de 106 km sau 66 mile”, a adăugat Bezos.

Bezos se referea aici la faptul că Blue Origine a dezvoltat racheta reutilizabilă New Shepard care a atins o altitudine de 107 km.

„Misiunea noastră a fost întotdeauna aceea de a zbura deasupra liniei Kármán, pentru că nu am vrut să existe vreun dubiu asupra capacităţii noastre de a zbura în spaţiul cosmic”, a declarat Bezos.

Bezos a adăugat şi că compania Blue Origin şi-a propus să testeze, cât mai curând, racheta New Shepard cu echipaj uman.

În schimb, Branson a declarat că: „Reuşita zborului de test, cu Beth Moses aflat în cabina VSS Unity, reprezintă o garanţie pentru compania Virgin Galactic că vehiculul nostru spaţial  asigură un zbor în siguranţă pentru clienții noştri şi suntem entuziaşti alături de toți cei care așteaptă cu nerăbdare să trăiască experienţa călătoriilor în spațiul cosmic”.

Sursă: Science Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *