Descoperirea și studiul dinozaurilor a revoluţionat înţelegerea noastră privind evoluţia speciilor. Iată în continuare 6 dinozauri uimitori a căror descoperire a marcat lumea științei.

1. Megalosaurus

Megalosaurus, cunoscut şi ca „marea reptilă a lui Buckland”, a fost primul dinozaur descoperit şi studiat de oameni.

Maxilarul unui MegalosaurusMaxilarul unui Megalosaurus

Primele fosile aparţinând unui dinozaur Megalosaurus au fost descoperite în carierele din satul Stonesfield, regiunea Oxfordshire din Marea Britanie, în jurul anului 1815.

Oasele, dinții și maxilarele, care aparţineau unei specii necunoscute la acea vreme, au ajuns la Oxford University Museum unde au fost studiate de Georges Cuvier, cel mai cunoscut anatomist al vremii. Cuvier a venit în mod special de la Paris pentru a vedea fosilele.

Ulterior, William Buckland, cu ajutorul lui Cuvier, a descris aceste fosile într-un articol științific publicat în anul 1824. Buckland și Cuvier au dedus că oasele aparțineau unei reptile gigantice necunoscute.

În următorii 15 ani mai multe oase fosilizate aparţinând unor reptile mari au fost descoperite în Anglia și ele au fost studiate de către anatomistul britanic Richard Owen. Owen a constatat că aceste fosile sunt complet diferite de fosilele oricăror alte reptile cunoscute, astfel încât el a decis în anul 1842 că acestea trebuie să fie clasificate ca aparţinând unui grup complet nou de reptile gigant pe care l-a denumit Dinosauria.

Până în anul 1842 nimeni nu a auzit despre dinozauri, iar ce a urmat este, în esență, istorie. Cu toate acestea, Megalosaurus are marele merit să fi fost primul dintr-un lung şir de dinozauri uimitori care au fost descoperiți de paleontologi de-a lungul timpului.

2. Archaeopteryx

Charles Darwin a tulburat profund lumea ştiinţifică atunci când şi-a publicat cartea Originea Speciilor în anul 1859. În cartea sa, Charles Darwin expune motivele care l-au condus la concluzia că viața organică se schimbă şi evoluează de-a lungul timpului geologic.

Reconstituirea unui ArchaeopteryxReconstituirea unui Archaeopteryx. Credit: Robert Nicholls. Sedgwick Museum, University of Cambridge

Printr-o coincidență uimitoare, o fosilă cu totul specială a fost descoperită într-o carieră din sudul Germaniei la doar un an de la publicarea cărţii Originea Speciilor. Această fosilă cuprindea cea mai mare parte a scheletului delicat al unei creaturi de mărimea unei ciori care a fost denumită Archaeopteryx lithographica de către Richard Owen.

Fosila era extraordinară, deoarece în jurul oaselor s-a descoperit prezența penelor, ceea ce înseamnă că scheletul aparţinea unei păsări. Mai mult, s-au observat urme clare de dinți (nicio pasăre nu are dinți), membre posterioare având trei degete cu ghiare bine dezvoltate (nicio pasăre nu avea degete cu gheare de acest tip) și coada acestei creaturi era formată dintr-un șir lung de oase mici din care ieşeau pene (nicio pasăre nu are coada formată dintr-un șir de oase).

Fosila unui ArchaeopteryxFosila unui Archaeopteryx

Această specie de dinozaur a fost considerată  „veriga lipsă” care leagă păsările, care au pene, cu reptilele care au solzi, dinți, degete cu gheare şi cozi lungi osoase. La doar câțiva ani după această descoperire, un prieten și coleg al lui Darwin, Thomas Henry Huxley a sugerat, pe baza structurii scheletului lui Archaeopteryx, că păsările și dinozaurii sunt rude apropiate.

La vremea respectivă puţini oameni de ştiinţă au fost de acord cu Huxley, dar această ipoteză s-a dovedit a fi corectă. La Natural History Museum din Londra sunt păstrate fosilele primului dinozaur Archaeopteryx care a fost descoperit de paleontologi.

3. Diplodocus

 DiplodocusDiplodocus. Credit: Scott Hartman

Andrew Carnegie a fost un industriaș bogat din Pittsburgh, statul Pennsylvania, care după ce s-a retras din afaceri s-a dedicat acţiunilor filantropice. Vestea descoperirii unor schelete impresionante de dinozaur i-a stârnit interesul, astfel încât el s-a decis să obţină un astfel de schelet pentru noul său muzeu (The Carnegie Museum) din Pittsburgh. În acest scop, el a finanțat diferite expediții în nordul statului Wyoming și în sudul statului Utah pentru găsirea altor schelete de dinozaur. Astfel s-a descoperit scheletul, aproape complet, al celui mai mare dinozaur care a fost identificat până în prezent.

Scheletul a fost denumit Diplodocus carnegiei, iar după reconstrucţie s-a constatat că acesta avea o lungime de peste 25 de metri.

Diplodocus la Natural History Museum din LondraDiplodocus la Natural History Museum din Londra. Credit: Valdiney Pimenta/flickr, CC BY

Carnegie a fost atât de mândru de acest dinozaur încât a realizat mai multe replici ale acestuia, care au fost turnate în ipsos, pe care le-a trimis la muzee din întreaga lume. Dinozaurul gigant din sala principală a Natural History Museum din Londra este o copie a lui Diplodocus carnegiei.

4. Deinonychus

La mijlocul anilor 1960, un tânăr profesor de paleontologie, John Ostrom de la Yale University, explora terenurile erodate din Montana căutând fosile de dinozauri. Ceea ce a găsit a revoluţionat înţelegerea noastră asupra dinozaurilor, biologia și comportamentul acestora în modul cel mai extraordinar.

Ostrom a descoperit rămășițele împrăștiate ale unui dinozaur de pradă de talie mijlocie pe care el l-a studiat și l-a denumit apoi Deinonychus antirrhopus.

DeinonychusDeinonychus. Credit: Scott Hartman

Ostrom şi-a dat seama că acest dinozaur se deplasa rapid şi că era un prădător extrem de inteligent. De asemenea, el a arătat că acesta avea particularităţi anatomice specifice pasărilor și a sugerat pe baza acestora că păsările, probabil, au evoluat din nişte dinozauri de pradă de talie mică.

Această concepție a fost extrem de controversată la momentul respectiv, chiar dacă ea reitera unele idei mai timpurii ale lui Thomas Huxley din anii 1860. Paleontologii se confruntau cu următoarea problemă: dacă păsările și dinozaurii de pradă de talie mică sunt afiliaţi, se poate afirma că, în sens biologic, unii dinozauri erau asemănători păsărilor? Dezbaterea acestei probleme a durat timp de zeci de ani.

 5. Scelidosaurus

ScelidosaurusScelidosaurus. Credit: Gregory S Paul

În anul 1858 oasele unui dinozaur necunoscut au fost descoperite în Charmouth, Marea Britanie, și în curând un schelet aproape complet al acestui dinozaur a fost excavat și trimis lui Richard Owen, cel care a inventat termenul dinozaur, la British Museum din Londra.

În anul 1860, Owen a denumit acest dinozaur Scelidosaurus harrisonii, dar, în mod inexplicabil, nu a reuşit să înțeleagă importanța anatomiei acestui dinozaur.

Owen a avut practic echivalentul unei pietre Rosetta, dar el nu a reușit să înțeleagă importanța lui  Scelidosaurus. Probabil că Owen a ratat această şansă deoarece a fost, pur și simplu, prea ocupat cu alte lucruri, inclusiv cu planurile sale privind construcţia unui nou muzeu național. Fără eforturile depuse de Owen, probabil că Natural History Museum din Londra, locul unde se află primul schelet descoperit al unui Scelidosaurus, nu ar fi fost construit.

6. Sinosauropteryx

În anul 1996 o descoperire uimitoare a fost făcută în Liaoning, China. Era vorba despre un schelet, aproape complet, al unui dinozaur prădător de talie mică, similar cu Deinonychus.

SinosauropteryxSinosauropteryx

Acest dinozaur a fost descris pe scurt în anul 1998 și a fost denumit Sinosauropteryx prima. Cea mai interesantă caracteristică a acestui dinozaur a fost aceea că în jurul scheletului său s-au descoperit urme de ţesut care sugerau prezenţa unui strat protector de tipul epidermei, un strat exterior care, probabil, avea un rol izolator. Din acest motiv, se crede că Sinosauropteryx a fost într-adevăr un dinozaur izolat termic, care era capabil să-şi mențină corpul cald, similar păsărilor care au pene.

Acest lucru, dar și alte descoperiri ulterioare, au demonstrat corectitudinea intuiției lui Huxley, care s-a bazat în mare măsură pe studiul asupra lui Archaeopteryx, și validitatea studiilor lui Ostrom asupra lui Deinonychus. Se știe acum că mulți dinozauri, dar nu toţi, au avut pene și că unii erau chiar capabili să zboare, aceştia fiind strămoşii păsărilor moderne.

Sursă: The Conversation