Cele mai multe dintre stelele asemănătoare Soarelui fac parte din sisteme stelare binare, ceea ce înseamnă că fiecare din aceste stele poate avea un companion stelar.

În anii 1980 fizicianul Richard Muller a sugerat că în trecutul îndepărtat Soarele a făcut parte dintr-un sistem stelar binar, companionul stelar al Soarelui fiind cunoscut sub numele de Nemesis, o ipotetică stea geamănă Soarelui.

Potrivit teoriei lui Muller, gravitaţia lui Nemesis perturbă periodic traiectoriile cometelor din Sistemul Solar, care din această cauză se pot prăbuşi pe Pământ provocând extincții în masă.

Cu toate acestea, toate încercările de a dovedi existența lui Nemesis au eșuat.

Sistem stelar binar

Sistem stelar binar. 

Aproape toate vertebratele mari de pe Pământ au dispărut brusc acum 66 de milioane de ani, inclusiv dinozaurii, iar cauza pentru această extincţie în masă este considerată prăbuşirea pe Pământ a unui asteroid sau a unei comete. Impactul, cunoscut sub numele de evenimentul Chicxulub, a declanșat o răcire globală și erupții vulcanice care au transformat radical Pământul.

În anii 1980, Richard Muller, fizician în cadrul University of California, Berkeley, a sugerat că o stea geamănă Soarelui, cunoscută drept “Nemesis”, ar fi putut provoca prăbuşirea unei comete sau a unui asteroid pe Pământ prin perturbarea gravitaţională a norului lui Oort, un nor de comete aflat la o distanţă de aproximativ 50.000 UA (unităţi astronomice) de Soare.

„Teoria Nemesis este o consecinţă a descoperirii că impactul unei comete sau a unui asteroid ar putea fi responsabil pentru extincţiile în masă de pe Pământ”, a declarat Douglas Vakoch pentru Business Insider. Acesta este președintele unei organizații nonprofit denumite Messaging Extraterrestrial Intelligence.

Logica din spatele teoriei Nemesis este aceea că toate cele cinci extincții în masă care au avut loc pe Pământ până în prezent s-au produs la intervale regulate. În consecinţă, unii oameni de știință au crezut că această periodicitate s-ar putea explica prin trecerea ciclică a unei comete de la periferia Sistemului Solar, care la rândul ei ar putea fi cauzată de prezența unei alte stele în sistemul nostru solar.

Un studiu din anul 2017, realizat de cercetătorii de la University of California din Berkeley, a dat crezare acestei idei sugerând că aproape toate stelele se formează în sisteme binare. Cercetătorii au modelat procesul de formare a stelelor, care începe cu un nor de gaz și praf care devine tot mai dens, pe baza unui studiu al unui nor gigantic de gaz din constelația Perseus. Calculele au dovedit că stelele se pot forma în acest mod numai dacă fac parte din sisteme binare.

„Studiile privind formarea stelelor din constelația Perseus sugerează că majoritatea stelelor de mărimea Soarelui, dacă nu chiar toate, provin din sisteme binare de stele.

Mai mult de jumătate dintre aceste sisteme stelare binare s-au scindat ulterior, fiecare stea urmându-şi propriul drum”, a declarat Vakoch.

Teoria Nemesis

Atunci când Muller a propus ideea existenţei lui Nemesis, el a susținut că această ipotetică stea geamănă Soarelui ar putea să se intersecteze periodic cu norul lui Oort, o sferă de corpuri de gheață care se află la periferia Sistemului Solar la mare distanță de Pluto şi de Centura Kuiper (un disc de materie primordială aflat la o distanţă cuprinsă între 30 UA și 50 UA de Soare).

Multe dintre aceste corpuri se deplasează în jurul Soarelui pe orbite eliptice şi ideea lui Muller era că pe măsură ce aceste obiecte se apropie de ipotetica stea geamănă a Soarelui gheața conţinută de acestea începe să se topească, astfel încât acestea devin asemănătoare unor comete.

„Conform teoriei lui Muller, steaua Nemesis dislocă cometele din norul lui Oort atunci când trece prin acesta, iar cometele la rândul lor se pot prăbuşi pe Pământ provocând evenimente cataclismice”, a declarat Vakoch.

Dacă Nemesis a trecut într-adevăr prin norul lui Oort la un interval de 27 de milioane de ani, atunci s-ar putea explica cele cinci extincții în masă de pe Pământ. Printre aceste evenimente se numără extincţia din urmă cu 65 milioane de ani atunci când au dispărut dinozaurii, cea mai mare extincţie din istoria Pământului, care s-a produs în urmă cu 251 milioane de ani, şi în urma căreia au dispărut 96% dintre speciile de pe Pământ și o altă extincţie în masă din urmă cu 375 milioane de ani atunci când au dispărut 75% dintre speciile de pe Pământ.

Atunci când Muller a propus ideea existenţei lui Nemesis, în anii 1980, el a sugerat că tehnologia existentă la acea vreme nu era suficient de avansată pentru a observa steaua Nemesis.

Unde se află Nemesis?

Deși este posibil ca Soarele să se fi format într-un sistem stelar binar, nu există suficiente dovezi ştiinţifice care să susţină ipoteza existenţei unei stele companion a Soarelui care să provoace ciclic extincţii în masă pe Pământ.

Teoria lui Muller a sugerat că steaua Nemesis s-ar putea afla la o distanţă faţă de Soare de aproximativ 1,5 ani- lumină, instrumentele actuale de observare ale astronomilor fiind capabile să detecteze obiecte cosmice aflate la această distanţă.

Cu toate acestea, toate încercările de până acum de a localiza steaua Nemesis au eșuat. După ce au fost analizate milioane de obiecte din Sistemul Solar cu ajutorul telescopului WISE (Wide-Field Survey Explorer) al NASA, astronomii nu au găsit nicio dovadă privind existenţa unei stele companion a Soarelui.

Un purtător de cuvânt al NASA a declarat pentru Business Insider prin e-mail că „existența lui Nemesis este o ipoteză veche care, în mare măsură, s-a dovedit greşită.

Este perfect rezonabil să credem că Soarele a făcut parte dintr-un sistem stelar binar în primele milioane de ani după formarea sa, dar asta a fost acum peste 4 miliarde de ani”, a declarat Vakoch.

Oamenii de știință au investigat posibila existență a lui Nemesis bazându-se și pe alte indicii. Astfel, fizicianul Adrian Melott și paleontologul Richard Bambach au examinat înregistrările fosile de pe Pământ din ultimii 500 milioane de ani și au arătat într-un articol din Monthly Notices of the Royal Astronomical Society că extincțiile în masă de pe Pământ s-au produs la un interval de aproximativ 27 de milioane de ani.

„Referitor la ipoteza Nemesis, există în prezent mult mai multe dovezi contra ei decât în sprijinul ei.

Trecerile ciclice ale unor obiecte masive prin Sistemul Solar ar fi lăsat o amprentă evidentă asupra distribuției craterelor pe Lună și asupra dinamicii corpurilor mici din Sistemului Solar, inclusiv asupra asteroizilor și a obiectelor cosmice din Centura Kuiper, iar dovezi în acest sens nu au fost găsite”, a declarat Mordecai-Mark Mac Low din cadrul departamentului de astrofizică al American Museum of Natural History din SUA.

Un companion stelar nu atât de periculos pe cât s-ar crede

Chiar dacă Soarele a făcut într-adevăr parte dintr-un sistem stelar binar, companionul său stelar nu merită numele Nemesis, care în mitologia greacă reprezintă zeița răzbunării care pedepsește crimele și supraveghează ordinea și echilibrul în Univers sub aspect moral, prin cântărirea riguroasă a fericirii și nenorocirii umane.

Viața a apărut pe Pământ cu mult timp după ce companionul stelar al Soarelui s-a separat de acesta şi s-a alăturat sutelor de miliarde de stele care alcătuiesc galaxia Calea Lactee. Acest lucru înseamnă că steaua Nemesis nu este responsabilă pentru extincțiile în masă de pe Pământ.

„Dacă Soarele a făcut parte într-adevăr dintr-un sistem binar de stele în trecutul îndepărtat, atunci steaua sa pereche ar fi trebuit denumită mai degrabă Companion şi nu Nemesis, care este un nume cu conotaţii ameninţătoare”, a declarat Vakoch.

Sursă: Business Insider