De la Tarantino la Squid Game (Jocul Calamarului): de ce atât de mulți oameni se bucură de violență?

Mai mult de 100 de milioane de oameni s-au uitat lunar la Squid Game (Jocul Calamarului), un serial violent difuzat de Netflix.

Violența pe ecran a fost studiată îndelung pentru a înţelege dacă este dăunătoare. Consensul este că poate avea efecte negative.

De ce suntem atrași să urmărim violența? Aceasta este o întrebare care a primit mult mai puțină atenție din partea cercetătorilor.

Moartea, sângele și violența au atras mereu mulțimea.

Este o formă de masochism?

Vechii romani s-au înghesuit în Colosseum să vadă masacre. În secolele următoare, execuțiile publice au reprezentat o mare atracţie.

În epoca modernă, regizorul de film Quentin Tarantino crede că: „În filme, violența este grozavă. Îmi place”. Mulți dintre noi par să fie de acord cu el.

Un studiu al filmelor cu cele mai mari încasări a constatat că 90% aveau secvenţe în care personajul principal a fost implicat în violență. În mod similar, majoritatea americanilor se bucură de filmele de groază și le urmăresc de câteva ori pe an.

Cine se uită la aşa ceva?

Unii oameni sunt mai predispuși să se bucure de mass-media violentă decât alții. În general, bărbaţii agresivi și având mai puțină empatie sunt mai predispuşi să se bucure de vizionarea violenței pe ecran. Există, de asemenea, anumite trăsături de personalitate asociate cu plăcerea media violentă.

Persoanelor extrovertite, care caută entuziasm și celor care sunt mai deschiși la experiențele estetice, le place să vizioneze mai mult filme violente. Dimpotrivă, persoanele caracterizate prin umilință și simpatie pentru ceilalți nu au tendinţa să urmărească mass-media violentă.

… dar de ce?

 O teorie este că urmărirea violenței drenează excesul nostru de agresivitate. Cu toate acestea, această idee nu este bine susținută de dovezi. Atunci când oamenii supărați vizionează conținut violent ei au tendința de a se enerva şi mai mult.

Cercetări mai recente, derivate din studiile filmelor de groază, sugerează că pot exista trei categorii de oameni cărora le place să se uite la violență, fiecare având propriile motive.

Un grup a fost supranumit „adrenalieni”. Acești căutători de senzații își doresc experiențe noi și intense și sunt mai predispuși să vizioneze violența. Din acest grup pot face parte oameni cărora le place să-i vadă pe alții suferind. Sadiștii simt durerea altora mai mult decât în ​​mod normal și se bucură de ea.

Un alt grup are plăcerea să urmărească violența pentru că simte că învață ceva din ea. Persoanele din acest grup simt emoții intense prin vizionarea groazei, dar nu le plac aceste emoții. Ei tolerează groaza pentru că simt că îi ajută să învețe ceva despre cum să supraviețuiască. Aceasta se aseamănă puţin cu masochismul benign, bucuria de experiențe neplăcute şi dureroase într-un context sigur.

Dacă putem tolera unele dureri, atunci putem câștiga ceva. La fel cum comediile „dureroase” ne pot învăța abilități sociale, vizionarea violenței ne poate învăța abilități de supraviețuire.

Un ultim grup pare să obțină ambele tipuri de beneficii. Se bucură de senzațiile generate de vizionarea violenței și simt că învață ceva.

Ideea că oamenilor le place să urmărească violența pe ecran în siguranță, deoarece cred că-i poate învăța ceva, se numește „teoria simulării amenințărilor”. Acest lucru se potrivește cu observația că persoanele cele mai atrase de vizionarea violenței (bărbați tineri agresivi) sunt, de asemenea, cele mai susceptibile de a se confrunta cu o astfel de violență.

O scenă din Squid Game. Credit: Netflix

Privind violența din siguranța canapelei noastre poate fi o modalitate de a ne pregăti pentru o lume violentă și periculoasă. În mod interesant, un studiu recent a constatat că fanii filmelor de groază și persoanele curioase au fost mai rezistente, din punct de vedere psihologic, în timpul pandemiei de COVID-19.

Este chiar violența care ne place?

Există motive să reconsiderăm cât de mult ne place să urmărim violența în sine.

De exemplu, într-un studiu cercetătorii au arătat la două grupuri de oameni filmul The Fugitive din 1993. Unui grup i s-a arătat un film needitat, în timp ce celălalt grup a urmărit o versiune cu violența editată. În ciuda acestui fapt, ambelor grupuri le-a plăcut filmul în mod egal.

Această constatare a fost susținută de alte studii care au descoperit, de asemenea, că eliminarea violenței dintr-un film nu îi face pe oameni să le placă mai puțin filmul. Totuşi, există dovezi că oamenilor le plac mai mult versiunile fără violenţă ale filmelor decât versiunile cu violenţă.

Mulți oameni se pot bucura de ceva care corespunde cu violența, mai degrabă decât cu violența în sine. De exemplu, violența creează tensiune și suspans, ceea ce poate fi atrăgător pentru unii oameni.

O altă posibilitate este că oamenii se bucură de acțiune, nu de violență. Vizionarea violenței oferă, de asemenea, o șansă excelentă de a ne gândi la sensul vieții. Vederea violenței ne permite să reflectăm asupra condiției umane, o experiență pe care o prețuim.

Există și alte teorii. „Teoria transferului excitației” sugerează că vizionarea violenței ne face să ne simţim excitaţi, un sentiment care persistă până la sfârșitul spectacolului, făcând ca finalul să fie mai plăcut.

„Ipoteza fructului interzis” propune că violența este considerată interzisă ceea ce o face atrăgătoare. În concordanță cu această ipoteză, avertizările privind genul filmului cresc interesul oamenilor pentru programele violente.

În cele din urmă, s-ar putea să ne bucurăm să vedem o pedeapsă justificată, mai degrabă decât violența. Într-adevăr, ori de câte ori oamenii anticipează că vor putea pedepsi pe cei care au greșit, centrele de recompensă ale creierului lor se activează. Acestea fiind spuse, mai puțin de jumătate din violența de la televizor este aplicată celor răi de cei buni.

Motive politice?

Toate acestea sugerează că companiile media ne pot oferi violența pe care mulți dintre noi nu o dorim sau de care nu avem nevoie. Prin urmare, ar trebui să luăm în considerare ce alte presiuni corporative, politice sau ideologice pot încuraja violența pe ecran la nivel global.

De exemplu, guvernul SUA are interes și influență asupra Hollywood-ului. Reprezentările violenței pot genera consimțământul cu politicile guvernamentale, ne pot încuraja să susținem legitimitatea puterii de stat și a violenței de stat și ne pot ajuta să stabilim cine sunt „victime demne”.

Mesajele trimise de violență pe ecran ne pot face, totuși, să fim deconectați de realitate. Atunci când ratele criminalității scad, violența pe ecran ne poate face să credem că criminalitatea crește. Filmele ne mint și cu privire la impactul real al violenței asupra corpului uman – aproape 90% dintre acțiunile violente nu prezintă consecințe fizice realiste asupra victimei. Filmele pot deghiza, de asemenea, realitatea violenței masculine împotriva femeilor și copiilor.

Politologul american Samuel Huntington a scris odată că „Occidentul a câștigat lumea nu prin superioritatea ideilor sale… ci mai degrabă prin superioritatea sa în aplicarea violenței organizate. Occidentalii uită adesea acest fapt, cei ce nu sunt occidentali nu o fac niciodată”.

Ar trebui să fim în permanență conștienți de modul în care violența falsă de pe ecranele noastre servește violenței reale din lumea noastră.

Traducere după From Tarantino to Squid Game: why do so many people enjoy violence?