Oamenii de ştiinţă au creat nanoparticule artificiale care pot comunica între ele pe baza unor semnale chimice.

Similar mașinilor zburătoare și inteligenței artificiale, nanoroboţii au reprezentat de-a lungul timpului subiectul unor cărţi şi producţii cinematografice din domeniul ştiinţifico-fantasticului.

Chiar dacă în ultima perioadă de timp s-au depus eforturi considerabile pentru dezvoltarea tehnologiei de realizare a nanoboţilor, cercetătorii s-au confruntat cu dificultăţi legate de miniaturizarea componentelor electronice utilizate în acest scop. Din păcate, miniaturizarea acestor componente până la o scară nanometrică nu este încă posibilă.

Deoarece nanoboţii funcţionează de obicei mult mai bine împreună, oamenii de ştiinţă au încercat să găsească o modalitate prin care aceştia să poată comunica între ei.

„Un singur nanobot nu poate face prea multe lucruri. În schimb, mai multi nanoboţi vor putea executa sarcini complexe dacă vor putea interacționa între ei, la fel cum şi noi putem să facem mai multe lucruri dacă ne conectăm computerul la Internet”, a declarat Josep Miquel Jornet de la University at Buffalo din New York pentru New Scientist.

Nanobot

Nanobot. Credit: Sebastian Kaulitzki/Getty

Chiar dacă tehnologiile actuale prin care nanoboţii pot comunica între ei se bazează pe utilizarea unor componente electronice având dimensiuni mari, este posibil ca cercetătorii de la Complutense University of Madrid (UCM) din Spania să fi găsit o soluție la această problemă.

Astfel, într-un studiu publicat recent în revista Nature Communications, Reynaldo Villalonga și colegii săi au propus o soluţie bazată pe modul cum comunică între ele celulele şi bacteriile.

Se ştie că celulele și bacteriile comunică între ele pe baza unor semnale chimice și din acest motiv a existat un interes în rândul cercetătorilor din întreaga lume, cum ar fi cei din cadrul Koch Institute și UCM, de a obține nanoparticule care pot fi făcute să interacţioneze între ele într-un mod similar.

Villalonga și echipa sa de cercetători au demonstrat că acest lucru este posibil. În cadrul studiului lor aceştia au folosit așa-numitele particule Janus care au fost acoperite cu substanțe chimice reactive. Particulele Janus au o suprafaţă acoperită cu silice poroasă, care conţine un anumit tip de colorant, și o altă suprafaţă acoperită cu aur.

Comunicarea între aceste particule s-a realizat prin intermediul reacțiilor chimice survenite pe suprafețele acestor particule pe măsură ce acestea au interacționat între ele.  Eliberarea colorantului le-a confirmat cercetătorilor stabilirea unei interacţiuni între aceste nanoparticule.

„Poate că acest lucru pare ceva simplu, dar nu trebuie să uităm că această interacţiune s-a produs între particule având un diametru de câţiva zeci de nanometri”, a declarat Josep Miquel Jornet, care nu a fost implicat în studiu, pentru New Scientist.

Prin această tehnologie s-ar putea depista mai uşor anumite boli şi s-ar putea trata anumite afecţiuni, chiar dacă această tehnologie nu a fost testată în interiorul corpului uman. De exemplu, suprafaţa nanoparticulelor care a fost acoperită cu siliciu ar putea transporta anumite medicamente în loc de colorant, pentru ca acestea sa fie folosite în tratamentul cancerului.

„Acesta este un prim pas către realizarea unui nanorobot. Visul nostru este să construim un nanorobot autonom care să poată fi folosit în lupta împotriva cancerului”, a declarat Villalonga.

Conform estimărilor oamenilor de ştiinţă, nanoboţii ar putea face parte din corpul uman mai devreme decât ne imaginăm. Ray Kurtzweil, celebrul inventator și futurolog de la Google, crede că acest lucru se va întâmpla până în anul 2030.

Sursă: Futurism