Îndelungata istorie a tatuajelor este legată de lumea antică, dar și de colonialism

În timp ce cei mai mulţi dintre noi ne dorim să uităm de pandemie cât mai repede posibil, unii au optat pentru un element care să le aducă aminte de această criză sanitară – sub forma unui tatuaj.

O parte din aceste tatuaje au scopul aducerii aminte în anii care vor veni, portretizând subiecte ca lipsa hârtiei igienice, distanțarea socială sau alte elemente specifice pandemiei. Cei care şi-au pierdut apropiați în aceste vremuri se folosesc de tatuaje pentru a comemora acele persoane dragi.

Unii oameni din SUA și din alte părți ale lumii își fac tatuaje legate de pandemie. Credit: Lisa Maree Williams/Getty Images

Fenomenul nu este unul recent, tatuajele servind de multă vreme ca o modalitate prin care oamenii își exprimă emoțiile.

În calitate de istoric al tatuajelor, îmi place să-i întreb pe oameni care cred ei că este povestea tatuajelor. Aud vorbindu-se despre China, Japonia, „undeva prin Africa sau America de Sud” sau Polinezia. Interesant este că în ultimii cinci ani de când am aceste discuții, nimeni nu s-a gândit la faptul că aceste tatuaje ar putea fi originare din Europa sau America de Nord.

Zonele geografice incluse sau omise de aceste răspunsuri sunt elemente grăitoare pentru istoria tatuajelor: Ceea ce știm sau credem despre tatuaje este influențat de opresiune, rasism sau colonialism.

Istoria tatuajelor

Practicarea tatuării era comună în mult zone din lumea antică.

Existau tatuaje atât în Japonia antică, cât și în Egiptul antic. Populația Maori din Noua Zeelandă practica arta sacră a tatuării Ta Moko de secole, ca mod de a se identifica ca indivizi, dar și pentru apartenența la o comunitate.

Tatuarea a fost o practică obişnuită în majoritatea părților lumii antice. Credit: FPG/Getty Images

Cu toate acestea, nicio cultură nu se poate lăuda că a inventat, pentru prima dată, această formă de artă. Practica tatuării era cunoscută în Europa și America de Nord, încă din timpurile Antichității.

Grecii vorbeau despre vecinii lor tatuați, vorbitori de limbi indo-europene – tracii – în arta ceramică. Picții, popor indigen din zona care astăzi este cunoscută drept Scoția, au fost descrişi de istoricii romani ca purtători de tatuaje complexe.

Picții, indigenii din ceea ce este astăzi nordul Scoției, aveau tatuaje complexe. Credit: Theodor de Bry prin Wikimedia Commons

Cel mai vechi tatuaj conservat aparține lui Otzi, omul ghețurilor, un corp mumificat, vechi de 5300 de ani, descoperit înghețat în munții Italiei, în 1991.

În 2019, cercetătorii au identificat ace de tatuat vechi de 2000 de ani în siturile arheologice Pueblo din Utah. Acele de cactus, întărite cu frunze de yucca, încă mai purtau urmele cernelii folosite pentru tatuare.

Colonialismul și tatuajele

Istoricul specializat în tatuaje, Steve Gilbert, explică despre cuvântul tatuaj că este în sine o combinație a două cuvinte, tatau și tatu, folosite pentru a descrie aceste practici în insulele Marquesas şi Samoa. Marinarii care au explorat aceste insule polineziene au combinat aceste cuvinte pe măsură ce poveștile acestor practici s-au răspândit.

Întrebarea este, dacă tatuajele au existat în Europa și America de Nord încă din Antichitate, de ce culturile vestice au combinat aceste cuvinte în loc să se folosească de cuvintele care deja existau?

Așa cum am descoperit prin cercetările mele, undeva în jurul anilor 1400 tatuajele au devenit o modalitate ușoară de a demarca coloniștii europeni de cei pe care îi colonizau, despre care se credea că sunt” necivilizați”.

Tatuarea era practicată în Europa și America de Nord, dar aceste practici erau considerate o formă „subterană” de artă în timpul de glorie al colonialismului.

Aceasta s-a datorat, în mare parte, tentativelor de ”creștinare” a unor părți din Europa prin purificarea satelor și orașelor de ”păgâni” și nonconformiști, dar și de practicile considerate nereligioase – ca tatuarea. Pe măsură ce bisericile catolice și-au extins influența prin misionari și campanii de asimilare începute în 391 d.Hr., tatuajele au fost declarate ca fiind necreștine.

Diferiți de noi

Pe măsură ce coloniștii vestici înaintau în locuri precum Africa, insulele din Pacific și America de Nord sau de Sud, în timpul anilor 1400 și 1500, aceștia au găsit grupuri întregi de indigeni care erau tatuați.

Acești indivizi tatuați erau văzuți ca ”băștinași neîmblânziți” care aveau nevoie de bunătatea europenilor cu ”frica lui Dumnezeu” pentru a deveni umani. Indivizii aceștia au fost luați din regiunile lor natale pentru a fi perindați prin Europa pentru profit.

Un grup indigen tatuat, compus din mamă și fiu, răpit de asupritori în anii 1600 dintr-o locație necunoscută din Canada, a fost un exemplu al victimelor asupririi europene. Pe un afiș al vremii se putea citi: „Să-i mulțumim Bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea sa, pentru că ni s-a arătat prin Cuvântul Său, pentru că nu ne-a lăsat să fim ca acești sălbatici mâncători de oameni”.

Oamenii plăteau pentru a se holba la acești indivizi, îmbogățindu-i pe proprietarii de sclavi și reiterând necesitatea expansiunii europene cu orice preț.

Răpirea unor astfel din indivizi tatuați a avut efecte distructive asupra culturilor locale, dat fiind faptul că cei care erau purtătorii acestei arte erau cel mai adesea conducătorii sau liderii religioși.

Trebuie menționat faptul că majoritatea prizonierilor nu trăiau mai mult de câteva luni de la sosirea în Europa, fiind răpuși de boli necunoscute lor sau murind de foame.

Narativul ”sălbaticilor tatuaţi” a căpătat noi valențe în momentul în care acești oameni au început să fie expuși în cadrul spectacolelor de carnaval sau a circurilor.

Aceste reprezentaţii au legat tatuajele de sălbăticie şi au inventat povești tragice. Se afirma că acești oameni au fost atacați și tatuați cu forța de oameni marginalizați, precum indigenii americani.

Un astfel de interpret a fost Nora Hildebrandt. Nora lansase povestea că fusese capturată de acești indigeni americani care o tatuaseră forțat. Aceasta era o poveste gogonată, pentru că în realitate partenerul acesteia de o viață, Martin Hildebrandt, fusese cel care o tatuase.

Povestea lui Nora era cu atât mai confuză cu cât tatuajele ei reprezentau simboluri americane, patriotice, precum steagul american.

Vocea colonialiștilor reverberează până în prezent. Tatuajele sunt oarecum stigmatizate în societatea vestică. Cel mai adesea sunt catalogate ca ”alegeri proaste” sau ”mizerii”. În unele studii din 2014 se discută despre continuarea acestei stigmatizări.

Eu consider tatuajele ca fiind o artă și o formă de comunicare a identității. Ca răspuns la întrebarea ”De unde vin tatuajele?” aș susține că acestea provin de la fiecare în parte, indiferent de ceea ce coloniștii timpurii și-ar fi dorit ca noi să credem.

Traducere de Vlad Constantin VOINEA după Tattoos have a long history going back to the ancient world – and also to colonialism