Începuturile audiției stereofonice

Atunci când auzim cuvântul „stereo” s-ar putea să ne gândim, pur și simplu, la un sistem audio, dar stereo este o tehnologie specifică, cum ar fi streaming-ul video. Această tehnologie a apărut cu mai bine de 60 de ani în urmă.

De fiecare dată când a apărut o nouă tehnologie, indiferent că este vorba de Bluetooth, televiziunea de înaltă definiție sau Wi-Fi, aceasta a trebuit explicată și promovată unor clienți care erau mulțumiți de produsele pe care le utilizau, bazate pe o tehnologie mai veche.

În cazul audiţiei stereofonice s-a întâmplat acelaşi lucru. Stereofonia a fost promovată unor consumatori sceptici. Pentru aceasta a fost necesară atragerea atenției publicului fascinat de tehnologia audio spaţială cu ajutorul unor albume demonstrative stereo şi o grafică modernă.

Companiile de discuri au lansat albume demonstrative stereo care au arătat cum sursa sonoră se poate deplasa de la stânga la dreapta creând senzația de mișcare. Credit: Janet Borgerson și Jonathan Schroeder.

Apariția sunetului „Hi-Fi”

În anul 1877, Thomas Edison a introdus fonograful, primul aparat care putea reproduce sunetul înregistrat. Edison a folosit cilindri de ceară pentru a capta sunetul și astfel discurile înregistrate au devenit populare la începutul secolului al XX-lea.

Până în anii 1950, sistemele audio „mono” sau cu un canal au devenit prezente în cele mai multe locuințe din SUA. Într-un sistem audio mono toate sunetele și instrumentele sunt amestecate împreună și redate printr-un singur difuzor.

Sunetul stereo a reprezentat un progres important în reproducerea sunetului. Stereofonia a introdus două canale de sunet, sursele de sunet (instrumente și voce) au fost separate, iar experiența de ascultare s-a schimbat.

Inginerii audio au încercat să îmbunătățească calitatea sunetului înregistrat pentru a obține înregistrări „de înaltă fidelitate” care reproduc mai fidel sunetul live. Tehnologia stereo a înregistrat sunetul și l-a redat într-un mod care reproduce mult mai fidel modalitatea cum oamenii percep sunetele din jurul lor.

Inginerul britanic Alan Dower Blumlein a pus bazele înregistrării audio pe două canale în anii 1930. Cu toate acestea, abia în anii 1950 tehnologia stereo a fost încorporată în cinematografe, radiouri și televizoare.

Prin utilizarea tehnologiei stereo sunetul unor instrumente este redat de difuzorul din stânga ascultătorului, iar sunetul altor instrumente de difuzorul din dreapta ascultătorului, similar modului cum sunt amplasate instrumentele dintr-o orchestră de concert.

De asemenea, s-a reușit transferul unui anumit sunet de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, ceea ce a creat o senzație de mișcare a sursei sonore.

O imagine care prezintă ascultătorilor modul cum funcționează tehnologia stereo. Credit: Janet Borgerson și Jonathan Schroeder.

Demonstrația „stereo”

Stereofonia a fost promovată susținut drept cea mai recentă evoluție tehnologică care oferă o reproducere sofisticată a sunetului pentru toată lumea.

Cele mai importante companii ale epocii au început să promoveze sunetul stereo. Astfel, companii precum Columbia, Mercury și RCA, care au vândut atât sisteme audio stereo, cât și înregistrări stereo, au urmărit convingerea consumatorilor cu privire la calitățile superioare ale sunetului stereo care merită investiții suplimentare.

O provocare cheie pentru vânzarea noilor sisteme audio stereo a fost mulțumirea consumatorilor cu privire la sistemele audio mono pe care deja le dețineau. În fond adoptarea tehnologiei stereo a însemnat cumpărarea unui nou sistem de redare a înregistrarilor stereo, difuzoare și un amplificator stereo.

A fost nevoie de ceva special pentru a le arăta oamenilor că această nouă tehnologie merită investiția. A apărut astfel demonstrația „stereo”, un amestec de videoclipuri, anunțuri tipărite și înregistrări concepute pentru a prezenta noua tehnologie și sunetul său vibrant.

Firmele de înregistrări erau convinse că publicul trebuie să intre în contact și să cunoască noua tehnologie.

Înregistrările demonstrative stereo au scos în evidență calitățile inovatoare ale unui sistem stereo prin intermediul unor proceduri pentru „echilibrarea semnalelor audio” sau „verificarea difuzoarelor”. Acestea includeau adeseori note instructive detaliate.

Astfel, cumpărătorii curioși au auzit cum trenurile se deplasează de la stânga la dreapta, sunetul avioanelor de război sau vocile energice ale copiilor aflați în apropierea locurilor de joacă.

Capitol Records a lansat „The Stereo Disc” (Discul stereo) care a prezentat sunete ambientale, cum ar fi „Bowling Alley” și „Revelion in Times Square” pentru ca prin intermediul sunetului stereo ascultătorii să simtă acțiunea de la anumite evenimente.

Un exemplu deosebit de distractiv al demonstratiei stereo il reprezintă albumul „Sounds in Space” produs de RCA Victor. Acest album clasic a apărut la un an după lansarea cu succes a satelitului Sputnik din anul 1957 și el a evidențiat interesul crescând al americanilor pentru cursa spațială dintre cele două superputeri de la acea vreme.

Albumul demonstrativ „Sounds in Space” produs de RCA Victor. Credit: Janet Borgerson și Jonathan Schroeder.

Înregistrarea începe cu „Epoca spațială a sosit, iar RCA Victor vă aduce sunete din spațiu”. Comentariul carismatic al naratorului Ken Nordine explică sunetul stereofonic în timp ce vocea lui se „mișcă” de la un difuzor la altul.

Companiile de discuri au lansat, de asemenea, înregistrări spectaculoase de muzică clasică.

Auditiile la domiciliu au început să reproducă experiența muzicală din sălile de concerte, sunetul stereo amplificând ariile operelor lui Wagner sau tirurile cu tunuri din Uvertura 1812 a lui Ceaikovski.

În prezent operele orchestrale din epoca stereo timpurie, cum ar fi albumele „Living Stereo” produse de RCA Victor cu ajutorul Orchestrei Simfonice din Chicago, sunt considerate unele dintre cele mai bune înregistrări.

Promovarea grafică a sunetului stereo

Înregistrările demonstrative stereo au fost însotite și de un design grafic atractiv, modern, precum și de titluri sugestive precum „Stereorama”, „360 Sound” sau „Sound in the Round”.

Coperta unui album stereo demonstrativ Epic Records. Credit: Janet Borgerson și Jonathan Schroeder.

Toate aceste elemente atrăgătoare de design au devenit o parte importantă a identității vizuale a companiilor de discuri. Acestea au urmărit atragerea atenției clienților asupra sunetului stereo.

Până la sfârșitul anilor 1960 înregistrarile stereo au devenit standard, astfel încât indicațiile „stereo” sau „sunet 360” nu au mai fost necesare. Cumpărătorii știau că discul ales era înregistrat stereo.

Astăzi, ascultătorii se pot bucura de mai multe canale audio printr-un sunet surround, dar stereo rămâne un element de bază al reproducerii sunetului.

Pe măsură ce vinilul s-a bucurat de o revenire surprinzătoare în ultima vreme, înregistrările demonstrative stereo de la mijlocul secolului trecut se bucură de o nouă viață ca referințe retro către o epocă de aur a audiției stereofonice și a unui design grafic modern.

Traducere și adaptare după How stereo was first sold to a skeptical public