Extincţia în masă din Triasic poate oferi indicii despre cum sunt afectate oceanele de schimbările climatice

În urma extincției în masă de la sfârșitul Triasicului au dispărut mai mult de jumătate dintre speciile de organisme care trăiau pe uscat și în oceane. Suntem abia la început în ceea ce priveşte înţelegerea modului cum s-a schimbat chimia oceanelor în această perioadă din istoria Pământului, cât și în perioada de încălzire globală care a urmat.

Extincția în masă de la sfârșitul Triasicului a marcat trecerea de la Triasic la Jurasic și apariţia marilor dinozauri erbivori, cum ar fi Diplodocus. În urma extincției, unele specii larg răspândite anterior au fost eliminate din nișele lor ecologice, ceea ce le-a permis dinozaurilor să ocupe ulterior, cu uşurinţă, acele nișe ecologice. Jurasicul a durat 55 de milioane de ani până la începutul perioadei Cretacic.

Tyrannosaurus RexExtincția în masă de la sfârșitul Triasicului, o veste bună pentru dinozauri. Credit: Esparta Palma/flickr, CC BY

Extincţia în masă din Triasic a produs, de asemenea, efecte profunde asupra ecosistemelor oceanice. Studiile anterioare au asociat extincţia cu încălzirea globală rapidă și schimbările din chimia oceanelor ce au fost cauzate de erupțiile vulcanice masive care au eliberat mari cantități de gaze cu efect de seră în atmosferă.

Una dintre întrebările fără răspuns este cea privitoare la modul în care încălzirea globală a modificat chimia oceanelor. Unele studii prezintă o imagine a schimbărilor de mediu pe uscat și în mările puțin adânci din zonele de coastă, până în prezent existând puţine informaţii cu privire la condițiile din ecosistemele din zonele oceanice deschise, cunoscute sub numele de zone pelagice.

Noi ne-am hotărât să cercetăm această problemă nerezolvată deoarece condiţiile din aceste zone reflectă mai bine condițiile globale, în comparație cu zonele de coastă, puțin adânci. Regiunile oceanice deschise nu sunt influenţate de schimbările climatice minore cu care se confruntă alte zone oceanice, cum ar fi regiunile din apropierea țărmurilor.

Oceane toxice

Am extras și analizat molecule organice fosilizate din sedimentele depuse pe fundul a ceea ce a fost odată Oceanul Panthalassa. Acestea sunt cunoscute sub numele de biomarkeri și sunt rămășițe ale unor organisme marine microscopice. Oceanul Panthalassa înconjura în trecut supercontinentul Pangeea. Sedimentele provin din largul coastelor provinciei Columbia Britanică din Canada.

Tipurile de biomarkeri semnifică prezența anumitor grupuri de organisme și ele ne permit să urmărim abundența acestora în oceanele din Triasic. Rezultatele noastre arată că, într-un interval de 600.000 de ani după extincţia în masă de la sfârșitul Triasicului, apa aflată aproape de suprafața oceanului a devenit lipsită de oxigen și a fost practic otrăvită de hidrogenul sulfurat produs de bacteriile anaerobe, acesta fiind extrem de toxic pentru cele mai multe forme de viață. Epuizarea oxigenului și prezenţa hidrogenului sulfurat a perturbat funcţionarea ecosistemelor marine.

Indicii pentru viitor

Aceste rezultate sunt similare cu cele ale unui alt eveniment major din înregistrările geologice, care a fost, de asemenea, cauzat de emisia de gaze cu efect de seră: extincția de la sfârşitul Permianului, cea mai mare extincție în masă cunoscută de pe Pământ.

Descoperirile noastre cu privire la extincția în masă de la sfârșitul Triasicului au o importanţă deosebită pentru perioada actuală, deoarece, în prezent, ne confruntăm cu o creștere rapidă a concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă (bioxid de carbon-CO2). Deși Pământul era foarte diferit în Triasic din cauza inexistenţei calotelor polare și a unor concentrații inițiale mai mari de CO2, emisiile de CO2 datorate erupţiilor vulcanice, urmate de extincția în masă, sunt similare cu cele cu care ne confruntăm în prezent prin arderea combustibililor fosili.

Consecințele creșterii rapide a concentraţiilor de CO2 în atmosferă pot fi similare: acidifierea oceanelor, epuizarea oxigenului din oceane, otrăvirea apelor cu hidrogen sulfurat, etc

În acest fel studiile cu privire la extincțiile în masă din trecutul Pământului, cum ar fi cea de la sfârșitul Triasicului, ne informează cu privire la posibilele consecințe ale concentraţiilor ridicate de CO2 în atmosferă.

Traducere după Triassic mass extinction may give clues on how oceans will be affected by climate change

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.