Atunci când eram copii aveam impresia că vacanța de vară durează o veşnicie, iar aşteptarea Crăciunului parcă dura o eternitate. Pe măsură ce înaintăm în vârstă avem însă senzația că timpul se scurge cu o viteză tot mai mare.

Percepția timpului

Percepția timpului. Credit: Shutterstock

Această aparentă creştere a vitezei cu care se scurge timpul nu se datorează faptului că adulţii au o viaţă plină de griji şi responsabilităţi. Chiar dacă cauza nu este încă pe deplin cunoscută, cercetătorii au arătat că pe măsură ce înaintăm în vârstă percepem o trecere mai rapidă a timpului, care ne face să ne simţim mult mai ocupaţi, să ne grăbim și să avem impresia că timpul pe care îl avem la dispoziţie nu ne mai ajunge.

Există mai multe teorii care încearcă să explice acest lucru.

O teorie sugerează că percepţia diferită asupra scurgerii timpului se datorează ceasului nostru biologic, care funcţionează diferit în funcţie de vârsta pe care o avem. Încetinirea metabolismului pe măsură ce îmbătrânim determină încetinirea bătăilor inimii și a respirației.

Ceasul biologic al copiilor bate mai repede, ceea ce înseamnă că într-o anumită perioadă de timp aceştia simt un număr mai mare de bătăi ale inimii şi un număr mai mare de respiraţii. Din acest motiv, copiii au impresia că a trecut o perioadă mai lungă de timp decât în realitate.

O altă teorie sugerează că oamenii percep trecerea timpului în funcţie de cantitatea de informații noi pe care o primesc. Deoarece creierul are nevoie de mai mult timp pentru a procesa noile informații, avem impresia că a trecut o perioadă mai lungă de timp decât în realitate. Astfel s-ar putea explica senzaţia de mişcare cu încetinitorul (în engleză slow motion perception) care a fost adeseori resimţită de oameni în momentele premergătoare unui accident. Circumstanțele necunoscute presupun o cantitate mai mare de informații noi care sunt procesate de creier.

De fapt, este foarte posibil ca atunci când ne confruntăm cu situații noi creierul să înregistreze evenimentele mai detaliat decât în mod obişnuit, astfel încât amintirea acestora se poate desfăşura mai lent decât evenimentul în sine. Acest lucru a fost dovedit experimental în cazul unor persoane care au fost testate în condiţii de cădere liberă.

Dar cum se poate explica senzaţia de trecere mai rapidă a timpului odată cu înaintarea în vârstă?

Există o teorie care sugerează că pe măsură ce îmbătrânim devenim tot mai familiari cu împrejurimile noastre şi, în consecinţă, nu mai observăm detaliile caselor și locurilor noastre de muncă. Cu toate acestea, lumea este pentru copii un loc adeseori nefamiliar, plin de lucruri şi evenimente noi. Din acest motiv un copil este mult mai ocupat cu înţelegerea mediului înconjurător şi creierul acestuia consumă mai multă energie în acest scop. Teoria sugerează că din această cauză copiii au impresia că timpul se scurge mai lent în comparaţie cu adulții care ajung să trăiască o viaţă plină de rutină.

Copiii percep diferit scurgerea timpului față de adulțiCopiii percep diferit scurgerea timpului faţă de adulţi. Credit: Shutterstock

În consecinţă, cu cât devenim mai obişnuiţi cu experiențele de zi cu zi timpul pare să treacă mai repede și, în general, această impresie se amplifică odată cu vârsta.

Teoria de mai sus se bazează pe un mecanism biochimic prin care se eliberează un neurotransmițător, denumit dopamină, care are influenţă asupra percepției unor stimuli noi şi asupra scurgerii timpului. După vârsta de 20 de ani nivelul de dopamină din creier se micşorează ceea ce provoacă senzaţia că timpul trece tot mai repede.

Niciuna dintre aceste teorii nu furnizează însă o descriere matematică a creşterii vitezei cu care avem impresia că se scurge timpul.

Reducerea aparentă a unei perioade de timp odată cu înaintarea în vârstă sugerează o „scară logaritmică” a timpului. Scările logaritmice sunt folosite în locul scărilor tradiționale liniare atunci când se măsoară cutremurele sau sunetele.

Pe scara logaritmică Richter pentru cutremure, la o creștere de magnitudine de la 10 la 11 nu corespunde o creștere a deplasării solului de 10%, așa cum ar fi cazul într-o scară liniară. Pentru fiecare creștere de magnitudine pe scara Richter rezultă o creștere de zece ori mai mare a amplitudinii undelor seismice sau a deplasării solului.

Măsurarea cutremurelor pe scara logaritmicăMăsurarea cutremurelor pe scara logaritmică. Credit: wikicommons, CC BY-SA

Dar de ce percepția noastră asupra scurgerii timpului ar urma o scară logaritmică? Ideea este că noi percepem o anumită perioadă de timp în raport cu vârsta pe care o avem. Pentru un copil de doi ani, un an reprezintă jumătate din vârsta acestuia, acesta fiind motivul pentru care aveam impresia, atunci când eram copii, că trecea o perioadă atât de lungă de timp până la următoarea noastră zi de naştere.

Pentru un copil de 10 ani un an reprezintă doar 10% din vârsta acestuia, iar pentru o persoană de 20 de ani un an reprezintă doar 5% din vârsta acesteia. Din acest punct de vedere nu este surprinzător faptul că timpul pare să se scurgă tot mai repede pe măsură ce înaintăm în vârstă.

De obicei ne gândim la viața noastră în termen de zeci de ani, vârsta de 20 de ani, vârsta de 30 de ani și așa mai departe, ceea ce sugerează că percepem perioade egale de timp. Cu toate acestea, pe scara logaritmică, percepem perioade diferite de timp. Conform acestei teorii, intervalul de timp dintre următoarele vârste va fi perceput la fel: de la 5 la 10 ani,  de la 10 la 20 de ani, de la 20 la 40 de ani și de la 40 la 80 de ani.

Nu doresc să închei într-o notă deprimantă, dar perioada de 5 ani dintre vârsta de 5 ani și cea de 10 ani ar putea fi percepută la fel de lungă ca perioada de timp cuprinsă între vârsta de 40 de ani și cea de 80 de ani.

În concluzie, timpul zboară, indiferent dacă ne convine sau nu. Și acesta trece mai repede și mai repede cu fiecare zi din viaţa noastră.

Traducere şi adaptare după Why time seems to go by more quickly as we get older