Tehnologie

Cum putem supravieţui unui accident aviatic?

Bilanţul accidentului aviatic din Columbia, în care a fost implicată o aeronavă care transporta şi membrii unei echipe de fotbal din Brazilia, este de 71 de morţi şi doar 6 supraviețuitori. Chiar dacă ancheta privind identificarea cauzelor prăbuşirii aeronavei va dura ceva timp, faptul că în acest caz au existat supravieţuitori ne face să sperăm că ancheta va evidenţia şi modalităţile prin care se poate supravieţui unor astfel de catastrofe aeriene.

Accident aviatic

Resturile aeronavei British Aerospace 146 care s-a prăbușit în Columbia. Credit: Juan Antonio S/EPA

Accidentele aviatice, în special cele în care sunt implicate avioane cu reacție, sunt tot mai rare. Conform International Air Transport Association, în anul 2015 s-a produs un singur accident la 3,1 milioane de zboruri, ceea ce este o realizare spectaculoasă pentru industria aviatică.

Accidentele aviatice în care există supravieţuitori ne pot ajuta să înţelegem care sunt factorii care influențează șansele de supravieţuire ale pasagerilor.

Primul factor de care trebuie să ţinem cont în această analiză se referă la gravitatea accidentului. Din păcate, există accidente aviatice în care şansele reale de supravieţuire ale pasagerilor sunt foarte mici, cum ar fi cele în care aeronava este scăpată de sub control sau atunci când impactul acesteia cu solul se produce la o viteză mare.

În cazul aeronavei Air France, care s-a prăbușit în Oceanul Atlantic în anul 2009, putem vorbi despre o „pierdere a controlului aeronavei în timpul zborului”, un accident în urma căruia nimeni nu ar fi putut supraviețui din cauza impactului puternic al aeronavei cu apele oceanului. În schimb, pierderea tuturor sistemelor hidraulice de la bordul aeronavei DC10, aparţinând companiei United Airlines, în anul 1989, a provocat pierderea controlului asupra aeronavei şi numai datorită acțiunilor eroice ale echipajului, care a reuşit să piloteze avionul folosindu-se doar de forța de tracțiune a motoarelor, au supravieţuit 185 de pasageri din totalul de 296 de pasageri de la bordul aeronavei.

Accidentele care se produc în faza de croazieră a zborului se numără printre cele în care pasagerii au puţine şanse de supravieţuire. Astfel de incidente se produc fără ca echipajul să fie conștient că se confruntă cu o problemă, astfel încât accidentul apare la o viteză mare și fără ca membrii echipajului şi pasagerii să fie pregătiţi pentru un accident. În aceste cazuri, numărul supraviețuitorilor este foarte mic și cauzele supraviețuirii unora dintre aceştia pot fi aleatorii.

Aşa s-a întâmplat în anul 1985, atunci când o aeronavă Boeing 747 aparţinând companiei JAL (Japan Airlines) a lovit coasta unui munte după ce coada aeronavei s-a desprins de corpul avionului. Atunci s-au înregistrat doar 4 supraviețuitori, în accident pierzându-şi viaţa 520 de persoane.

Cea mai apropiată ieșire din avionTrebuie să ştim unde se află cea mai apropiată ieșire din avion.

European Transport Safety Council estimează că în 90% dintre accidentele de avion pot exista supravieţuitori. Acest lucru se datorează progreselor privind proiectarea şi construcţia aeronavelor, cât şi pregătirii echipajului.

Materialele utilizate în prezent sunt mai puțin inflamabile, scaunele pot rezista unor forțe de impact mai mari, iar căile de evacuare ale aeronavelor sunt mai clar marcate. Sistemele de stingere a incendiilor sunt mai eficiente și spațiul din jurul ieșirilor este mai bine conceput pentru a permite evacuarea rapidă a pasagerilor.

Toate aceste îmbunătăţiri s-au bazat pe investigarea unor accidente anterioare, precum și pe acțiunile autorităților de reglementare a siguranței aeriene și a producătorilor de aeronave în vederea îmbunătăţirii standardelor în vigoare.

Cu toate acestea, mai există numeroşi alţi factori care influenţează şansele de supravieţuire în cazul unui accident aviatic. S-a constatat că în cazul incidentelor aviatice în care o problemă a fost identificată în prealabil, utilizarea de către pasageri a centurilor de siguranță şi adoptarea unei poziții adecvate pot creşte şansele acestora de supraviețuire. De asemenea, pasagerii care ascultă şi aplică măsurile de siguranță prezentate de membrii echipajului și care identifică unde se află cea mai apropiată ieșire de ei, numărând de exemplu numărul rândurilor de scaune din fața sau din spatele lor, au mai multe şanse să iasă din aeronavă atunci când aceasta este cuprinsă de flăcări sau s-a umplut cu fum.

Pasagerii aflaţi mai aproape de ieşirile din avion au, în general, şanse mai mari de supravieţuire în caz de accident, dar aceştia trebuie să fie gata să acționeze rapid pentru a evita să fie striviţi de ceilalți pasageri care încearcă să ajungă la o ieșire.

Există şi factori externi de care depind şansele de supravieţuire ale pasagerilor. În prezent există reguli stricte de planificare a accesului în jurul aeroporturilor pentru a se elimina obstacolele nedorite și a se asigura accesul facil al pompierilor la aeroport, astfel încât aceştia să poată ajunge în orice parte a unui aerodrom într-un interval de trei minute de la producerea unui accident.

Mai presus de toate, pasagerii trebuie să fie vigilenți. Potrivit companiei Boeing, între anii 2006 și 2015, 66% din accidentele de avion mortale s-au produs la sol, în timpul decolării sau în timpul aterizării.

Se recomandă să purtăm o îmbrăcăminte comodă în timpul zborului şi să ascultăm cu atenţie informaţiile primite din partea membrilor echipajului. Astfel vom fi răsplătiţi cu servicii mai bune, iar dacă ceva nu merge bine s-ar putea ca aceste recomandări să ne salveze viața.

Traducere şi adaptare după Colombia plane crash: how can people survive deadly air disasters?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *