Computer

Cine a inventat jocurile video?

Unora le place să se joace. Daţi-le o minge, un pix sau un morman de frunze și vor găsi o modalitate să se joace cu ele. De fapt, sunt mulţi cei care adoră să se joace, astfel încât aproape de fiecare dată când cineva inventează ceva nou, oamenii găsesc o modalitate de a se juca cu acel lucru.

Christopher Strachey nu a inventat computerul modern. Nici măcar nu a văzut vreun computer până în 1951, la câțiva ani după apariţia acestuia. El a fost însă prieten cu Alan Turing, care a fost unul dintre inventatorii computerelor moderne, în facultate, în Anglia.

Atunci când Strachey a auzit de noul computer Mark I, instalat la Universitatea din Manchester, i-a cerut lui Turing o copie a manualului de programare. A studiat manualul, apoi a avut șansa să scrie un program pentru computer.

Munca lui i-a impresionat pe cei din universitate, astfel încât a primit acces la computer ori de câte ori avea timp liber de la locul de muncă, ca profesor.

Mark 1 Primul computer

Mark I este considerat primul computer, deoarece putea stoca programe scrise pentru el. Credit: Anders Sandberg/Flickr, CC BY

Strachey a lucrat în timpul liber la un program de joc de dame remarcabil de complicat pentru vremea respectivă. A afişat tabla de joc pe un ecran sub forma unui tub catodic. Jucătorii îşi notau mișcările pe un teletype, o mașină de scris conectată electronic la un computer, care imprima mișcările pe hârtie și le trimitea la computer.

Computerul analiza diferitele mișcări și contramișcări posibile, atât pentru a alege ce ar trebui să facă în continuare, cât și pentru a se amuza pe seama jucătorilor în cazul unor alegeri neinspirate.

Primul joc video

Primul joc video a fost o versiune digitală a jocului de dame. Credit: Wikimedia Commons

În cartea mea “How Pac-Man Eats” (n.t. Cum mănâncă Pac-Man) am numit acest joc „MUC Draughts” pentru că Strachey nu i-a dat niciodată un nume. MUC înseamnă Manchester University Computer și „draughts” este numele britanic pentru jocul de dame.

Cred că acesta a fost primul joc video.

În acea perioadă au fost mulţi pasionaţi de jocuri, astfel încât altcineva ar fi putut crea primul joc video. Cam în aceeași perioadă în care Strachey a realizat MUC Draughts, A.S. (Sandy) Douglas a creat un joc de tic-tac-toe, care era afișat tot pe un tub catodic, pentru computerul EDSAC al Universității din Cambridge.

Versiunile video ale unor jocuri de societate sunt încă populare, dar de obicei ele nu sunt primul lucru la care ne gândim atunci când ne referim la „jocuri video”.

În general, printr-un joc video oamenii se gândesc la afişarea video a unui spațiu simulat, cu una sau mai multe caracteristici pe care jucătorul le poate controla în acel spațiu, precum în The Legend of Zelda: Breath of the Wild sau Civilization.

Următorul pas important (despre care știu) către astfel de jocuri s-a numit Tennis for Two, deși nu avea un nume când a fost creat. William Higinbotham, Robert V. Dvorak și David Potter l-au creat ca o demonstrație pentru ziua vizitatorilor din 1958 la Brookhaven National Laboratory din Upton, New York.

Ei au folosit un computer analog de modă veche pentru a crea o vedere laterală a unui teren de tenis, arătând terenul, o plasă și o minge care ar zbura peste fileu. După ziua vizitatorilor, computerul a fost demontat.

Spacewar (Războiul spațial) a fost un alt proiect demonstrativ, lansat în 1962 de un grup de ingineri MIT care îi includea pe Steve „Slug” Russell, Peter Samson, Dan Edwards și Martin Graetz. Acest joc a acaparat lumea calculatoarelor.

Revista Rolling Stone a sponsorizat chiar și „Spacewar! Olympics” din 1972, într-un moment în care majoritatea oamenilor nu văzuseră niciodată un computer.

Spacewar a fost primul joc video care a atras atenția publicului.

Spacewar a fost primul joc video care avea toate caractristicile pe care oamenii de astăzi se așteaptă, în mod obișnuit, să le găsească la un joc video. Avea un spațiu simulat, cu obiecte în mișcare. În acest caz era spațiul cosmic, cu un fundal de stele și o stea centrală care exercita o atracţie gravitaționala. Erau elemente pe care jucătorii le controlau în acel spațiu, în special două nave spațiale aflate în luptă.

De asemenea, nu lipseau efectele vizuale, cum ar fi focul care ieşea din spatele navelor ori de câte ori jucătorii foloseau propulsoarele de la bordul navelor pentru a se deplasa.

Jocurile video pentru uz casnic au apărut, pentru prima dată, în 1972, odată cu lansarea consolei de jocuri Magnavox Odyssey.

Ralph Baer, ​​Bob Tremblay, Bob Solomon, Bill Rush și alți ingineri de la Sanders Associates au încercat să găsească o modalitate prin care jocurile video să utilizeze televizoarele de acasă. Astfel le-a venit ideea ca o minge să fie lovită înainte și înapoi într-un ping-pong electronic, acesta fiind precursorul Pong-ului, un joc care a devenit extrem de popular.

De atunci popularitatea jocurilor video a crescut la nivel mondial, fiind susţinută de pasiunea oamenilor de a se juca şi de creativitatea producătorilor.

Traducere după Who invented video games?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *