Computer

Arhiva Arctică a Lumii: păstrarea software-ului din prezent pentru un viitor necunoscut

Într-un arhipelag arctic izolat din Norvegia, Svalbard, există un buncăr (Global Seed Vault) special conceput pentru a fi cea mai invulnerabilă bancă de semințe din lume. Acesta conţine peste 1 milion de mostre de semințe.

Svalbard nu protejează doar semințe. Pe același munte îndepărtat, într-o mină de cărbune abandonată, a fost creată şi Arhiva Lumii Arctice (Arctic World Archive), care păstrează datele lumii de astăzi pentru un viitor incert.

Compania GitHub, care administrează cel mai mare volum de cod open source din lume, şi-a mutat cu succes, din luna februarie a acestui an, toate depozitele sale active de coduri publice în Arhiva Lumii Arctice, ca parte a eforturilor continue ale companiei de a crea Codul Arctic GitHub.

„Misiunea noastră este să păstrăm software-ul open source pentru generațiile viitoare, stocând codul într-o arhivă creată să reziste până la o mie de ani”, a explicat Julia Metcalf, directorul programelor strategice GitHub, pe blogul companiei.

Proiectul, care a fost anunțat pentru prima dată în cursul anului trecut, a înregistrat deja o livrare către Svalbard la sfârșitul anului 2019 constând din 6.000 dintre cele mai semnificative depozite ale platformei de cod open source.

Noua livrare, care a fost efectuată cu mare atenție în timpul măsurilor de izolare provocate de pandemia de COVID-19, constă din 21 TB de date pe 186 tamburi de film (piqlFilm) pentru arhivare digitală.

piqlFilm pentru arhivare digitală

piqlFilm pentru arhivare digitală. Credit: GitHub

Acest suport fizic de stocare, care a fost proiectat să dureze 500 de ani dar care ar trebui să dureze de două ori mai mult, este acum depozitat la 250 de metri adâncime, într-un container cu pereți de oțel, în interiorul unei camere sigilate din Arctic World Archive.

Filmul, compus din halogenuri de argint pe poliester, arată ca o imprimare miniaturizată de coduri QR. Fiecare cadru conţine aproximativ 8,8 milioane de pixeli microscopici, iar pe fiecare tambur rulează aproape 1 kilometru de film, dat fiind volumul datelor stocate.

Cadru piqlFilm asemănător codurilor QR

Cadru piqlFilm asemănător codurilor QR. Credit:GitHub/YouTube

„Acest mediu de stocare poate rezista la expuneri electromagnetice extreme și a fost supus unor teste de longevitate și accesibilitate”, susține compania GitHub.

Se speră că această durată extinsă de viață a mediului de stocare a datelor, în combinație cu o bună izolare naturală a arhivei și o protecţie specială a datelor, va oferi software-ului open source cea mai bună șansă de a rezista până într-un viitor îndepărtat când ar putea fi utilizat de generațiile viitoare de oameni.

„Este ușor să ne imaginăm un viitor în care software-ul de astăzi poate fi considerat irelevant și, probabil, uitat de multă vreme, dar aceasta până când apare o nevoie neașteptată de utilizare a acestuia.

Ca orice copie de rezervă, programul de arhivare GitHub este, de asemenea, destinat pentru un viitor incert în prezent”, se explică pe site-ul GitHub Archive.

În acea perspectivă necunoscută, este greu de știut exact ce vor face oamenii din viitor cu conținutul codat al arhivei sau cum ar putea să-l acceseze și folosi.

Din acest motiv, în buncărul arhivei va exista, de asemenea, un tambur, denumit Tech Tree, care poate să fie citit de oameni şi în care se explică istoria tehnică și contextul cultural al conținutului arhivei.

Tech Tree le va permite oamenilor din viitor să înţeleagă codul sursă din secolul XXI, scopul pentru care au fost create toate aceste programe și ce fel de tehnologie utilizează.

„Tech Tree va include, de asemenea, explicaţii cu privire la bazele tehnologice care au permis crearea acestui software: microprocesoare, rețele de calculatoare, dispozitive electronice, semiconductori și chiar tehnologii preindustriale.

Acest lucru le va permite moștenitorilor arhivei să înțeleagă mai bine lumea de astăzi și tehnologiile sale și chiar îi poate ajuta să recreeze calculatoarele pentru a utiliza software-ul arhivat”, explică Metcalf pe site-ul GitHub Archive.

Sursă: Science Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *