Potrivit unei declarații a Departamentului Apărării al SUA, oamenii vor decide întotdeauna dacă roboții înarmați pot trage cu o armă. Această clarificarea lor vine pe fondul temerilor legate de un nou sistem avansat de ochire destinat vehiculelor de luptă, cunoscut sub numele de ATLAS, care va utiliza inteligența artificială pentru controlul tragerii.

Deşi în prezent “roboții ucigași” stârnesc neliniştea publicului larg, trebuie să ştiţi că acest concept nu este nou. Se pot aminti aici roboţii SWORDS (Special Weapons Observation Reconnaissance Detection Systems) care au fost folosiţi încă din anul 2007 în războiul din Irak.

Roboții militari înseamnă însă mult mai mult. Acest lucru este o consecinţă a faptului că prin cuvântul “robot” se înţelege, în general, orice tehnologie care implică un element “autonom” cu ajutorul căruia sunt îndeplinite anumite sarcini fără o intervenție umană directă.

Robotul de luptă SWORD

Robotul de luptă SWORD

Tehnologia autonomă există de mult timp. În timpul celui de-al doilea război mondial detectorul de proximitate pentru proiectilele artileriei antiaeriene a fost dezvoltat pentru ca acestea să explodeze la o distanță predeterminată față de țintă. Acest lucru a făcut ca proiectilele să fie mult mai eficiente și, în unele cazuri, a condus la eliminarea deciziei umane.

În consecinţă, întrebarea nu este dacă ar trebui să folosim arme autonome în luptă, deoarece le folosim deja sub diferite forme. Mai degrabă ar trebui să ne concentrăm asupra modului cum le folosim, în ce scop şi sub ce formă.

Artileria antiaeriană

Sistemele autonome de ghidare au provenit în urma unor inovații în armamentul antiaerian din timpul celui de-al doilea război mondial. Credit: Zef Art/Shutterstock

Apariția ciberneticii

În timpul celui de-al doilea război mondial matematicianul Norbert Wiener a pus bazele ciberneticii, studiului interfeței dintre oameni și mașini, în lucrarea sa privind controlul bateriilor de artilerie antiaeriană.

Studiind abaterile dintre traiectoria prezisă şi traiectoria reală a unei aeronave, Wiener și colegul său, Julian Bigelow, au introdus conceptul de “buclă de feedback”, în care abaterile de la traiectoria reală a unui aeronave sunt reintroduse în sistemul de urmărire al acesteia pentru a corecta previziunile iniţiale.

Prin urmare, tehnologia cibernetică bazată pe teoria lui Wiener a fost utilizată pentru a creşte eficienţa artileriei antiaeriane datorită unor decizii mai bune şi mai rapide în condiţiile eliminării factorului uman din procesul de decizie.

După cel de-al doilea război mondial tehnologia cibernetică a stat la baza realizării “proiectilelor inteligente” ghidate cu laser din timpul războiului din Vietnam, a rachetelor de croazieră și a dronelor Reaper.

În consecință, SUA și aliații săi utilizează pe scară largă dronele militare. Chiar dacă aceste misiuni sunt extrem de controversate, ele au fost preferate deoarece se evită riscurile asociate unor misiuni executate de militari.

Dronă militară modernă

O dronă militară modernă. Credit: Alex LMX/Shutterstock 

Mașina umană

Una dintre problemele cele mai controversate în legătură cu dronele militare este rolul “pilotului” sau al “operatorului”. În acest caz este însă mai greu de definit misiunea operatorilor de drone militare.

Filosoful Laurie Calhoun observă că “sarcina operatorilor dronelor militare este aceea de a ucide”.

În acest fel, sarcina “piloţilor” de drone militare nu este aceea de a decide, ci mai degrabă de a executa sarcina primită. Dacă computerul le spune să ucidă, există într-adevăr vreun motiv pentru care nu ar trebui să îndeplinească această sarcină?

Un exemplu similar îl reprezintă soldatul modern. În prezent soldații poartă numeroase dispozitive electronice prin care sunt conectaţi în permanenţă într-o rețea vastă care îi monitorizează și îi controlează la fiecare pas, indiferent că este vorba de echipamente folosite pentru determinarea locaţiei lor prin GPS sau de camere video de supraveghere.

Ne confruntăm aici cu o problemă de etică. Dacă rolul soldatului modern este acela să urmeze cu stricteţe ordinele primite, atunci de ce mai folosim soldați umani?

Din moment ce roboţii sunt mult mai eficienţi în acest caz decât ființele umane, deoarece ei nu suferă de oboseală și de stres precum oamenii, de ce nu folosim roboţii în locul soldaţilor umani?

Roboții ucigași

Credit: Mykola Holyutyak/Shutterstock

Răspunsul este că omul servește ca alibi sau ca o formă de “acoperire etică” pentru ceea ce este în realitate un act aproape complet mecanic, robotic. Așa cum rolul operatorului dronei militare este doar acela de a supraveghea drona controlată de calculator, rolul omului în noul sistem ATLAS al Departamentului de Apărare al SUA este doar acela de a oferi o formă de “acoperire etică” în cazul în care lucrurile merg prost.

În timp ce dronele Predator și Reaper se află în prim-planul atenției publice privind autonomia sistemelor militare și “roboții ucigași”, aceste inovații nu aduc nimic nou. Ele sunt doar cele mai recente inovaţii dintr-o lungă serie de evoluții tehnologice pe parcursul a mai multor decenii.

Chiar dacă poate fi confortabil pentru mulţi dintre noi să ne imaginăm că roboţii autonomi vor fi întotdeauna subordonaţi deciziilor la nivel uman, această perspectivă devine tot mai nerealistă.

Sistemele autonome au fost deja integrate în tehnologia militară și ar trebui să ne pregătim pentru consecințele acestei decizii.

Traducere şi adaptare după Killer robots already exist, and they’ve been here a very long time