Grafenul este un material ultrauşor, care este însă de 200 de ori mai dur decât oțelul. El este, de asemenea, materialul cel mai bun conducător de electricitate, este biodegradabil și poate fi modelat în practic orice formă imaginabilă.

După ce vom putea produce grafen în cantități mari, acest material special ar putea fi utilizat pentru construcţia ecranelor de telefon, căștilor audio, supercomputerelor și chiar a cyborgilor.

Grafen

Credit: Krapnik

Nu este niciun secret faptul că grafenul este un material cu proprietăţi incredibile. Descoperit în anul 2004, grafenul este, pur și simplu, un strat de atomi de carbon, care are grosimea unui singur atom.

Grafenul este un material ultraușor, dar care este de 200 de ori mai dur decât oţelul (unii pretind că acesta este cel mai dur material de pe Pământ). De asemenea, grafenul este un material bun conducător de electricitate, biodegradabil, care poate fi modelat în orice formă.

Chiar dacă proprietăţile grafenului par a fi de domeniul ştiinţifico-fantasticului, grafenul este real, iar oamenii de ştiinţă descoperă în fiecare zi noi caracteristici incredibile ale acestuia.

Până de curând, grafenul a fost produs numai în cantități extrem de mici, cu mare dificultate, și cu un cost ridicat.

Potrivit unui studiu publicat recent în Nature Communications, oamenii de ştiinţă au reuşit să producă straturi de atomi de carbon, de grosimea unui singur atom, prin încălzirea uleiului de soia până la o temperatură de 800 de grade Celsius. Chiar dacă prin această metodă, simplă și rapidă, costurile de producție ale grafenului se micșorează de 10 ori, din păcate nu se pot obține cantități suficient de mari de grafen.

Un profesor de fizică a descoperit o modalitate prin care pot fi produse cantități mai mari de grafen, dar calitatea grafenului a avut de suferit. Alți cercetători au încercat să obțină grafen sub diferite forme și chiar au descoperit o astfel de formă prin care grafenul şi-a păstrat proprietățile sale uimitoare la nivel macroscopic. Fără îndoială, această realizarea reprezintă un progres major, dar va mai trece ceva timp până când vom reuşi să producem grafen în cantităţi suficient de mari.

Atunci când vom reuşi acest lucru, grafenul va deschide noi direcţii de cercetare în ştiinţă. Cu ajutorul lui vom putea crea cyborgi, supercomputere, ecrane flexibile, materiale compozite, panouri solare, tranzistoare, pentru a enumera doar câteva dintre potenţialele utilizări ale grafenului.

Din acest motiv, grafenul este cu adevărat materialul viitorului.

Sursă: Futurism