Astronomie

Cel mai amplu studiu al bolţii cereşti este disponibil publicului pe Internet

Cel mai amplu studiu al bolţii cereşti realizat de astronomi până în prezent este la dispoziția publicului, care astfel are acces la o bază de date cu obiecte astronomice care a necesitat 4 ani de observaţii astronomice.

În cadrul proiectului Pan-STARRS s-au realizat aproximativ o jumătate de milion de instantanee compozite ale bolţii cereşti, așa cum poate fi aceasta observată din Hawaii pe timp de noapte, iar în prezent cercetătorii au oferit publicului posibilitatea de a studia aceste imagini care pot fi descărcate, în mod gratuit, de pe site-ul proiectului Pan-STARRS.

„Studiile Pan-STARRS1 permit oricui să acceseze milioane de imagini și să folosească baza de date și cataloagele care conțin măsurători de precizie pentru miliarde de stele și galaxii”, a declarat Ken Chambers, directorul Observatoarelor Pan-STARRS.

„Anticipăm că oamenii de știință, dar și studenții și chiar utilizatorii ocazionali, din întreaga lume vor face multe descoperiri noi despre Univers cu ajutorul datelor obţinute de Pan-STARRS”, a adăugat Ken Chambers.

Bolta cereascăO imagine a bolţii cereşti obţinută de Observatorul Pan-STARRS din Hawaii. Discul galaxiei Calea Lactee arată ca un arc de culoare galbenă, iar praful apare sub forma unor filamente de culoare maro şi roșiatică. Credit: Danny Farrow, Pan-STARRS1 Science Consortium and Max Planck Institute for Extraterrestrial Physics

Observatorul Pan-STARRS (Panoramic Survey Telescope and Rapid Response System) a devenit operaţional în mai 2010 şi acesta dispune de un telescop de 1,8 metri denumit Pan-STARRS1 sau PS1.

Amplasat în insula Maui, Hawaii, Observatorul Pan-STARRS1 înregistrează în timpul nopţii imagini ale bolţii cereşti în domeniul vizibil şi infraroşu apropiat al spectrului electromagnetic.

Imaginile obţinute de acest observator sunt extrem de detaliate, deoarece telescopul este echipat cu o cameră digitală cu o rezoluţie de 1,4 gigapixeli. Aceasta este cea mai performantă cameră digitală construită până în prezent, fiind capabilă să înregistreze aproximativ 1,4 miliarde de pixeli pentru fiecare imagine.

Fiecare imagine având această rezoluţie surprinde o regiune de pe bolta cerească care este de aproximativ 36 de ori mai mare decât suprafaţa Lunii, aşa cum poate fi aceasta observată de pe Pământ. Datorită celor mai recente fotografii, care au fost capturate la fiecare 30 de secunde, timp de patru ani, impresionanta colecţie de imagini Pan-STARRS însumează în prezent aproximativ 2 petabiţi (2 milioane de gigabiţi). Aşa cum explică cercetătorii, acest volum de date depăşeşte de 100 de ori volumul datelor din Wikipedia.

Înregistrările din domeniul vizibil al spectrului electromagnetic conţin 3 miliarde de surse, stele și galaxii îndepărtate, dar și alte obiecte din spațiul cosmic aflate mai aproape de noi.

„Pan-STARRS a descoperit obiecte din apropierea Pământului şi din Centura Kuiper a Sistemului Solar, planete izolate aflate între stele, dar şi quasari îndepărtaţi din Universul timpuriu”, a declarat Chambers.

Observatorul Pan-STARRS1Observatorul Pan-STARRS1 de pe muntele Halealakala, Maui. Credit: Rob Ratkowski

La proiectul PAN-STARRS participă 10 instituții de cercetare din patru țări, asistate de NASA şi US National Science Foundation (NSF).

Deşi astronomii care lucrează la proiect au efectuat deja descoperiri importante, ei știu că datele obţinute până în prezent se vor dovedi şi mai valoroase atunci când vor fi disponibile publicului larg.

„Datele noastre reprezintă o resursă deosebit de valoroasă, o adevărată mină de aur care urmează să fie pusă la dispoziţia publicului. Oamenii de știință vor putea descoperi o mulțime de lucruri noi pe care nici măcar nu le putem bănui în prezent”, a adăugat Chambers.

Datele Pan-STARRS vor fi făcute publice în două etape. Într-o primă etapă se vor face cunoscute informaţii privind poziţia, luminozitatea şi culoarea obiectelor astronomice, iar în a doua etapă, care va avea loc anul viitor, se vor dezvălui diferite fenomene cosmice surprinse de observatoarele Pan-STARRS de-a lungul timpului.

Puteți afla mai multe informaţii despre proiectul Pan-STARRS în clipul video de mai jos:

Sursă: Science Alert

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *