Odată cu epoca digitală, una dintre cele mai mari schimbări din viaţa noastră este aceea că nu mai avem nevoie să reţinem foarte multe informaţii. De ce să riscăm să uităm ziua de naştere a partenerului sau data întâlnirii cu un prieten apropiat, atâta timp cât putem stoca toate aceste informaţii pe computer, laptop, smartphone sau tableta personală pentru a avea un memento la momentul potrivit?

Efectul Internetului asupra memorieiPe măsură ce memoria calculatoarelor se măreşte, memorăm mai puține informații în creier. Credit: Lightspring

Paul McCartney a susţinut într-un interviu din această vară că în anii ’60 formaţia The Beatles a compus zeci de melodii care nu au fost lansate pentru că el și John Lennon uitau melodiile respective în dimineața următoare.

„Noi compuneam un cântec pe care trebuia să ni-l reamintim. Și a existat întotdeauna riscul să-l uităm. Dacă în dimineața următoare nu ni l-am mai amintit – s-a pierdut”.

Cât de mult s-a schimbat lumea de atunci rezultă şi din modul în care Paul McCartney compune şi îşi înregistrează compoziţiile în prezent.

Paul McCartney

Paul McCartney. Credit: John Raoux

Cercetătorii investighează impactul pe care tehnologia din viaţa noastră îl are asupra modului în care învățăm și ne amintim informațiile. Unele studii au sugerat că dependența noastră de tehnologie şi Internet conduce la o „amnezie digitală”, caz în care oamenii nu mai sunt în măsură să memoreze informații în creier datorită utilizării unor dispozitive digitale de memorare.

De exemplu, într-un studiu au fost prezentate rezultatele unui sondaj asupra a 1.000 de participanţi având o vârstă mai mare de 16 ani care au fost întrebaţi despre modul cum îşi utilizează dispozitivele digitale. S-a constatat că 91% dintre aceştia depindeau de Internet și de dispozitivele digitale pentru a-şi aminti anumite informaţii. Acelaşi studiu a constatat, pe baza unui alt sondaj la care au participat 6.000 de persoane,  că 71% dintre oameni nu-și puteau aminti numerele de telefon ale copiilor și 57% dintre aceştia nu şi-au putut aminti nici măcar numărul de telefon de la locul de muncă. Acest lucru sugerează că utilizarea dispozitivelor digitale pentru amintirea unor informații ne afectează capacitatea proprie de memorare.

Înainte de a ne plânge de această aparentă pierdere de memorie, trebuie să ţinem cont și de faptul că mai multe studii recente ne sugerează că ne-am putea adapta acestei schimbări. Într-un  studiu din anul 2011 s-au efectuat o serie de experimente cu privire la cât de mult depind amintirile noastre de utilizarea computerelor. Într-unul dintre ele, participanţii au fost rugaţi să scrie o serie de afirmaţii, cum ar fi „ochiul de struţ este mai mare decât creierul acestuia”.

Struț

Cap de struț. Credit: Four Oaks

La jumătate dintre participanţi li s-a spus că documentele lor vor fi salvate, iar la cealaltă jumătate li s-a spus că acestea nu vor fi salvate. Toată lumea a fost apoi testată pentru a vedea dacă aceştia îşi pot aminti ceea ce au scris. S-a constatat că cei care au fost informaţi că afirmaţiile lor vor fi salvate au obţinute rezultate mult mai slabe.

Într-un alt experiment, participanţii au fost rugaţi să scrie o serie de declarații care au fost apoi salvate pe computer în anumite directoare. Ei au fost apoi rugaţi să-şi amintească declarațiile și directoarele în care au fost salvate fișierele. S-a constatat că, în general, participanţii şi-au reamintit mai bine locațiile fișierelor decât declarațiile propriu-zise. Concluzia din cele două experimente? Tehnologia actuală ne-a schimbat modul în care ne organizăm informațiile, astfel încât memorăm doar detaliile care nu mai sunt disponibile în altă parte, iar prioritatea o reprezintă locul de unde putem obţine o informație şi nu informaţia propriu-zisă.

Memoria colectivă

Constatarea faptului că oamenii acordă prioritate locului unde se află informațiile în detrimentul informaţiilor, i-a condus pe unii cercetători să propună ideea că dispozitivele digitale și Internetul au devenit o formă de memorie tranzactivă. Această idee, care datează încă din anii ’80, se referă la o memorie de grup care este superioară memoriei fiecărui individ.

Internetul și memoria colectivăInternetul şi memoria colectivă. Credit: djem

Astfel, se crede că oamenii pot memora şi transmite informaţii în mod colectiv utilizând o sursă comună de cunoștințe. Internetul s-a transformat într-o sursă de cunoaștere în care informaţia se colectează în afara minţilor noastre. În acest fel, oamenii ajung să folosească Internetul ca pe o memorie externă sau tranzactivă.

Mai multe studii recente au extins acest concept și au arătat că salvarea informațiilor pe un computer nu modifică doar modul prin care creierul nostru interacționează cu acestea, dar, de asemenea, ne ajută să învățam mai uşor. Într-un studiu publicat anul trecut, participanţilor le-au fost prezentate două fișiere care conțineau câte o listă de cuvinte. Ei au fost rugaţi să memoreze ambele liste. Jumătate dintre participanţi au fost rugaţi să salveze pe calculator primul fișier înainte de a trece la lista următoare, în timp ce ceilalţi participanţi au trebuit să închidă fişierul fără a-l salva.

Experimentul a arătat că participanții şi-au reamintit mult mai multe informațiile din cel de-al doilea fișier dacă au salvat anterior primul fișier. Acest lucru sugerează că prin salvarea sau transferul unor informații pe un computer, ne eliberăm resurse cognitive care ne permit să memorăm și să ne reamintim informații noi.

În concluzie, oricine este îngrijorat de faptul că tehnologia actuală ne afectează memoria şi inteligenţa ar trebui să ţină cont de aceste constatări. Acest lucru nu înseamnă neapărat că nu există niciun motiv de îngrijorare. De exemplu, Paul McCartney a declarat în același interviu că melodiile din anii ’60 care au fost compuse în studioul de înregistrări au fost cele mai memorabile din repertoriul formaţiei The Beatles. Rezultă de aici că membrii The Beatles au fost compozitori buni şi datorită faptului că nu au beneficiat de tehnologia actuală.

Prin utilizarea dispozitivelor digitale ne putem externaliza o parte din memoria noastră astfel încât nu mai este necesar să mai stocăm aceeași cantitate de informații în creier. Dacă în prezent ne putem aminti mai multe informaţii cu un mic ajutor din partea dispozitivelor noastre digitale, atunci acest lucru este, fără îndoială, un mare pas înainte. În loc să fim îngrijoraţi de ceea ce am pierdut, poate ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce am câștigat.

Traducere şi adaptare după The internet is eating your memory, but something better is taking its place