Cultură

Cum să fim plăcuţi altora urmând 16 sfaturi psihologice

Este greu de spus de ce anumiţi oameni ne sunt plăcuţi mai mult decât alţii.

Poate datorită zâmbetului, isteţimii sau poate doar datorită modului cum reacţionează când ne apropiem de ei. Pur şi simplu ne face plăcere să ne aflăm în compania anumitor oameni.

Însă oamenii de știință nu sunt mulțumiți de astfel de răspunsuri, astfel încât au încercat timp de ani de zile să identifice ce anume îi atrage pe oameni în relaţiile cu alţi oameni.

Cum să fim placuți celor din jur

Cum să fim placuți celor din jur? Credit: Bryan Apen/Unsplash

În continuare puteţi citi despre unele dintre cele mai interesante descoperiri ale oamenilor de ştiinţă pe baza cărora puteţi să aveţi relații mai bune cu persoanele din anturajul vostru.

1. Imitaţi subtil comportamentul altei persoane

Această strategie se numește oglindire și implică imitarea subtilă a comportamentului unei alte persoane. Când urmăriţi să deveniţi mai plăcuţi unei anumite persoane, încercați să-i copiaţi limbajul corpului, gesturile și expresiile faciale.

În anul 1999 cercetătorii de la New York University au studiat efectul „cameleon”, care apare atunci când oamenii mimează, în mod inconștient, comportamentul altei persoane. Prin această practică persoana care apelează la strategia „cameleon” poate deveni mai plăcută.

Cercetătorii au studiat 72 de bărbați și femei în timp ce lucrau alături de un partener. Partenerii au fost instruiţi de cercetători să imite sau nu comportamentul celeilalte persoane, în timp ce cercetătorii au înregistrat interacțiunilor dintre acestia.

Cercetătorii au constatat că participanții i-au apreciat mai mult pe partenerii lor atunci când aceştia le-au imitat comportamentul.

2. Petreceți mai mult timp în jurul oamenilor cu care sperați să vă împrieteniți

Oamenilor le plac mai mult persoanele familiare.

Psihologii de la University of Pittsburgh au efectuat un experiment în care patru femei s-au dat drept studente într-o clasă a facultăţii de psihologie și fiecare femeie a apărut de un număr de ori în clasa respectivă.

Atunci când cercetătorii le-au arătat studenţilor poze cu cele patru femei aceştia au declarat că s-au simţit mai bine alături de acele femei pe care le văzuseră mai des în clasă, chiar dacă nu au interacționat cu niciuna dintre ele.

3. Complimentați alte persoane

Oamenii vor asocia adjectivele pe care le folosiți pentru a descrie alte persoane cu personalitatea voastră. Acest fenomen se numește transfer spontan de trăsătură.

Într-un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology cercetătorii au constatat că acest efect se produce chiar și atunci când oamenii știu că anumite trăsături nu caracterizează persoanele care vorbesc despre ele.

„Orice spunem despre alte persoane influențează modul cum ne percep oamenii”, afirmă Gretchen Rubin, autoarea cărții The Happiness Project („Proiectul fericirii”).

Dacă descrieți pe altcineva ca fiind o persoană sinceră și bună, oamenii vă vor asocia, de asemenea, cu acele calități. Reversul este, de asemenea, adevărat.

În consecinţă, dacă, în mod constant, vorbiţi de rău alte persoane, atunci şi prietenii tăi vor asocia aceste trăsături negative de caracter cu persoana ta.

4. Încercați să arătaţi emoții pozitive

Oamenii sunt puternic influențați de starea de spirit a altor persoane. Potrivit unui studiu realizat de Ohio University și de University of Hawaii, oamenii pot simți inconștient emoţiile celor din jurul lor.

Autorii studiului afirmă că acest lucru este posibil deoarece, în mod natural, avem tendinţa să mimăm mișcările și expresiile faciale ale altor persoane, ceea ce înseamnă că putem simți ceva asemănător cu starea lor de spirit.

Dacă doriți să-i faceți pe ceilalți oameni din jurul vostru să se simtă fericiți când se află în apropierea voastră, atunci cel mai bine ar fi să le transmiteţi emoții pozitive.

5. Arătaţi-vă prietenoși și competenți

Psihologii de la Princeton University și colegii lor afirmă că oamenii îi apreciază pe alții în funcție de prietenia și competenţa lor.

Dacă arătăm prietenie atunci oamenii vor simţi că pot avea încredere în noi, iar dacă dovedim că suntem competenţi ei vor avea tendinţa să ne respecte mai mult.

Psihologul Amy Cuddy de la Harvard University afirmă că este important să demonstrăm mai întâi prietenie și apoi competență, mai ales în mediul de afaceri.

„Din perspectiva evoluționistă este mai important pentru supraviețuirea noastră să știm dacă o persoană merită încrederea noastră”, scrie Cuddy în cartea Presence („Prezența”),

6. Descoperiţi-vă defectele din când în când

Conform cercetătorilor, oamenii vă vor plăcea mai mult după ce ați făcut o greșeală, dar numai dacă ei consideră că sunteți într-adevăr o persoană competentă.

Cercetătorul Elliot Aronson de la University of Texas, Austin a descoperit, pentru prima dată, această reacţie atunci când a studiat cum afectează micile greşeli atractivitatea unei persoane.

Elliot Aronson le-a cerut studenților de la University of Minnesota să asculte înregistrările unor teste la care au fost supuşi unele persoane.

Studenţii i-au apreciat mai mult pe cei care au răspuns bine la test, dar au vărsat cafeaua la sfârșit, decât pe cei care au răspuns bine la test și nu au vărsat cafeaua sau pe cei care nu au răspuns bine la test și au vărsat cafeaua.

7. Evidenţiaţi valorile comune cu alte persoane

Conform unui studiu al lui Theodore Newcomb, oamenii se simt mai atraşi de cei asemănători cu ei. Acest lucru este cunoscut drept efectul de atracție al celor similari.

În experimentul său Newcomb a evaluat părerea participanţilor pe unele teme controversate, cum ar fi sexul și politica. Ulterior, participanţii la experiment au stat împreună într-o casă deținută de University of Michigan.

La sfârșitul experimentului, participanţii s-au arătat mai mult atraşi de persoanele care aveau păreri similare cu ei cu privire la temele analizate.

Interesant, într-un studiu mai recent realizat de cercetătorii de la University of Virginia și de la Washington University s-a constatat că recruții Forțelor Aeriene SUA se apreciază mai mult unii pe alţii atunci când au trăsături negative de personalitate în comun decât atunci când au în comun trăsături pozitive.

8. Ocazional, practicaţi atingerea subliminală

Atingerea subliminală reprezintă atingerea unei persoane într-un mod atât de subtil încât aceasta abia o observă. Printre exemplele obișnuite se numără atingerea spatelui sau a brațului cuiva.

Într-un studiu desfăşurat în Franţa, cercetătorii au constatat că tinerii care încercau să poarte o conversaţie cu femeile care treceau prin faţa lor şi-au dublat rata de succes atunci când au atins ușor brațele femeilor în timp ce vorbeau cu ele.

Într-un alt experiment realizat de University of Mississippi, cercetătorii au studiat efectele atingerii subliminale în cazul unor chelneriţe care ating uşor clienții pe mâini sau pe umeri.

S-a dovedit că chelneriţele care şi-au atins uşor clienţii au primit un bacşiş semnificativ mai mare decât cele care nu şi-au atins clienţii.

9. Zâmbiţi

Persoanele care zâmbesc sunt considerate mai plăcute decât cele care nu zâmbesc.

Într-un un studiu al University of Wyoming aproape 100 de studente au privit fotografiile unor femei în timp ce acestea zâmbeau sau nu zâmbeau într-o postură deschisă a corpului şi în timp ce acestea zâmbeau sau nu zâmbeau într-o postură închisă a corpului.

Rezultatele au arătat că, indiferent de postura corpului, femeile care zâmbeau au fost considerate mai plăcute decât cele care nu zâmbeau.

De asemenea, cercetătorii de la Stanford University și de la University of Duisburg-Essen au descoperit că studenții care au comunicat prin intermediul avatarelor, desene utilizate pe reţelele sociale, s-au simțit mai bine atunci când acestea aveau un zâmbet mare.

Mai mult, într-un alt studiu s-a constatat că dacă zâmbim atunci când întâlnim pe cineva, persoana respectivă îşi va aduce aminte mai uşor de noi.

10. Arătați-le înțelegere și purtați-vă așa cum își doresc

Oamenii îşi doresc să fie percepuți într-un mod conform cu propriile convingeri despre ei înșiși. Acest fenomen este descris de teoria autoverificării. Cu toții căutăm confirmări ale opiniilor noastre, pozitive sau negative.

Într-o serie de studii efectuate de Stanford University și University of Arizona, participanții având percepții pozitive și negative despre ei înșiși au fost întrebați dacă doresc să interacționeze cu alte persoane având impresii pozitive sau negative despre ei.

Participanții cu o părere pozitivă de sine au preferat oamenii care îi apreciază, în timp ce cei cu o părere negativă de sine au preferat criticii. Acest lucru se poate datora faptului că oamenii doresc să interacționeze cu cei care le oferă o opinie conformă cu a lor.

Alte cercetări sugerează că, atunci când opinia oamenilor despre noi se potriveşte cu a noastră, relația noastră cu ei decurge mai bine. Probabil că acest lucru este consecinţa faptului că ne simțim înțeleși, ceea ce este o componentă importantă a intimității.

11. Spuneți-le un secret

Dezvăluirea de sine poate fi una dintre cele mai bune tehnici de stabilire a unor relații interpersonale durabile.

Într-un studiu realizat de cercetătorii de la State University of New York, University of California şi Arizona State University, studenții au fost invitaţi să petreacă 45 de minute pentru a se cunoaşte reciproc.

Cercetătorii le-au oferit unor studenţi o serie de întrebări cu un caracter mai personal, cum ar fi „Cum te înţelegi cu mama ta?, în timp ce alţii au primit întrebări cu un caracter mai general, precum „Care ar fi vacanța ta preferată? De ce?”

La sfârșitul experimentului, studenţii care au conversat pe teme mai personale s-au simţit mai apropiaţi unii de alţii decât studenții care au discutat doar generalităţi.

Puteți încerca această tehnică pe cont propriu, pe măsură ce cunoașteți pe cineva. De exemplu, puteți începe cu întrebări ușoare, cum ar fi despre ultimul film pe care l-a văzut.

Atunci când împărtășiți informații intime cu o altă persoană, este mai probabil ca aceasta să se simtă mai apropiată de tine și să se încreadă în tine în viitor.

12. Arătați că puteți păstra secretele

Două experimente conduse de cercetătorii de la University of Florida, Arizona State University și Singapore Management University au constatat că oamenii apreciază foarte mult încrederea în relațiile lor.

„Încrederea este compusă din mai multe componente, inclusiv onestitate, seriozitate și loialitate. Chiar dacă fiecare este importantă pentru o relație de succes, onestitatea și seriozitatea sunt cele mai importante într-o prietenie”, afirmă Suzanne Degges-White de la Northern Illinois University

13. Afișați simțul umorului

Cercetătorii de la Illinois State University and California State University at Los Angeles au constatat că, indiferent dacă este vorba despre o relaţie de prietenie sau de dragoste, simțul umorului este foarte important.

Un alt studiu realizat de cercetătorii de la DePaul University şi Illinois State University a constatat că umorul ne face mai plăcuţi şi poate crește atracția romantică.

14. Lăsați-i pe ceilalți să vorbească despre ei înșiși

Cercetătorii au constatat că regiunile creierului asociate cu recompensa și motivația sunt în special active atunci când oamenii împărtășeau informații în mod public, dar şi în cazul când vorbesc despre ei înșiși, chiar dacă nu-i ascultă nimeni.

Cu alte cuvinte, dacă laşi pe cineva să-ţi împărtășească o poveste sau două despre viața lui, în loc să-i vorbeşti despre a ta, s-ar putea ca acesta să rămână cu amintiri pozitive despre tine.

15. Arătaţi-vă deschiși emoţional

Cercetările sugerează că suntem mai plăcuţi celor din jurul nostru dacă nu ne ascundem emoţiile decât dacă ne închidem în noi înşine fără ca altcineva să poată înţelege emoţiile noastre.

„Deschiderea emoţională comporta, desigur, unele riscuri, deoarece nu putem fi siguri cum va reacţiona o anumită persoană în acest caz, dacă va accepta sau nu deschiderea noastră emoţională”, afirma Jim Taylor de la University of San Francisco.

S-ar putea să merite riscul, deoarece cercetătorii au constatat că expresivitatea și deschiderea emoţională sunt trăsături dorite și importante în găsirea unui partener ideal. Nu contează dacă este vorba despre o relaţie de prietenie sau de iubire.

16. Acționați ca și cum v-ar plăcea persoana pe care o întâlniți

Atunci când credem că cineva ne place, avem tendința să simpatizăm la rândul nostru acea persoană.

Cercetătorii de la University of Waterloo şi de la University of Manitobaau au descoperit că atunci când credem că oamenii ne acceptă aşa cum suntem, vom fi mai atenţi cu ei şi astfel cresc şansele ca aceştia chiar să ajungă să ne placă cu adevărat.

Chiar dacă nu eşti sigur de ce simte persoana pe care o întâlneşti faţă de tine, acţionează ca și cum ai simpatiza persoana respectivă şi, cel mai probabil, la fel va acţiona şi aceasta.

Sursă: Science Alert

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *