Algoritmii social media, inteligența artificială și propria noastră genetică se numără printre factorii care ne influențează dincolo de conștientizarea noastră. Acest lucru ridică întrebarea: avem într-adevăr controlul asupra propriilor noastre vieți?
Să presupunem că vă gândiţi să faceţi ceva banal, cum ar fi deplasarea degetului arătător puțin spre dreapta. Sunteţi liber să o faceţi sau nu. Cântăriţi argumentele pro și contra și decideţi totuşi să o faceţi.
Acesta este un caz de liber arbitru. În mod evident, nu este un caz important. Nimic nu depinde de faptul dacă vă mişcaţi degetul. Imaginazati-vă însă că cineva ar fi executat dacă v-aţi mişca acel deget. Atunci aţi fi responsabil, din punct de vedere moral, pentru această alegere personală.
Dacă alegeți, în mod liber, să vă mișcați degetul, știind că, în consecinţă, cineva va fi executat, atunci sunteţi culpabil moral. Credit: Alejo Reinoso/Unsplash, CC BY
Pare evident că avem liberul arbitru. Dar mulți filosofi și oameni de știință vă vor spune că liberul arbitru nu există.
Punctul de plecare al acestui argument este acela că liberul arbitru este incompatibil cu determinismul, o viziune asupra lumii care a dominat știința în trecut și rămâne influentă şi în prezent.
Determinismul susţine că tot ce se întâmplă acum este în întregime stabilit de factori care au existat chiar înainte de a ne naște.
Poate că acești factori se referă la educaţie sau cultură. Poate ca ei vizează condițiile inițiale ale Universului și legile care guvernează Universul. Oricum ar fi, nu aţi avut nimic de-a face cu ei. Și chiar dacă ei determină ce faceţi, nu aveţi posibilitatea să schimbaţi ceva, deci nu aveţi liberul arbitru.
Filosoful american Peter van Inwagen oferă o ilustrare a acestui argument în cartea sa An Essay on Free Will (Un eseu asupra liberului arbitru). Dacă determinismul este adevărat, atunci legile naturii și trecutul garantează împreună că vă veți mișca degetul. Prin urmare, rezultă că dacă aveţi puterea de a nu vă mișca degetul, atunci aveţi și puterea de a schimba legile sau trecutul.
Dar asta este ridicol. Evident, nu avem astfel de puteri.
O reacție inițială a fost că determinismul a fost important din punct de vedere istoric, dar acum pare fals.
Fizica cuantică ne arată că apariția unor evenimente este literalmente aleatorie. Acesta este un concept pe care l-a folosit Australian National University pentru a dezvolta un generator de numere aleatorii.
Din păcate, acest lucru nu face decât să înrăutățească lucrurile. Dacă mișcarea degetului este doar un act aleatoriu, atunci nu sunteţi responsabil pentru aceasta și rezultă, din nou, că nu aveţi liberul arbitru.
Această constatare ne oferă argumentul complet împotriva liberului arbitru. Fie determinismul este adevărat, fie nu este, aceasta fiind doar o problemă de logică.
Dacă determinismul este adevărat, atunci faptele noastre sunt doar o consecință a unor lucruri care s-au întâmplat înainte de a ne naște, deci nu avem liberul arbitru. Dacă determinismul nu este adevărat, atunci este ușor să credem că totul ar fi întâmplător, inclusiv toate acțiunile noastre (cum ar fi ridicarea degetului!). Şi în acest caz rezultă că nu avem liberul arbitru.
Astfel s-ar putea să vă alăturaţi filosofului britanic Galen Strawson care, în cartea sa „Things That Bother Me” (Lucruri care mă deranjează), susține că liberul arbitru este „în mod evident imposibil”.
O altă opțiune ar fi să admitem că liberul arbitru funcţionează cu o formă limitată de determinism, care se aplică acțiunilor noastre, mai degrabă decât tuturor lucrurilor din lume.
O versiune a acestei viziuni, dezvoltată de Victoria McGeer, implică definirea liberului arbitru prin orice ce ar explica capacitățile noastre sociale de a ne responsabiliza moral. Întrucât un proces determinist ar putea face acest lucru, în principiu, atunci liberul arbitru și determinismul pot coexista.
Deși un proces determinist poate explica aceste capacități, acesta nu ar fi liberul arbitru, deoarece liberul arbitru este fundamental incompatibil cu determinismul.
În acest moment, lucrurile par sumbre. Există totuşi o mică rază de lumină, subliniată de lingvistul și filosoful american Noam Chomsky, care afirmă următoarele:
„Nu putem renunța, pur și simplu, să credem în liberul arbitru. Este impresia noastră cea mai evidentă din punct de vedere fenomenologic, dar nu o putem explica. […] Dar dacă este ceva despre care știm că este adevărat și nu avem nicio explicație pentru asta, atunci păcat pentru posibilitățile explicative pe care le avem.
Să presupunem din nou că determinismul este incompatibil cu liberul arbitru. Dacă da, atunci când ați mișcat liber degetul, acel eveniment nu a fost pe deplin determinat de condițiile inițiale ale Universului și de legile naturii.
Rezultă neapărat că este întâmplător? În aparenţă, nu. A fi aleator este ceva, a nu fi pe deplin determinat este altceva. Există un spațiu logic între determinism și întâmplare și, probabil, liberul arbitru se află acolo.
Credit: Gabriel Crismariu/Unsplash, CC BY
Chomsky susţine că ar putea fi imposibil pentru oameni să înțeleagă liberul arbitru.
În știință, oamenii dezvoltă modele sau teorii ale sistemelor de care sunt interesați. Chomsky sugerează în cartea sa „Language and Problems of Knowledge” (Limbaj și probleme de cunoaștere) că singurele modele pe care le putem înțelege sunt cele în care acţiunile noastre sunt fie determinate, fie aleatorii. Dacă astfel stau lucrurile, atunci nu vom dezvolta niciodată modele științifice ale liberului arbitru, pentru că acesta este diferit.
Nu sunt sigur dacă Chomsky are dreptate în ceea ce privește limitele înțelegerii umane. Dar cred că are dreptate în ceea ce privește liberul arbitru. Suntem liberi să ne mișcăm degetul. Această acţiune nu este nici determinată, nici întâmplătoare, este doar o alegere pe care o simțim în oasele noastre.
Traducere după We might not be able to understand free will with science. Here’s why
Comentariu Facebook