Artiştii buni copiază. Marii artiști fură.
Pentru o companie este foarte important să ajungă lider de piață. În istoria tehnologiei există numeroase cazuri în care o companie a preluat, pur și simplu, o idee mai veche, a perfecţionat-o și a transformat-o într-un real succes. Este la fel ca în celebrul citat atribuit, în mod eronat, lui Pablo Picasso: Artiştii buni copiază. Mari artiști fură.
Pe la începutul anilor ’70 procesoarelor calculatoarelor electronice s-au ieftinit, astfel încât acestea au devenit mai accesibile. Cu toate acestea, puţini oameni îşi permiteau să-şi construiască propriul calculator. Acest lucru era mai mult pentru p asionați.
Lucrurile s-au schimbat însă în anul 1977, atunci când Apple a lansat pe piaţă calculatorul Apple II. Acesta a fost strămoșul direct al calculatorului personal (PC – personal computer).
În anul 2001 producătorii de PC-uri cu sistem de operare Windows au creat calculatorul tabletă (Tablet PC), cu ecran tactil, bazat pe o specificație Microsoft.
În ciuda promovării de care au avut parte, aceste calculatoare nu au prins la public, deoarece erau prea scumpe şi pentru că necesitau utilizarea unui stilou. De asemenea, existau puţine programe dedicate acestor dispozitive electronice.
În anul 2010 Apple a lansat pe piaţă iPad. Beneficiind de aplicațiile din App Store și de succesul comercial al iPhone, „iPad” a devenit sinonim cu „tabletă”.
În mod similar, Microsoft a fost prima mare companie din domeniul IT care a dezvoltat tehnologia de recunoaștere a vocii. MiPad a fost un software prototip de recunoaștere a vocii, care însă nu a fost lansat niciodată, ale cărui capabilităţi au fost prezentat public de către Microsoft Research în anul 2001.
Din nou Apple. La sfârșitul anului 2011, compania Apple lansează iPhone 4s care era echipat cu Siri, primul asistent vocal accesibil oamenilor obişnuiţi.
În anul 1998, Rio PMP300 a devenit primul player media digital care a cunoscut succesul comercial. Acesta avea o capacitate de stocare de 32 MB.
În anul 2001, Apple a lansat iPod, un dispozitiv electronic care avea un hard disk cu o capacitate de stocare de 5 GB, o interfață ușor de folosit și care se integra perfect cu iMac. În anul 2004, Apple a adăugat suport pentru Windows, iar iPod a devenit un produs de senzaţie care a deschis drumul și pentru alte inovații tehnologice.
Este greu de spus cine a inventat telefonul inteligent, în funcție de cum îl definim. Cu ajutorul lui Simon Personal Communicator, lansat de IBM în anul 1994, se puteau efectua apeluri, citi email-uri și chiar recepţiona faxuri, ceea ce se potrivește definiției unui dispozitiv inteligent…
Sau, dacă preferați, în anul 2003 primul smartphone BlackBerry a popularizat ideea telefoanelor inteligente…
În anul 2007, Apple a revoluționat piaţa telefoanelor inteligente cu iPhone, indiferent de cum definim aceste dispozitive electronice.
În anul 1998 a apărut pe piaţă Rocket e-Book, primul dispozitiv electronic cu ajutorul căruia se puteau citi cărţi în format digital. Acesta putea stoca doar 10 cărți.
Amazon a preluat conceptul și l-a perfecţionat, lansând în anul 2007 cititorul său de cărţi electronice denumit Kindle.
Primul dispozitiv Kindle avea un ecran E-Ink, un modem celular pentru descărcarea de cărţi electronice și o capacitate de stocare de 250 MB, astfel încât era cel mai prietenos e-Book Reader realizat până atunci.
În anul 1983, Apple a lansat Lisa, un calculator personal care s-a numărat printre primele computere care aveau o interfață grafică de utilizare (GUI-Graphical user interface) similară celei cu care suntem obișnuiți în prezent.
Steve Jobs a afirmat că Microsoft a furat interfața grafică a calculatorului Lisa atunci când a proiectat Windows. Bill Gates susţine însă că Microsoft şi Apple s-au inspirat din aceeași sursă.
Indiferent care este adevărul, Microsoft a transformat interfaţa sa GUI într-un succes internațional prin intermediul sistemului său de operare Windows.
Motoarele de căutare, cum ar fi Excite, AltaVista, Lycos şi Yahoo, au existat încă din primele zile ale Internetului.
Motorul de căutare Google utilizează un algoritm de analiză a hiperlegăturilor din Internet care evaluează site-urile din punctul de vedere al numărului de legături calitative către ele. În acest fel motorul de căutare Google știe ce site-uri sunt mai valoroase și mai relevante, astfel încât acestea sunt cele ce apar primele în rezultatele căutării pe Google Search.
Conceptul de maşină electrică provine încă din anii 1800. La începutul anilor 1990 această idee revine în actualitate odată cu implicarea unor producători auto, precum Honda, Chrysler sau Toyota, în dezvoltarea conceptului de maşină electrică. Cu toate acestea, abia în anul 2008, odată cu lansarea modelului Tesla Roadster, maşina electrică devine cu adevărat interesantă.
În prezent, compania Tesla este lider pe piaţa maşinilor electrice.
Încă din anul 1998, oamenii puteau să comunice prin mesaje scurte cu ajutorul unor servicii web precum ar fi Cleverbot și Smarterchild.
Slack a preluat acest concept şi l-a perfecţionat: Slackbot de la Slack poate răspunde la întrebări de bază și chiar poate face unele glume.
Friendster, lansat în anul 2002, a fost primul site de socializare online. Acesta a ajuns la 3 milioane de membri în doar câteva luni.
Declinul Friendster s-a produs odată cu lansarea lui MySpace, în anul 2003…
… Și care, la rândul său, a fost distrus de Facebook, după lansarea acestei aplicaţii în anul 2004.
În prezent Facebook este o forță în tehnologia informaţiei. Compania Facebook este implicată în dezvoltarea tehnologiei de realitate virtuală, inteligenței artificiale, accesului universal la Internet și în multe alte proiecte.
Sursă: Science Alert
Comentariu Facebook