Religia nu este inamicul științei

Știința și religia ne sunt prezentate, de cele mai multe ori, ca fiind antagonice din moment ce ştiinţa se bazează pe dovezi ştiinţifice, iar religia se referă la convingerile bazate pe credință.

Repetarea la nesfârşit a acestor afirmații în mass-media nu înseamnă că ele sunt şi adevărate. Legăturile reale dintre religie și știință sunt mult mai importante decât conflictul superficial, care ne este atât de des invocat, dintre acestea.

Regândirea modului cum interpretăm relația dintre știință și religie ar putea conduce la creşterea interesului public pentru știință.

Istoria gândirii științifice este strâns legată de cea a gândirii religioase.

Filosoful antic grec Aristotel a stabilit, în mod eficient, modelul occidental pentru studiul lumii naturale în secolul al IV-lea î.Hr. Majoritatea lucrărilor sale științifice, extrem de influente, s-au pierdut după prăbuşirea Imperiului Roman, dar acestea au fost continuate de cele ale unor gânditori arabi musulmani precum Ibn Sina (Avicenna) și Ibn Rushd (Averroes) între anii 900 d.Hr și 1300 d.Hr.

Gânditorii islamici au avut o contribuţie importantă la progresul foarte rapid a unor discipline științifice, în special matematica, medicina și optica.

Ibn Sina (Avicenna). Credit: Wikimedia Commons

Atunci când lucrările ştiinţifice ale lui Aristotel au fost reintroduse în Europa, în secolul al XII-lea, ele au avut o mare influență asupra savanților medievali, indiferent că aceştia studiau într-o biserică, sinagogă sau moschee.

Un astfel de exemplu, din secolul al XIII-lea, îl reprezintă Robert Grosseteste, un teolog din Oxford și mai târziu episcop de Lincoln, care în prezent este considerat un pionier în domeniul științei. El a prezentat o viziune personală asupra modului cum se pot obține noi cunoștințe despre Univers, a introdus noţiunea de experiment, a explorat natura materiei şi a Cosmosului, a descris naşterea Universului în urma unei explozii și a introdus ipoteza existenţei mai multor universuri.

În lucrarea ştiinţifică a lui Grosseteste putem găsi o analiză profundă asupra naturii. Într-un comentariu la Posteria Analytics a lui Aristotel, Grosseteste descrie o trăsătură omenească unică, pe care o numește (în latină) „sollertia”. Prin aceasta se înţelege capacitatea noastră de a înțelege ce se află dincolo de suprafața lumii materiale.

Este remarcabil cât de similară a fost gândirea lui Grosseteste cu ştiinţa actuală.

Isaac Newton s-a descris pe sine ca având capacitatea de a „vedea mai departe decât alții”. Pentru Grosseteste, „sollertia” era un dar de la Dumnezeu. Această capacitate a omului este o sarcină, motivată din punct de vedere teologic, care contribuie la împlinirea dorinței de cunoaştere a fiinţei umane.

Francis Bacon, un filosof din secolul al XVI-lea, a propus o abordare experimentală a științei fiind călăuzit, în mod explicit, de motivații teologice.

Aşa cum susține istoricul Peter Harrison, pionierii ştiinţei care au urmat lui Bacon, cum ar fi Newton și chimistul Robert Boyle, au considerat că este de datoria lor să-şi folosească priceperea şi puterea de înţelegere pe care le-au primit de la Dumnezeu pentru a recupera o parte din cunoașterea pierdută a naturii.

Francis Bacon. Credit: Wikimedia Commons

Aceste lecții de istorie ne ajută să înţelegem influenţa pe care a avut-o religia în dezvoltarea științei în decursul timpului. Afirmând cu insistentă că știința este un progres al lumii moderne nu contribuim la integrarea gândirii științifice în cultura noastră într-un sens mai larg.

Știința biblică

Bazele ştiinţei pot fi găsite în istoria antică a poporului evreu, care este la fel de influentă precum cea a poporului grec.

Cartea lui Iov din Vechiul Testament trebuie înțeleasă ca un pilon de bază al filosofiei moderne alături de opera lui Platon, susţine filosoful Susan Neiman. Acest lucru se datorează faptului că Iov se confruntă cu problema unei lumi aparent haotice și îngrozitoare, indiferentă în fața suferinţei umane. Și acest lucru, afirmă Neiman, este punctul de plecare pentru filosofie.

Tot Cartea lui Iov ar putea fi, de asemenea, punctul de plecare al științei, pentru că aceasta conține întrebări la care oamenii de ştiinţă au căutat dintotdeauna un răspuns.

Dumnezeu îl întreabă pe Iov următoarele:

„Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, ştii?… Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?… Unde este drumul care duce la locaşul luminii?… Cunoşti tu legile cerului?”

Credit: William Blake

În total, Cartea lui Iov conține 160 de întrebări care vizează în prezent domenii ale ştiinţei precum meteorologia, astronomia, geologia și zoologia. Conținutul acestei cărţi biblice a marcat știința timp de secole.

Comunitățile religioase trebuie, de asemenea, să nu mai considere știința drept o amenințare, ci mai degrabă să recunoască importanța acesteia în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor cu care se confruntă în prezent societatea umană.

Traducere şi adaptare după Religion isn’t the enemy of science: it’s been inspiring scientists for centuries