Economie

Perspective privind piaţa auto şi industria auto

Privind automobilele de pe stradă s-ar putea să nu vă daţi seama că industria auto trece printr-o perioadă de schimbări profunde. Creșterea puterii de cumpărare pe piețele emergente, înăsprirea reglementărilor privind emisiile poluante și progresele în domeniul electronicii conduc la schimbări importante în ceea ce priveşte modul cum sunt construite și conduse automobilele.

Chiar dacă nimic nu va înlocui motorul cu ardere internă, automobilele vor semăna tot mai mult cu nişte computere inteligente, iar construcţia lor va depinde foarte mult de zona geografică.

Piețele emergente și noile branduri

Producătorii de automobile se vor confrunta în următorii ani cu o problemă economică: sute de milioane de oameni de pe piețele emergente își vor cumpăra mașini, de multe ori pentru prima dată.

În anul 2009 China a devenit cea mai mare piaţă auto din lume, depășind SUA și se estimează că India și Brazilia vor depăşi Japonia în acest clasament. Aceasta este o oportunitate uriaşă pentru producătorii auto de pe piețele emergente de a-şi creşte cifra de afaceri și de a se lansa la nivel mondial.

Advertisement

În următorii ani este foarte probabil ca noile branduri să intre pe piaţa auto din ţările dezvoltate. Există deja semne în acest sens. Companii precum producătorul indian Tata, care a cumpărat Jaguar-Land Rover, sau compania Geely din China, care în prezent deţine Volvo, vor putea utiliza aceste mărci de prestigiu și propriile rețelele de dealeri pentru a intra pe pieţele auto din ţările dezvoltate.

Producătorii de automobile de pe piețele emergente se vor confrunta cu unele probleme specifice acestor pieţe, precum ar fi prețul de vânzare, care trebuie să fie corelat cu puterea de cumpărare, aglomeraţia urbană, calitatea slabă a aerului și (în unele cazuri) preocuparea față de costul combustibilului. Din acest motiv inovaţiile în cazul vehiculelor mici, care de altfel domină piaţa auto din China și în combustibilii alternativi, pot asigura economiilor emergente un avans tehnologic. Modelele electrice lansate în ultima perioadă, Denza în China și e2o în India, au evidențiat această tendință.

Mahindra a prezentat vehiculul electric e2o. Credit: EPA

Automobilele trebuie să fie uşoare

Deoarece poluarea aerului ne afectează pe toţi, reglementările privind emisiile de carbon se înăspresc. Prima prioritate pentru producătorii de automobile nu este să conceapă ceva complet nou, ci să-şi optimizeze modelele actuale. În practică, acest lucru înseamnă utilizarea unor motoare mai mici, găsirea unor soluții pentru evitarea derapajului și mai presus de toate reducerea masei automobilului.

Modelul i3 de la BMW este un exemplu în acest sens. Acesta utilizează un șasiu din fibră de carbon cu ajutorul căruia s-a redus masa vehiculului suficient de mult pentru a se utiliza o baterie electrică de capacitate mare.

BMW i3. Credit: EPA

Materialele ușoare, ieftine, sunt cheia extinderii duratei de viață a vehiculelor mari alimentate în mod convențional și tot ele au deschis perspectiva utilizării automobilelor electrice.

Modelul electric Denza produs în China de BYD Auto și Daimler AG. Credit: EPA

Automobilele electrice

Vehiculele pur electrice s-au dovedit populare în anumite regiuni, cum ar fi California sau în Olanda. În Norvegia reglementările privind emisiile poluante au stimulat vânzările de maşini electrice, în timp ce în Germania, pe fondul unui preţ mai mare la energia electrică, acestea au dezamăgit.

Până în anul 2020 se anticipează dublarea densităţii de energie a bateriilor electrice şi reducerea la jumătate a preţului acestora, astfel încât automobilele electrice pot deveni o opţiune mult mai accesibilă.

O altă opţiune este reprezentată de utilizarea gazului natural comprimat (GNC) pentru călătoriile pe distanțe lungi. Gazul natural comprimat a fost utilizat timp îndelungat în Asia și în America de Sud, iar autovehiculele care îl utilizează emit mai puțin CO2 decât cele pe bază de benzină. De asemenea, gazul natural comprimat generează mai puţini poluanți nocivi decât motorina utilizată la motoarele diesel.

Autovehiculele cu pile de combustibil alimentate cu hidrogen există încă din anii ’60. Credit: John Lloyd, CC BY

Pilele de combustie pe bază de hidrogen reprezintă, probabil, cea mai mare speranță pentru industria auto. La fel ca motoarele pe benzină, acestea se alimentează repede și lucrează la randamente mult mai mari decât motoarele cu combustie internă, ceea ce le face potrivite pentru călătoriile pe distanţe mari. Şi toate acestea în condiţiile în care emit doar vapori de apă.

Cu toate acestea, aceste vehicule sunt în prezent cele mai scumpe de pe piață, iar infrastructura de alimentare cu carburant este costisitoare. Hyundai şi Toyota au lansat asemenea modele destinate piețelor auto din Japonia și California. Chiar dacă aceste modele vor avea vânzări modeste, cu siguranţă alţi producători vor investi puternic în această tehnologie (dacă nu au făcut deja acest lucru).

Producători de automobile sau furnizori de mobilitate?

BMW a lansat în Londra serviciul de închiriere auto DriveNow care  evidențiază o altă tendință, creșterea ponderii serviciilor de „mobilitate autentică”, ca o alternativă la proprietatea auto.

În centrele urbane foarte populate, smartphone-urile au permis operatorilor de flote auto să conceapă servicii tot mai sofisticate. Serviciile de taxi Uber sau de închiriere auto, cum ar fi Car2go al celor de la Daimler sau Autolib din Paris, oferă o alternativă la maşina proprie în condiţiile unor spaţii restrânse de parcare.

În Paris se pot închiria maşini electrice prin serviciul Autolib. Credit: Hakan Dahlström, CC BY

În prezent serviciile de închiriere auto de acest tip sunt disponibile în orașele mari, bogate și în comparație cu transportul public efectul lor este minim. Cu toate acestea, odată cu răspândirea smartphone -urilor este de aşteptat ca aceste modele de business să fie adoptate în piețele emergente și mai ales în Rusia. Până în anul 2020 această tendinţă se va amplifica, mai ales deoarece Nissan și Google concurează pentru comercializarea primelor vehicule autonome. Chiar dacă viteza lor de deplasare este limitată și ele vor fi destinate pentru început marilor orașe, vehiculele autonome ar putea creşte popularitatea serviciilor de închiriere auto.

Advertisement

Suntem pregătiţi pentru un nou upgrade?

Computerizarea autovehiculelor reprezintă, probabil, cea mai importantă tendinţă în industria auto. În prezent schimbarea parcului auto se produce după un deceniu sau ceva mai mult, fiind condiţionată şi de ciclurile de fabricaţie ale producătorilor de automobile. Cu toate acestea, prin integrarea serviciilor bazate pe cloud mașinile nu mai reprezintă un sistem închis, ele fiind monitorizate și modernizate de la distanță. Astfel, firma Tesla oferă deja upgrade-uri ale vehiculelor, în timp real, pentru îmbunătățirea performanței, iar producătorul Mahindra & Mahindra din India a adoptat deja sloganul „rezolvă problema, înainte de a o observa”.

Vor rămâne producătorii de automobile principalii furnizori de servicii de mobilitate? Poate că în viitor vom prefera să cumpărăm servicii de transport de la Google. S-ar putea că până în anul 2020 să se întrevadă un răspuns la această întrebare.

Traducere după In 2020, your car will look like a computer

Advertisement
Share
Comentariu Facebook
Publicat de
Guest-author