Medicină-Sănătate

Noi informații despre efectul antimicrobian al argintului

Bacteriile ”superbug” rezistente la antibioticele prescrise în mod obișnuit au devenit o amenințare globală pentru sănătatea publică în ultimii ani, astfel încât metalele nobile, cum ar fi argintul, au atras atenția cercetătorilor datorită proprietăților lor antimicrobiene.

Deși este încă un mister modul cum argintul omoară bacteriile, o echipă de cercetători de la Universitatea din Arkansas a studiat,  la scara nanometrică, efectul antimicrobian al ionilor de argint asupra dinamicii proteinelor din bacteriile vii.

„În mod obișnuit, efectele antimicrobiene ale argintului au fost măsurate prin bioanalize, care compară efectul unei substanțe asupra unui organism de testare cu un preparat standard, netratat.

Chiar daca aceste metode sunt eficiente, ele furnizează de obicei doar instantanee în timp”, a declarat Dr. Yong Wang, autorul principal al studiului, cercetator în cadrul Departamentului de Fizică al Universității din Arkansas, SUA.

Dr. Wang și colegii săi au folosit o tehnică avansată de imagistică, denumită microscopie de localizare fotoactivată cu o singură particulă, pentru a localiza și urmări o proteină specifică din bacteriile Escherichia coli de-a lungul timpului.

Efectul antimicrobian al argintului

Credit imagine: Arek Socha.

Cercetatorii au fost surprinși să constate că ionii de argint au accelerat dinamica proteinei, contrar asteptarilor lor.

„Se știe că ionii de argint pot suprima și ucide bacteriile. Din acest motiv ne-am așteptat ca dinamica bacteriilor să încetinească atunci când acestea sunt tratate cu argint.

Cu toate acestea, în mod surprinzător, am descoperit că dinamica acestei proteine ​​a devenit mai rapidă”, a declarat Dr. Wang.

Autorii studiului au observat că ionii de argint determină separarea catenelor de ADN din bacterii, iar legăturile dintre proteină și ADN slăbesc în intensitate.

„Astfel dinamica mai rapidă a proteinelor sub efectul argintului poate fi înțeleasă.

Atunci când proteina este legată de ADN, ea se mișcă încet împreună cu ADN-ul, care este o moleculă uriașă în bacterii.

În schimb, atunci când sunt tratate cu argint, proteinele se desprind de ADN, mișcându-se singure mai rapid”, a declarat Dr. Wang.

Separarea ADN-ului, cauzată de ionii de argint, a fost studiată în cadrul unor lucrări anterioare ale Dr. Wang și coautorilor asupra unui ADN îndoit.

Studiul lor a presupus îndoirea ADN-ului pentru a-l face mai susceptibil la interacțiunile cu alte substanțe chimice, inclusiv ioni de argint.

„Studiul a validat ideea investigării dinamicii unor proteine individuale in bacteriile vii.

Dorim să folosim noile cunoștințe obținute din acest proiect pentru a face antibiotice mai bune pe baza nanoparticulelor de argint”, a afirmat Dr. Wang.

Rezultatele cercetătorilor au fost publicate în revista Applied and Environmental Microbiology.

Sursa: Sci-News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *