Medicină-Sănătate

Ne confruntăm cu o „epidemie” de miopie, atenţionează cercetătorii. Iată de ce

Oamenii de știință avertizează cu privire la o „epidemie” emergentă de miopie, observând o intensificare a debutului miopiei la adulți.

Pe baza datelor ce au fost strânse de la cei 107.442 de participanți la amplul studiu Biobank din Marea Britanie, s-a constatat că oamenii născuți după 1960 sunt cu 10% mai predispuși la miopie, comparativ cu oamenii născuți trei decenii mai devreme.

Cea mai mare creştere a numărului cazurilor de miopie s-a înregistrat la cei la care miopia s-a manifestat ceva mai târziu în viață, cu toate că numărul celor care au suferit de miopie încă din copilărie s-a dublat.

Se crede că acest lucru este cauzat de o combinaţie de factori genetici și de mediu, printre care se numără și numărul de ore petrecute la calculator, cu toate că studiul a găsit şi dovezi care indică faptul că aceste tendinţe pot să fie schimbate printr-o serie de inițiative adecvate de sănătate publică.

„O „epidemie” de miopie aflată pe un trend ascendent a devenit o preocupare serioasă de sănătate publică la nivel internațional”, explică autorii acestui studiu.

Miopie

Credit: MirageC/Getty Images

Cel mai în vârstă grup analizat de studiul Biobank era format din persoane născute între 1939 și 1944. În acest caz, aproximativ 12,6% au dezvoltat miopia din copilărie și 7,4%, mai târziu. Pentru cei mai tineri, născuți între 1965 și 1970, aceste cifre au crescut la 15,6%, respectiv 13,6%.

Per ansamblu, raportul dintre cei suferinzi de miopie din grupul celor mai în vârstă și grupul celor mai tineri, a crescut de la 20% la 29,2%, chiar dacă cele mai multe dintre cazurile de miopie la persoanele adulte nu erau severe.

Chiar dacă aceste procente nu ne spun întreaga poveste, cel mai ridicat procentaj, 30,9%, a fost înregistrat pentru cei născuți între 1955 și 1959, ceea ce arată faptul că tendinţa este una care ar trebui cel puțin să ne îngrijoreze.

Analizând mai atent aceste date, cercetătorii au evidenţiat mai multe cauze pentru aceste creşteri ale numărului cazurilor de miopie: schimbările care au survenit în sistemul de nutriție, în dietele copiilor, folosirea din ce în ce mai îndelungată a monitoarelor, dar și schimbarea modului cum se face educația (mai multe teme, în detrimentul timpului petrecut în aer liber).

Conform studiul, creșterea numărului celor care își continuă educația și după vârsta de 18 ani poate să fie, de asemenea, unul dintre factori. Această legătură dintre educația superioară (mai mulți ani petrecuți citind, învățând și dând teste) și numărul mare al cazurilor de miopie a mai fost evidenţiată într-o serie de studii anterioare.

„S-a observat o schimbare în timp a opţiunilor tinerilor pentru studiile superioare și, simultan, o schimbare a metodelor de predare, dar şi o utilizare tot mai îndelungată a televizoarelor și, mai recent, a monitoarelor electronice, precum şi o prezenţă tot mai răspândită a acestor practici în timpul liber”, afirmă cercetătorii.

Așa cum au arătat mai multe studii efectuate la nivel mondial, miopia devine o problemă pentru oameni de la vârste din ce în ce mai fragede, în vreme ce un număr tot mai mare de oameni care dezvoltă miopie ajung la cazuri severe de tulburări de vedere .

Cu toate acestea, dovezile prezentate aici, pentru o imagine de ansamblu a frecvenței cazurilor de miopie la oamenii născuți între 1955 și 1971, susțin ideea că aceste tendinţe și evoluții pot să fie stabilizate sau chiar inversate, afirmă aceeași cercetători.

Pentru aceasta sunt necesare cercetări suplimentare privind modul în care diferite influențe afectează riscul de miopie și cum diferă procentul cazurilor de miopie din copilărie (cel mai adesea influențat de genetică) de procentul cazurilor din perioada adultă (care este cel mai adesea influențat de factorii de mediu).

„O cercetare variată este necesară pentru a îmbunătăți înțelegerea impactului factorilor de risc variabili din viața noastră, dar și pentru a găsi modalități de contracarare a acestora,” concluzionează studiul.

Traducere de Vlad Constantin VOINEA după We’re Facing a Myopia ‘Epidemic’, Scientists Say. Here’s Why

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *