NASA are dovezi privind existența sărurilor hidratate pe planeta Marte

Pe planeta Marte s-au descoperit dâre de sare care ar putea fi un semn că apa sărată se infiltrează la suprafața planetei în lunile de vară. Oamenii de ştiinţă au observat anterior dungi întunecate pe versanţii de pe planeta Marte (a se vedea imaginea de mai jos) despre care ei cred că s-au format datorită unor cursuri de apă. Cea mai bună dovadă în acest sens sunt sărurile lăsate în urmă de cursurile de apă care au secat. Descoperirea este importantă deoarece deschide perspectiva existenţei unui habitat potrivit pentru viața microbiană pe planeta Marte.

Misterioasele dungi întunecate, efemere, de pe Marte. Credit: NASA/JPL-Caltech/UArizona

Deşi în trecut s-a anunţat de nenumărate ori „descoperirea” apei pe Marte, în prezent cercetătorii au detectat mai degrabă săruri hidratate decât apă sărată. Cu toate acestea, rezultatele obţinute, care au fost publicate în Nature Geoscience, reprezintă un pas important înainte pentru găsirea apei lichide. Deci, cât de aproape suntem de acest obiectiv? Să încercăm să ne reamintim ce ştim până acum cu privire la acest subiect și să analizăm cum se potrivesc noile descoperiri cu ceea ce am aflat anterior.

Gheață versus apă lichidă

Încă din secolul al 18-lea, William Herschel știa de existenţa unor calote polare pe Marte care puteau fi observate chiar și cu ajutorul unui mic telescop. El a presupus că acestea sunt formate din gheață sau zăpadă, dar nu a avut nicio dovadă pentru această afirmaţie. Abia în anii 1950, atunci când telescoapele au fost echipate cu spectrometre, s-a putut analiza reflexia luminii Soarelui de către aceste calote polare şi s-a presupus că ele sunt formate din gheaţă. Cu toate acestea, prima sondă spaţială trimisă spre Marte  nu a putut confirma această presupunere, din moment ce apa îngheţată este de obicei acoperită de gheață formată din dioxid de carbon.

O parte din Nirgal Vallis, o vale de pe Marte observată pentru prima dată în această imagine de Mariner 9 în anul 1972. De la o margine la alta, imaginea acoperă o regiune de 120 km. Credit: NASA

În anii 1970 atenția s-a îndreptat din nou asupra planetei Marte odată cu descoperirea de către Mariner 9 a unor albii de râuri străvechi despre care s-a crezut că au apărut datorită acţiunii unor cursuri de apă. Aceste sisteme de canale erau, în mod evident, foarte vechi (de miliarde de ani). Cu toate acestea, deși prezenţa acestor canale indica faptul că în trecut a existat pe Marte apă sub formă lichidă, aceste canale nu aveau nicio legătură cu apariția apei în prezent.

„Canalele” de pe Marte desenate de Percival Lowell în anul 1896. Credit: Percival Lowell/wikipedia

Rigole şi picături

Lucrurile au devenit mai interesante în anul 2000, odată cu anunțul că în imaginile de înaltă rezoluție obţinute de Camera Mars Orbiter aflată la bordul lui Mars Global Surveyor s-au observat rigole (N.t. o formă de eroziune) în interiorul unor cratere care aveau o adâncime de câţiva metri și o lungime de sute de metri. S-a sugerat că acestea au fost săpate de apa care ieşea din subteran şi că ele au apărut recent. Totuși, acestea ar putea avea o vechime de mii de ani, dar schimbările observate anual la câteva rigole sugerează că acestea sunt în prezent active.

Sunt aceste rigole dovada unor curgeri de apă? Unele dintre ele probabil că sunt, dar există și alte explicații, cum ar fi avalanșele de roci sau deplasarea unor bucăţi de dioxid de carbon înghețat. Unele rigole încep din apropiere de vârful unor dune de nisip, acolo unde existenţa unor rezervoare subterane de apă este foarte improbabilă.

Eroziuni în interiorul unui crater din regiunea Noachis Terra. Credit: NASA/JPL/Malin Space Science Systems

În anul 2008, Phoenix Mars Lander a observat apă pe Marte. Modulul spațial a găsit apă inghețată la o adâncime de doar câțiva centimetri, dar mult mai importante au fost picăturile ce au fost observate pe picioarele lui Phoenix Mars Lander. Aceste picături cu greu ar fi putut fi altceva în afară de apă. S-a sugerat că apa a condensat în jurul unor boabe de perclorat de calciu. Această substanţă absoarbe vaporii de apă din atmosferă şi formează o soluţie de sare. Mai mult, deşi apa pură ar îngheța la o temperatură între -10° C și -80°C, apa care conține suficiente săruri dizolvate poate rămâne în stare lichidă.

Picăturile de apă de pe un picior al sondei Phoenix Mars Lander. Piciorul respectiv este indicat cu o săgeată. Credit: NASA/JPL-Caltech/University of Arizona/Max Planck Institute

Infiltraţii de apă?

În anul 2011 un nou fenomen a fost evidenţiat pe imaginile de înaltă rezoluție obţinute de către sonda spaţială Mars Reconnaissance Orbiter. Este vorba despre prezenţa unor linii recurente în pantă („recurrent slope lineae” sau RSL), dungi întunecate care coboară în pantă şi care apar și dispar sezonier. De obicei acestea durează, cu aproximație, de două ori mai mult ca anotimpurile de pe Pământ.

Imagine în perspectivă a dungilor întunecate de pe versanții aflați pe Marte. Credit: NASA/JPL/University of Arizona

Aceste urme au o lăţime cuprinsă între 0,5 m şi 5 m și o lungime mai mică de 100 m. Acestea s-ar datora unor avalanșe de praf uscat, dar explicația favorită, sugerată de altfel şi de NASA, a fost întotdeauna aceea că apa se prelinge și umezeşte suprafața versanţilor suficient de mult pentru a-i conferi acesteia un aspect întunecat, deși fără a avea un volum suficient pentru a o eroda încât să formeze o rigolă.

Demn de remarcat cu privire la noua cercetare este faptul că se determină compoziția acestor urme. Cercetătorii au folosit un instrument denumit CRISM (Compact Reconnaissance Imaging Spectrometer for Mars) aflat la bordul sondei Mars Reconnaissance Orbiter pentru a analiza lumina reflectată de pe suprafața acestor dungi. În acest fel, ei au putut demonstra că acestea conțin săruri precum perclorat de magneziu, clorat de magneziu și perclorat de sodiu. Aceste tipuri de săruri au proprietăți de antigel, deoarece coboară punctul de îngheț al apei, astfel încât aceasta poate curge la temperaturi mult mai scăzute. Această constatare confirmă datele obţinute de Phoenix Mars Lander în anul 2008.

Nu există indicii că apa lichidă a fost prezentă atunci când NASA a efectuat măsurătorile. Cu siguranţă oamenii de ştiinţă vor continua căutarea apei lichide în același loc, cu speranța să descopere caracteristici care ar putea indica apa lichidă în locul sărurilor lăsate în urmă după evaporarea apei. Cu toate acestea, puţini sunt cei ce se îndoiesc de faptul că sărurile au fost lăsate în urmă de curgerile de apă.

Foarte important, odată cu prezenţa apei lichide pe planeta Marte se deschide perspectiva existenţei vieţii pe această planetă. Cercetătorii au arătat că în regiunile cele mai aride din deşertul Atacama de pe Pământ, singura sursă de apă pentru microbi o reprezintă ceea ce ei pot obţine din sărurile dizolvate în apă. Dacă acest lucru se întâmplă pe Pământ, poate că la fel se întâmplă şi pe Marte.

Traducere după NASA: streaks of salt on Mars mean flowing water, and raise new hopes of finding life