Legătura dintre durata somnului şi riscul de demență

Legătura dintre tulburările de somn și simptomele demenței au fost studiate de ani de zile, dar există încă multe lucruri pe care nu le știm despre cum lipsa somnului poate contribui la declinul cognitiv în cazul unor boli precum Alzheimer.

În multe studii observaționale privind legătura dintre durata somnului și demență, perioadele de urmărire a participanţilor la studii au fost relativ scurte sau s-au examinat doar persoane în vârstă, aflate la debutul afecțiunilor, în condiţiile în care dezvoltarea și manifestarea simptomelor de demență au loc, adesea, de-a lungul deceniilor și încep să apară mult mai devreme în viața oamenilor.

Pentru a oferi o analiză pe termen mai lung, examinând modul cum durata somnului poate determina apariţia demenței, o echipă de cercetători condusă de epidemiologul Séverine Sabia de la Universitatea din Paris a analizat datele din studiul Whitehall II. Acesta este un studiu, în curs de desfășurare, asupra sănătății a peste 10.000 de funcționari publici britanici.

Studiul Whitehall II a început în anul 1985 și în prezent oferă un set de date care se întinde pe o perioadă de trei decenii. Acum oamenii de ştiinţă au suficiente date pentru a examina dacă durata și calitatea somnului de la mijlocul vieții și mai departe pot fi corelate cu diagnosticele de demență de la o vârstă mai înaintată.

Potrivit cercetătorilor, această legătură există în datele studiului Whitehall și trebuie să fim conştienţi de aceasta.

„O durată scurtă a somnului, persistentă, de la vârsta de 50, 60 și 70 de ani, comparativ cu o durată de somn normală, persistentă, a fost asociată cu o creştere cu 30% a riscului de demență, independent de factorii sociodemografici, comportamentali, cardiometabolici și de sănătate mintală”, au scris autorii în lucrarea lor.

Credit: Jordan Bauer/Unsplash

Merită clarificat faptul că astfel de studii sunt doar observaționale, ceea ce înseamnă că legătura descoperită este doar o corelație între o durată scurtă a somnului și un risc crescut de demență şi nu un mecanism cauzal.

Cu alte cuvinte, cercetătorii nu susţin că tulburările de somn cauzează demență, doar că mulți dintre oamenii din grupul Whitehall, care au dezvoltat mai târziu demența, au avut tendința de a dormi mai puțin decât alți participanți care, în general, erau mai puțin susceptibili să dezvolte afecțiunea.

În studiul Whitehall, o durată normală a somnului a fost definită ca fiind de 7 ore de somn pe noapte, iar un somn lung înseamnă 8 ore sau mai mult pe noapte.

O durată scurtă a somnului a fost considerată de 6 ore sau mai puțin de somn în fiecare noapte, iar participanții care au dormit, în mod constant, doar 6 ore sau mai puțin în fiecare noapte au prezentat un risc mai mare de a dezvolta demență.

Persoanele cu o durată normală a somnului au prezentat cea mai mică incidență a demenței și nu au existat dovezi clare ale unei legături între o durată a somnului mai lungă decât cea normală și demență (deși alte studii au descoperit și o astfel de asociere).

Chiar dacă studiul se bazează, în mare măsură, pe datele obţinute prin declaraţii de la participanți, iar membrii grupului Whitehall nu reflectă neapărat şi alte populații din societate, concluziile ne ajută să ne consolidăm informaţiile despre legăturile dintre calitatea somnului şi demență, chiar dacă mecanismele în sine rămân enigmatice și sunt necesare mai multe cercetări suplimentare.

Una dintre dificultăți, așa cum recunosc cercetătorii, este dovada unei asocieri bidirecționale între disfuncția somnului și modificările fiziopatologice ale demenței.

Cu alte cuvinte, un somn anormal nu prezice doar demența, dezvoltarea demenței timpurii ar putea afecta somnul oamenilor, caz în care un somn slab calitativ ar putea fi considerat un simptom timpuriu al bolii.

„Deoarece demența rezultă din modificări ale creierului, nu este surprinzător faptul că persoanele cu demență au deseori tulburări ale somnului.

Poate că este, pur și simplu, un semn foarte timpuriu al demenței care urmează să apară, dar este, de asemenea, destul de probabil că un somn de slabă calitate nu este bun pentru creier și îl lasă vulnerabil la condiții neurodegenerative, cum ar fi boala Alzheimer”, a declarat Tom Dening, psihiatru și cercetător al demenței, de la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie, care nu a fost implicat în studiu.

În momentul actual există încă multe necunoscute în acest domeniu de cercetare al demenței, dar pe măsură ce știința evoluează nu este niciodată prea târziu să ne schimbăm stilul de viață pentru o îmbunătățire a șanselor de a menține o funcție sănătoasă a creierului pe măsură ce îmbătrânim.

„Deși nu există un mod sigur de a preveni demența, putem lua măsuri care ne pot reduce riscul.

Cele mai bune dovezi sugerează că a nu fuma, a bea doar cu măsură, a rămâne activ mental și fizic, a adopta o dietă echilibrată și a menține nivelul colesterolului și al tensiunii arteriale sub control ne pot ajuta la menținerea sănătăţii creierului pe măsură ce îmbătrânim”, a declarat Sara Imarisio, șef de cercetare la Alzheimer’s Research din Marea Britanie, care nu a fost implicată în acest studiu.

Descoperirile cercetătorilor au fost anunţate în Nature Communications.

Traducere după Sleeping Less Than 6 Hours a Night Linked to Higher Dementia Risk, Scientists Show