Computer

IBM a inventat o metodă de realizare a cipurilor de computer din nanotuburi de carbon care cresc precum cristalele

Oamenii de știință de la IBM au conceput o modalitate, inspirată din natură, prin care nanotuburile de carbon pot forma structuri care ar putea fi folosite pentru a înlocui cipurile electronice pe bază de siliciu.

Implementarea cu succes a acestei tehnologii ar putea conduce la fabricarea unor cipuri de computer mai performante decât cipurile actuale din siliciu şi la apariţia unor noi produse electronice flexibile.

Nanotuburi de carbon care cresc precum cristalele

Microcipurile de calculator sunt realizate, în mod obişnuit, din siliciu semiconductor sub formă de plăcuțe pe care sunt gravate circuitele electronice. Complexitatea circuitelor electronice ce pot fi litografiate pe aceste plăcute din material semiconductor este limitată şi în prezent ne apropiem de limita de utilizarea a siliciului în componentele electronice.

Cu toate acestea, oamenii de știință de la IBM prevăd o revoluţie în proiectarea microcipurilor de computer prin utilizarea nanotuburilor de carbon. Cercetătorii susţin că cipurile electronice pe bază de nanotuburi de carbon consumă mai puțină energie electrică și, de asemenea, ele ar putea fi de 6 până la 10 ori mai rapide decât cele pe bază de siliciu.

Dificultatea utilizării nanotuburilor de carbon în construcţia cipurilor electronice se datorează faptului că acestea sunt foarte mici, grosimea peretelui acestor tuburi fiind egală cu mărimea unui atom de carbon. Spre deosebire de componentele electronice pe bază de siliciu, producătorii de cipuri nu pot grava nanotuburile de carbon în circuitele electronice şi nici nu pot aranja aceste nanotuburi unul câte unul.

Nanotuburi de carbonNanotuburi de carbon. Credit: Goeff Hutchison

Oamenii de ştiinţă de la IBM au reuşit să depăşească această dificultate tehnologică inspirându-se din natură. Cu ajutorul chimiei, cercetătorii au anunțat că au dezvoltat o tehnică prin care nanotuburile de carbon pot forma structurile dorite similar modului cum cresc cristalele.

„Încercăm să depăşim această problemă inspirându-ne de la natură, pentru că natura construiește tot așa”, a declarat George Tulevski din cadrul IBM Research.

O revoluție în nanotehnologie

O revoluție în tehnologia microcipurilor ar putea conduce la realizarea unor procesoare mai performante decât cele actuale şi care ar consuma mai puțină energie electrică. Tehnologia de realizare a microcipurilor folosind nanotuburi de carbon a fost deja testată, proiectul N3XT de la Stanford University fiind un exemplu în acest sens, şi s-ar putea ca mai devreme decât ne aşteptăm cipurile pe bază de nanotuburi de carbon să le înlocuiască pe cele pe bază de siliciu.

Datorită progreselor din domeniul nanotehnologiei, gadgeturile noastre ar putea deveni tot mai performante, microcipurile injectabile ar putea revoluționa medicina, iar calculatoarele flexibile ar putea fi cheia dezvoltării unor dispozitive electronice ușor de purtat.

Sursă: Futurism

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *