Computer

De unde provine cuvântul „wiki”?

Howard G. Cunningham, dezvoltatorul primului site de tip wiki care a fost lansat în anul 1995 sub numele de WikiWikiWeb, cu ocazia primei sale vizite în Hawaii a fost informat de către un angajat al aeroportului că trebuie să se deplaseze cu autobuzul wiki wiki între terminalele aeroportului. Deoarece el nu a înţeles iniţial ceea ce persoana respectivă i-a spus, s-a interesat despre numele autobuzului şi a aflat că „wiki” înseamnă „rapid” în limba hawaiiană, iar prin repetarea cuvântului respectiv se înţelege „foarte rapid”.

Autobuzul wiki wikiFaimosul autobuz wiki wiki al aeroportului din Hawaii.

Mai târziu, Cunningham a căutat un nume potrivit pentru noua sa platformă web. El şi-a dorit ceva unic, astfel încât nu a copiat niciun termen existent, aşa cum s-a procedat, de exemplu, pentru serviciul de e-mail care a fost denumit după cuvântul „mail”. În cele din urmă, el s-a hotărât asupra termenului „quick web”, care a fost inspirat de „quick basic” utilizat anterior de către Microsoft. Ulterior, el a înlocuit termenul „quick” cu traducerea sa din hawaiiană „wiki” şi l-a utilizat pe acesta de două ori, deoarece părea să se potrivească mai bine, „… o dublură în aplicaţia mea reprezintă un indiciu de formatare: doua CR-uri înseamnă paragraf nou, două apostrofuri înseamnă italic, două cuvinte la care prima literă este mare înseamnă hyperlink”. Programul a fost, de asemenea, extrem de rapid, astfel încât „very quick” chiar a mărit viteza de lucru.

Versiunea scurtă a numelui, prin care site-ul wiki a fost denumit doar „wiki” în loc de „Wiki Wiki”, a apărut ulterior, deoarece în prima implementare a lui WikiWikiWeb script-ul original cgi a fost denumit „wiki”, toate literele mici şi abrevierile fiind în conformitate cu standardul Unix. În consecinţă, prima adresa url de tip wiki a fost http://c2.com/cgi/wiki.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că pronunția corectă a lui „wiki” este de fapt „we-key” în loc de „wick-ee”, aşa cum se pronunţă în prezent. Cu toate acestea, având în vedere popularitatea la care a ajuns această formă greșită de pronunţie a cuvântului, Cunningham și alții au renunţat de mult timp să mai corecteze oamenii în legătură cu acest aspect.

Traducere şi adaptare după Where the Word “Wiki” Comes From

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *