Când eram copil, părinții mei aveau o colecție de ziare vechi, îngălbenite. De exemplu, îmi amintesc titlul unui ziar Washington Post din data de 21 iulie 1969 care era așezat pe un raft: „Vulturul a aterizat – Doi oameni se plimbă pe Lună”. Sau un titlu decolorat, cu o nuanţă galben-maronie, din data de 8 august 1974: „Nixon demisionează”. Aceste ziare sunt adevărate artefacte fascinante ce prezintă atât momente remarcabile, cât şi momente obişnuite din istoria noastră. Din păcate, ele sunt de multe ori greu de citit din cauza hârtiei îngălbenite sau de culoare maro și decolorării scrisului. Deci, de ce ziarele şi cărţile vechi se îngălbenesc? Și există vreo modalitate de a preveni acest lucru?

Cărți vechi

În general, se crede că hârtia a fost inventată în jurul anului 100 î.Hr. în China. Inițial aceasta era făcută din cânepă umedă, care apoi era bătută într-o pastă, eventual fiind folosite şi scoarţă de copac, bambus și alte fibre vegetale. Astfel, hârtia s-a răspândit în Asia şi chiar dacă aceasta a fost folosită în primul rând pentru documentele oficiale importante, din momentul în care procesul de fabricaţie a devenit mai eficient și mai ieftin, hârtia a fost utilizată pe o scară tot mai mare.

Se crede că hârtia a ajuns pentru prima dată în Europa în jurul secolului al 11-lea. Istoricii cred că cel mai vechi document din hârtie este Missal of Silos care este, în esență, o carte ce conține texte ce trebuie citite în timpul Liturghiei. În timp ce hârtia, cărțile și procedeele de imprimare au evoluat de-a lungul următorilor opt sute de ani, odată cu presa de tipărit a lui Gutenberg, de la mijlocul secolului al 15-lea, hârtia a fost, în mod normal, realizată din bumbac sau alte fibre vegetale. Abia de la mijlocul secolului al 19-lea, hârtia a fost realizată din fibre de lemn.

Deci, ce s-a schimbat? În anul 1844, doi inventatori au descoperit procesul de fabricare al hârtiei din lemn. Unul dintre aceştia a fost inventatorul canadian Charles Fenerty. Familia acestuia deținea o serie de mori de cherestea din Nova Scotia („Noua Scoție”). Cunoscând durabilitatea, preţul redus și disponibilitatea lemnului, acesta şi-a dat seama că lemnul ar putea fi un substitut bun pentru bumbacul mult mai scump utilizat în procedeul de fabricaţie al hârtiei. El a fabricat hârtie din pastă de lemn și în data de 26 octombrie 1844 a trimis o mostră ziarului The Acadian Recorder din Halifax cu o notă ce evidenţia durabilitatea și costul redus de fabricaţie al hârtiei obţinută din lemn de molid. Peste câteva săptămâni, ziarul The Acadian Recorder era deja tipărit pe hârtie obţinută din pasta de lemn a lui Fenerty.

În același timp, Friedrich Gottlob Keller, care lucra la o mașină de tăiere a lemnului, a descoperit acelaşi lucru ca şi Fenerty – pasta de lemn ar putea fi utilizată în locul bumbacului pentru obţinerea hârtiei într-un mod mult mai economic. El a realizat o probă de hârtie în acest fel și în anul 1845 a primit un brevet german pentru ea. De fapt, unii istorici consideră că Keller a fost cel ce a inventat hârtia din pastă de lemn datorită faptului că acesta a primit un brevet pentru aceasta.

În următorii treizeci de ani hârtia obţinută din pastă de lemn s-a răspândit atât în Europa cât şi pe continentul american. Deşi hârtia obţinută din pastă de lemn era mai ieftină și la fel de durabilă ca cea din bumbac sau alte fibre vegetale, aceasta avea şi unele dezavantaje. Cel mai important dintre acestea era acela că hârtia din pastă de lemn este mult mai predispusă să fie afectată de oxigen și lumina Soarelui.

Lemnul este format în principal din două substanțe polimerice – celuloză și lignină. Celuloza este materialul organic cel mai abundent din natură. De asemenea, aceasta este incoloră și reflectă lumina extrem de bine. Prin urmare, se consideră că celuloza este albă. Cu toate acestea, celuloza este, de asemenea, destul de sensibilă la oxidare, deși nu la fel de mult ca lignina. Oxidarea provoacă o pierdere de electroni și slăbește materialul. În cazul celulozei acest lucru poate duce la absorbţia luminii, ceea ce face ca materialul (în acest caz, pasta de lemn) să pară mai puțin alb, dar nu acesta reprezintă motivul pentru care se îngălbeneşte hârtia cărţilor şi ziarelor vechi.

Lignina este o altă substanță predominantă în hârtie. Lignina este un compus ce se găseşte în lemn şi care-i conferă acestuia duritate şi rigiditate. De fapt, în conformitate cu Dr. Hou-Min Chang de la N.C. State University din Raleigh, „Fără lignină, un copac ar putea crește doar până la o înălţime de aproximativ 6 ft (1,8 m)”. În esență, lignina acţionează ca un fel de „clei” care leagă ferm fibrele de celuloză între ele şi ajută astfel copacul să fie mult mai rigid, să se poată înălţa pe verticală și să poată rezista unor presiuni externe, cum ar fi presiunea exercitată de vânt.

Lignina are o culoare închisă. Aceasta este, de asemenea, extrem de sensibilă la oxidare. Expunerea la oxigen (mai ales în combinaţie cu lumina Soarelui) modifică structura moleculară a ligninei, ceea ce determină o schimbare a modului în care compusul absoarbe și reflectă lumina. Aceasta capătă în acest fel o culoare galben-maronie în spectrul vizual uman.

Având în vedere că hârtia utilizată în cazul ziarelor este de obicei de o calitate mai slabă decât cea utilizată în cazul cărţilor, există mai multă lignină în hârtia ziarelor decât în hârtia cărților. În cazul hârtiei pentru cărţi se utilizează un proces de albire pentru a elimina o mare parte din lignină. În acest fel, cu cât se învechesc şi sunt mai expuse mai mult acţiunii oxigenului din aer, ziarele capătă relativ repede o culoare galben-maronie.

În ceea ce privește cărțile, deoarece hârtia utilizată pentru acestea conţine mai puţină lignină, decolorarea acestora nu se produce atât de repede. Cu toate acestea, substanțele chimice utilizate în procesul de albire al hârtiei pentru cărţi pot face ca celuloza să fie mai sensibilă la oxidare, astfel încât pe termen lung şi paginile cărţilor se decolorează. Pentru a combate acest lucru, documentele importante sunt tipărite pe hârtie fără acid, cu o cantitate mică de lignină.

În ceea ce privește documentele istorice – sau ziarele vechi ale părinților mei – nu există o modalitate de a anula deteriorarea lor, dar se poate preveni deteriorarea lor ulterioară. Este important să ţinem documentele sau ziarele într-un loc răcoros, uscat, întunecos, la fel cum muzeele păstrează documentele istorice într-o cameră cu o temperatură controlată, cu iluminat redus. În plus, nu le păstrați în podul casei sau la subsol, aceste locuri pot păstra umezeala și pot avea variaţii importante de temperatură. Dacă trebuie să ţineţi la vedere un document important, puneţi-l în spatele unui geam de sticlă pentru a-l proteja de razele ultraviolete. Cel mai important, încercaţi să limitaţi cât mai mult manipularea documentului respectiv – nimic nu distruge mai mult o hârtie de valoare decât o manipulare frecventă a acesteia.

Traducere şi adaptare după Why Old Newspaper and Book Pages Turn Yellow