Hippocrate este considerat părintele medicinei, inamicul superstițiilor, un pionier în ceea ce priveşte gândirea rațională și un izvor de înțelepciune eternă. Numeroase statui și desene ni-l prezintă pe acesta având o frunte brăzdată de linii profunde, gândindu-se intens cum să-şi vindece pacienţii.

HippocrateHippocrate. Peter Paul Rubens, 1638

Chiar şi în prezent, Internetul este plin de afirmaţii conform cărora dacă urmați dieta lui Hippocrate bogată în alimente organice crude sau dacă mâncaţi în mod special unul dintre alimentele sale preferate, cum ar fi măcrişul, vă veţi vindeca de boli.

Cel mai faimos dintre tratatele legate de numele lui este Jurământul lui Hippocrate, cel care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Printre acestea se numără interzicerea avortului sau a eutanasiei. De asemenea, se menţionează păstrarea secretului profesional sau interzicerea relațiilor intime cu pacienții.

Cu toate acestea, Jurământul lui Hippocrate nu are nimic de-a face cu Hippocrate. În consecinţă, de ce a fost acesta legat de numele lui Hippocrate?

Adevăratul Hippocrate

Realitatea este că nu doar Jurământul, dar şi alte 60 tratate antice grecești de medicină pe care le numim „Corpusul hipocratic” sunt toate anonime. Ele au fost scrise pe parcursul mai multor secole în diferite dialecte grecești. Acestea conţin concepte diferite despre corpul uman și despre modalităţile de vindecare. Din acest motiv, oamenii de știință consideră că ele nu au fost scrise de un singur om.

Filosoful Platon a fost singurul contemporan al lui Hippocrate care ne-a transmis informaţii reale despre omul din spatele miturilor. Hippocrate a fost cunoscut ca un medic din lumea antică pe care oamenii îl recunoşteau după numele său. De la Platon știm că Hippocrate a venit din insula Cos, aflată în apropiere de coasta Turciei din prezent și a predat medicina. El a fost un „Asclepiad” – ceea ce însemna că ar fi fost un descendent al zeului medicinei, Asclepios, sau pur și simplu un „vindecător”.

Orice altceva citiţi despre Hippocrate este inventat. Nu există alte date înregistrate privind existența sa. Pe baza referințelor lui Platon acesta ar fi trăit în jurul anului 430 î.Hr. În consecinţă, dacă găsiţi undeva informaţii exacte privind data naşterii și data morţii sale trebuie să le consideraţi plăsmuiri ale imaginației cuiva.

Povestea din spatele mitului

Hippocrate reprezintă un exemplu privind dorința oamenilor de a crea povești și de a identifica personalităţi care au fondat o anumită disciplină. Pe baza diferitelor amănunte din tratatele medicale care s-au păstrat din Grecia antică a fost creată personalitatea lui Hippocrate și, mai târziu, o întreagă biografie. În continuare oamenii au creat arborele familial al acestuia și au speculat, fără nicio dovadă, pe baza educației și a caracterului său.

Statuia lui HippocrateStatuia lui Hippocrate de la Natural History Museum din Oxford. Credit: paullew, CC BY-NC

În consecinţă, ni-l imaginăm pe Hippocrate ca pe o persoană grijulie și atentă pentru că unele tratate antice grecești vorbesc despre modul foarte atent prin care acesta îşi trata pacienţii. Deoarece în tratatul „Boala sfântă” (N.t. lat. Morbus sacer) se afirmă că bolile nu provin de la zei, ci în urma unui dezechilibru din organism, ne gândim la Hippocrate ca la o persoană care respinge orice formă de superstiție. Și pentru că unul dintre tratatele care s-au păstrat din acea perioadă este Jurământul, numele lui Hippocrate este legat de unele concepţii morale indicate în acesta.

Ce afirmă Jurământul lui Hippocrate?

Cea mai mare parte a tratatului intitulat Jurământul lui Hippocrate nu se referă la tratarea pacienţilor. În schimb, li se cere celor ce practică medicina să-i considere pe cei de la care au învăţat ca pe propriii părinţi, să-i considere pe descendenţii acestora ca pe fraţii lor şi să-i înveţe medicina fără să pretindă vreo plată. Învăţăturile primite erau transmise mai departe propriilor copii, fiilor învăţătorului şi ucenicilor uniţi printr-o făgăduială şi printr-un jurământ.

Chiar şi celebrele indicaţii privind eutanasia și avortul sunt mult mai puțin directe decât ne așteptam. Nu există nicio interdicție în Jurământ cu privire la eutanasie, în sensul modern al cuvântului, adică al situaţiei unei persoane care suferă de o afecțiune incurabilă. În schimb, în Jurământul lui Hippocrate se recomandă o atenţie sporită în cazul prescrierii unor substanţe ce pot provoca efecte mortale în caz de abuz.

În ceea ce priveşte avortul, în Jurământul lui Hippocrate se afirmă că: „Nu voi da unei femei un remediu abortiv”. Pe baza acestei formulări este greu să ne dăm seama dacă în acest caz sensul verbului „a da” este acela de „a preda” sau acela de „a administra”.

De asemenea, se interzic „contactele intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi”. Acest lucru ne poate face să credem că Jurământul lui Hippocrate nu făcea parte, în mod normal, din tratatele medicinei antice, ci mai degrabă era un document foarte special care se referea la unele situații particulare neobișnuite. Poate că unii medici au încălcat aceste cerinţe, iar pacienţii şi-au pierdut complet încrederea în cei care afirmau că i-ar putea vindeca.

Toate aceste documente antice grecești au fost asociate numelui lui Hippocrate după doar câteva secole de la perioada în care acesta a trăit. Poate că acest lucru ne face să ne simţim mai bine, să asociem o figură umană la originea medicinei şi a eticii medicale. Și nu orice persoană, ci o figură idealizată, medicul perfect care este mai informat şi mai grijuliu decât oricare medic pe care am putea să-l întâlnim vreodată.

De-a lungul istoriei medicinei am modelat caracterul lui Hippocrate pentru a se potrivi cu ceea ce noi am crezut că ar trebui să reprezinte medicina. Chiar și Jurământul lui Hippocrate a fost adaptat pentru a se potrivi unor societăți umane diferite.

Traducere şi adaptare după Hippocrates didn’t write the oath, so why is he the father of medicine?